Cuvânt la Duminica a 8-a după Rusalii: PÂINEA ȘI SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE
În Duminica a 8-a după Rusalii Biserica ne pune înainte textul Sfintei Evanghelii de la Matei 14, 14-22 care este cu privire la înmulţirea pâinilor în pustie. De fapt, toate minunile, toate întâmplările din Sfânta Scriptură au ca ţintă pe Iisus Hristos şi lucrarea Lui mântuitoare în lume, lucrare ce se desăvârşeşte în jertfa Sa pe Crucea Golgotei, prin dăruirea Lui supremă pentru hrana lumii prin Trupul şi Sângele Său. Noi venim la Sfânta Liturghie ca să desăvârşim osteneala noastră duhovnicească de peste săptămână. Pentru că Sfânta Liturghie, prin Jertfa ce se aduce pe Sfânta Masă, prin Trupul şi Sângele lui Hristos, împlineşte şi desăvârşeşte lacrimile noastre, rugăciunile noastre, metaniile noastre, cântările noastre, meditaţiile noastre, milosteniile noastre, dragostea noastră de semeni de peste săptămână, postul nostru şi aşa mai departe.
Întotdeauna când în Sfânta Scriptură citim despre pâine, Părinţii Bisericii au văzut în aceasta o icoană a Sfintei Împărtăşanii, a Trupului lui Hristos. Dacă ne gândim foarte bine că atunci când Adam şi Eva au păcătuit, Dumnezeu i-a zis lui Adam: În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea. Adam trebuia să muncească, să transpire, nu numai pentru pâinea trupului său, ci Adam trebuia să ostenească pentru câştigarea pâinii cereşti pe care a pierdut-o din cauza neascultării. Pentru câştigarea lui Hristos, iar aceasta înseamnă muncă, transpiraţie din partea noastră. La proorocul Ilie au venit nişte corbi, pe când el era la pârâul Cherit, fiind foarte mare secetă şi foamete în ţară. Şi corbii i-aduceau pâine şi carne seara, şi pâine şi carne dimineaţa (III Rg 17, 3-6). Şi apă bea din pârâu până a secat pârâul. Pâinea corbilor pe care proorocul Ilie o primea era Hristos. Pentru că deşi corbii sunt animale necurate şi n-aveai voie să mănânci ceva de la un animal necurat, totuşi pâinea pe care o aduceau corbii erau spre viaţa profetului. Şi ceea ce este spre viaţă reprezintă pe Hristos, pentru că El a venit să dea viaţă lumii. Pâinea pe care corbii o aduceau lui Ilie era icoana preînchipuitoare a Jertfei lui Hristos, a Pâinii ce S-a coborât din cer şi a dat lumii viaţă.
Poporului Israel, când era în pustie, Dumnezeu i-a dat pâine din cer ca să trăiască şi să nu moară. Mana din pustie era chipul şi icoana preînchipuitoare a lui Hristos. Dar iată că şi acum Hristos, fiind în pustie cu mulţimile, face o minune cu pâinile, mai înainte de Patima Sa şi de Dăruirea Lui prin moarte ca hrană lumii. El arată prin înmulţirea pâinilor ce va face El mai târziu. De fapt în pustie se săvârşeşte în chip tainic o Sfântă Liturghie. Mulţimile erau numeroase: cinci mii de bărbaţi fără femei şi copii. Cum de obicei mergeau după Hristos cu toţii din casă, ne dăm seama că acolo erau peste zece mii de oameni. Noi mergem uneori la biserică aşa, unul stă acasă şi altul merge la biserică, un obicei rău al creştinilor de azi de a-l lipsi pe celălalt de lângă ei de darul Liturghiei. Tu rămâi şi merg eu acum. Data viitoare rămân eu şi mergi tu. Sau rămâi tu mereu acasă şi eu merg întotdeauna. Nu, după Hristos mergea toată familia. Cei care erau bolnavi erau aduşi pe tărgi. Nici aceia nu erau lăsaţi acasă. Toţi mergeau după Hristos, pentru că ştiau că rostul vieţii lor în El şi-n prezenţa Lui se împlineşte. Dragostea îi făcea să poarte pe umeri pe bolnavi, pe cei care nu puteau merge, aşa cum noi îi aducem în pomelnice pe cei dragi ai noştri pe care nu-i putem urni din casa noastră, nu-i putem trage după noi, ori din cauza suferinţelor trupeşti, ori din cauza lenei sufleteşti de care sufăr cei mai mulţi dintre oameni.
