Teoria karmei şi a reîncarnării. 1

 

 

Teoria karmei şi a reîncarnării constituie învă­ţătura de bază a celor mai multe erezii şi secte contemporane. Credinţa în reîncarnare a dobândit, mai ales începând cu anii ’60, mulţi discipoli, atât din rândul europenilor, cât şi din cel al grecilor. Propa­ganda care i se face lucrează foarte eficace.

Astfel, potrivit cu o statistică care s-a făcut la înce­putul anilor ’90, s-a constatat că aproximativ 20% dintre greci cred în reîncarnare. Cam acelaşi procen­taj, poate ceva mai mare, îl întâlnim şi în ţările Euro­pei şi ale S.U.A. Merită să fie consemnat faptul că la începutul secolului XX, potrivit cu datele Societăţii Teosofice, numai 1% dintre europeni credeau în reîn­carnare.

Este vorba aşadar de o problemă foarte serioasă, deoarece aderarea la această credinţă aduce cu sine ieşirea din sânul Bisericii.

Odată cu răspândirea acestei teorii, creşte şi numă­rul ofertelor de pe piaţa religioasă[1], adică în spaţiul sectelor contemporane. Astfel, citim: Dacă veţi medi­ta cincisprezece minute pe zi, veţi putea pune la punct 10.000 de vieţi[2]. Credinţa în reîncar­nare, spun ei, dă soluţii la toate problemele şi expli­caţii la toate subiectele.

Haideţi să luăm lucrurile de la început. Teoria reîn­carnării[3], adică credinţa că după moartea trupului sufletul intră în alt trup de om sau de animal, este o învăţătură foarte veche, care, prin oracole, s-a răspân­dit în întreaga lume încă din antichitate, începând cu Babilonul, Egiptul, vechea Eladă şi Roma. Adepţii lui Orfeu, Pitagora şi adepţii lui, Platon şi adepţii lui, Plotin, neoplatonicii şi gnosticii credeau în această teorie. În realitate însă nu era vorba de o concepţie omenească, ci de o învăţătură pe care diavolii, as­cunşi în spatele zeităţilor antice, o transmiteau la toa­tă lumea prin intermediul oracolelor şi al misterelor antice idolatre.

Pe piaţa religioasă contemporană este oferită mai ales varianta asiatică a teoriei (hinduistă şi bu­distă) şi cea apuseană, de provenienţă teosofică.

Cât priveşte teoria asiatică a reîncarnării, aceasta este transmisă mai ales prin guruism[4]. Guruismul ca mişcare nu este unitar. Deşi există diferenţe specifice fiecărui curent, două puncte ale învăţăturii guruiste sunt comune şi esenţiale: cele referitoare la karma şi la reîncarnare.

„Crezul” lor

Potrivit învăţăturii despre reîncar­nare, o fiinţă, după moartea biolo­gică, revine la viaţă cu un trup nou, fie de om, fie de animal. Astfel sufletul este supus unui nesfârşit ciclu de naşteri şi morţi, care îi creează o continuă sufe­rinţă (Samsara). Tocmai din această suferinţă făgădu­ieşte gurul că îl va elibera pe om.

Aici va trebui să facem o referire la concepţia pe care o au despre Dumnezeu, om şi lume, grupările care adoptă teoriile karmei şi reîncarnării.

Puterea care îl ţine pe om în robia Samsarei este legea karmei. Cuvântul karma provine din rădăcina sanscrită KRI, care înseamnă acţionez, săvârşesc; în­seamnă mai ales faptă. Potrivit cu această învăţătu­ră fiecare faptă bună sau rea are urmări care acţio­nează şi după moarte. Karma este totalitatea impre­siilor acumulate în subconştient, care îl silesc pe om să acţioneze[5]. Toate acumulările de karmă din vieţile anterioare sunt cele care coordonează viaţa unui om. Viaţa pe pământ trebuie să o trăiască pentru a-şi ispăşi karma sa.

Swami[6] Abhedananda, discipol al lui Rama Krishna şi reprezentant al mişcării Rama Krishna în S.U.A., spune: Orice faptă are în mod obligatoriu reacţia sau efectul ei. Aceasta constituie de asemenea karma… cuvântul karma le cuprinde pe amândouă: cauza şi efectul. În acest înţeles universal, mişcare, atracţie, priză la mase, apărare… păşire, voinţă, speranţă şi orice energie a trupului, a minţii şi a simţurilor consti­tuie karma. Acestea creează efecte coordonate de legea nestrămutată a cauzei. Dincolo de acest drum al legii karmei, care le străbate pe toate, nu există fericire sau nefericire[7].

Satyanandashram (organizaţia gurului indian Satya­nanda care acţionează şi în Grecia) menţionează în acest sens: Îmi pot depărta durerea pentru o perioa­dă, dar, dacă nu o primesc în această viaţă, va trebui să iau un alt trup ca să sufăr această durere. În această lume toţi trebuie să sufere din pricina karmei care a fost acumulată în vieţile anterioare[8].

Problemele şi suferinţele omeneşti se datorează tocmai acestei „legi” a karmei, care îl sileşte pe om să revină la viaţă printr-o nouă încarnare şi să creadă că toate evenimentele pe care le trăieşte sunt o realitate şi nu o înşelare. Există durere, dualitate, reîncarnare, karma. Adică, în puţine cuvinte, există problemele şi suferinţele omeneşti[9].

Karma înseamnă acţiune, iar acţiunea nu poate fi evitată. De aceea omul nu poate evita acumularea de karmă. Câtă vreme există răsuflare în trup, acţiunea sau karma predomină. Iar efectele karmei le obser­văm în noi înşine şi în cele din urmă în societate… În consecinţă, trebuie să cunoaştem că atât timp cât trăim acumulăm karma. Aşadar, destinul nostru este deja hotărât[10].

Acestea le susţine mişcarea gurului Satyananda.

Aceeaşi învăţătură este propovăduită în ţara noas­tră şi de gurul Satya Sai Baba fie direct, fie prin discipolii săi. Aşa cum spune Robert Nagemy, care îl consideră pe acest guru un conducător spiritual[11], toate cele care se petrec în viaţa omului sunt deter­minate de mai înainte de relaţiile lui karmice. Astfel, sufletul îşi alege de mai înainte (de naştere – n.tr.) neamul, părinţii, puterile şi slăbiciunile trupului şi minţii. Îşi alege, de asemenea, evenimentele pe care le va trăi, precum şi relaţiile lui apropiate mai impor­tante şi durata vieţii. Potrivit cu legea karmei toate acestea sunt stabilite de obicei înainte de naştere… Cu toate că evenimentele cele mai importante sunt determinate de mai înainte de către faptele noastre anterioare, libertatea noastră se manifestă în capaci­tatea noastră de a reacţiona acum într-un mod dife­rit[12].

De „legea” karmei nu poate scăpa nimeni. Potrivit spuselor ocultistului Edgar Cayce (în Grecia este reprezentat de G. Vulucu), care exprimă aici punctul de vedere adoptat în general de ocultişti în legătură cu acest subiect:

Iisus Hristos a venit pe pământ pentru a-şi desă­vârşi evoluţia Sa şi a biruit trupul şi pe diavol[13].

În felul acesta El a îndepărtat ceea ce noi numim karma, pe care trebuie să o înfrunte toţi[14].