Mântuitorul le-a vorbit oamenilor în pustie Cuvântul Evangheliei, le-a vindecat bolnavii, a aşezat în normalitate mulţimea pregătind-o pentru o hrană şi mai înaltă, o stare şi mai cutremurătoare care să nu mai fie uitată niciodată. Spre seară, ucenicii s-au apropiat de Mântuitorul zicându-I: Doamne, este timpul să dăm drumul mulţimilor prin cetăţi, căci aici e pustie şi nu are nimeni să le dea de mâncare. Dar Mântuitorul le spune: Nu, daţi-le voi să mănânce! Ce să le dăm, Doamne, căci nu avem aici decât, iată – probabil că era acolo un copil ce avea în traista sa cinci pâinişoare şi doi peştişori, pe care mama lui le va fi pus ca el să aibă de mâncare pentru tot cursul zilei. Sau poate mama i-a pus în traista copilului prescurile pentru Liturghie de care el nici măcar nu s-a atins. Cum să se atingă copilul de prescurile pentru Liturghia lui Hristos! Cinci pâinişoare ce aveau să însemne dacă nu cele cinci prescuri pe care noi le aducem mereu la Sfânta Liturghie pentru a fi înmulţite de Hristos şi întoarse prin preot înapoi nouă, mulţimilor flămânde. Ca să ne unim cu această pâine cerească care este Hristos. Înmulţirea pâinilor din pustie este deci icoana Liturghiei pe care Hristos o săvârşeşte după ce predă cuvântul mulţimilor, desăvârşind ziua misiunii Lui în lume.
Noi ne pregătim acasă în cursul săptămânii prin post, prin rugăciune, prin citire, prin meditaţie. Dar desăvârşirea săptămânii este Sfânta Liturghie la care venind ne întărim cu Pâinea cea cerească care este Sfânta Liturghie şi pe care Stăpânul ne-o dă cu multă mărinimie şi boierie.
Nimeni n-a refuzat oferta lui Hristos, ci toţi au primit-o şi s-au întărit. Ba au mai rămas şi fărâmituri, pentru fiecare Apostol câte un coş. Şi toţi au rămas marcaţi de minune, deşi n-au înţeles-o cei mai mulţi. Căci spunea Mântuitorul: Veniţi după Mine şi Mă urmaţi, pentru că aţi mâncat pâine în pustie şi v-aţi săturat. Nu că-L socoteau pe El a fi Fiul lui Dumnezeu, ci pentru că au mâncat pâine, pentru că s-au împărtăşit din El. Şi Împărtăşania aceasta, pentru că nu L-au socotit pe El a fi Fiul lui Dumnezeu, nu le-a fost tuturor spre mântuire. Pentru că foarte mulţi dintre cei de atunci L-au răstignit apoi pe Domnul. Şi au strigat cu toţii în curtea lui Pilat: Răstigneşte-L, răstigneşte-L! După ce L-au lăudat, zicând oamenii: n-am văzut niciodată aşa ceva ce face omul acesta, ce minuni a făcut acest Om nimeni de până acum n-a mai făcut aşa. Dar când El a început să le mustre păcatele, atunci aceştia s-au înfuriat asupra Lui şi L-au dat la moarte pe Iisus Hristos.
Înainte de moartea Sa, El a rostit o rugăciune cutremurătoare, Rugăciunea din Ghetsimani în timpul rostirii căreia transpiraţia de pe fruntea Sa era amestecată cu sânge. Atât de profundă era rugăciunea Lui şi aşa de cutremurat Se ruga înaintea Tatălui încât sânge ieşea dimpreună cu transpiraţia din porii frunţii Lui, anticipând sângele ce va ţâşni din mâinile şi din picioarele Sale peste două zile, când El va fi pe Golgota răstignit pentru mântuirea lumii. Și sânge și apă din coasta-I străpunsă.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea această pâine ca să nu mai flămânzim niciodată. Şi prin aceasta să-L primim pe Hristos. Domnul, în chipul pâinii şi al vinului, vine şi Se uneşte cu noi, după ce mai întâi ne pregăteşte prin cuvânt, prin înflăcărarea aceasta care vine în urma întăririi credinţei şi a zvâcnirii sufletului spre treptele Altarului sau spre Împărăţia lui Dumnezeu de unde ne vine sfântul dar al lui Hristos, Trupul şi Sângele Său în Sfântul Potir pentru viaţa veşnică. Amin.
Pr. Petru Roncea
Sursa: potirulviisoarei.ro