Aşa cum citim în textul lui Satyannanda, „idealul ultim” al yogăi îl înfăptuieşte „gurul Brahmanista” care este unit cu „conştiinţa supremă”, „eliberat (n.tr. de karma), deşi trăieşte încă”. (…) Nu se interesează şi nu mai simte nimic din cele care privesc trupul… S‑a contopit cu Brahma suprem… trăieşte într-o tă­cere absolută, exterioară şi lăuntrică… Adeseori nu simte prezenţa discipolilor care îl înconjoară. Uneori poate pronunţa cuvinte nearticulate… Alteori se poate ca aceşti Givanmuctes să-şi piardă cu desăvârşire sim­ţirea trupului şi să înceteze a mai mânca, cu toate că li se oferă mâncare… După aceasta ei nu pot trăi mai mult de zece sau douăsprezece zile şi astfel sunt nevoiţi să părăsească această stare… Gurul Brahma­nista este vârful tuturor gradelor evoluţiei spiritu­ale[15].

Pentru a ajunge însă cineva acolo trebuie să trea­că prin mai multe stadii, care sunt descrise în cărţile religioase asiatice cu multe amănunte.

În hinduista Carte a Legii lui Manu citim: Asasinul unui brahman se reîncarnează în trupul unui câine, al unui arici, al unui măgar, al unui taur, al unei cămile, al unei capre, al unui bou, al unui animal sălbatic, al unei păsări, potrivit cu circumstanţele crimei. Cel care fură stofe de mătase se reîncarnează ca potâr­niche; dacă cele furate sunt de in, ca broască; dacă sunt din bumbac, ca cocostârc; dacă sunt din piele de vacă, ca crocodil. Dacă fură parfumuri scumpe se reîncarnează în şoarece; dacă fură cimbru, în curcă; dacă fură orez fiert sau nefiert, în arici. Dacă fură foc se reîncarnează în cocor; dacă fură un vas de uz casnic, în bondar; dacă fură haine de purpură, în po­târniche roşie[16].

Aceasta în spaţiul hinduismului.Acum să trecem la budism.

Potrivit teoriei budiste omul poate ajunge după moarte în şase ipostaze, care se numesc cele şase căi ale reîncarnării şi sunt următoarele, în ordine ierarhică:

1. Ipostaza divină (deva). Budismul a moştenit aceste fiinţe din mitologia hinduistă şi, potrivit anu­mitor scriitori, se ridică la numărul de 33: câte 11 pentru fiecare din cele trei lumi.
2. Ipostaza umană. Aceasta este şi cea mai rară. Un mit ne vorbeşte despre o broască ţestoasă care trăieşte în adândurile mărilor şi scoate capul la supra­faţă la fiecare o sută de ani, precum şi despre un inel care pluteşte la suprafaţa apelor; pe cât este de pro­babil să treacă capul broaştei prin inel, pe atât este de probabil să se reîncarneze o fiinţă în trup ome­nesc după moartea sa.
3. Ipostaza de asura. Asurii sunt duşmanii devilor şi corespund într-un fel giganţilor din mitologia scan­dinavă şi titanilor din cea greacă. O tradiţie pretinde că ei iau naştere din picioarele lui Brahma; se crede că locuiesc în pământ şi au proprii lor regi. Rude cu asurii sunt şi nagas, reptile cu chip omenesc care locuiesc în palate subpământene ca paznici ai cărţilor mistice ale budismului.
4. Ipostaza de animal. Zoologia budistă le clasi­fică în patru specii: fără picioare, cu două picioare, cu patru picioare şi cu multe picioare. Jakataşii amintesc de vieţile anterioare ale lui Buda în corpuri de ani­male.
5. Ipostaza de preta. Pretaşii sunt osândiţii care sunt chinuiţi de foame şi de sete, pântecele lor are mărimea unui munte, iar gura lor este de mărimea unui ac. Sunt negri, galbeni sau albaştri, plini de lepră şi necuraţi. Unii se hrănesc cu scântei, în timp ce alţii încearcă să-şi mănânce cărnurile lor. Adeseori dau viaţă unor cadavre şi bântuie prin cimitire.
6. Ipostaza de fiinţă demonică. Aceste fiinţe sunt torturate în adâncurile subpământene, putând totuşi să se afle întemniţate într-o stâncă, într-un copac, într-o casă, sau într-un ulcior[17].

Nu ştiu dacă le au în vedere pe acestea discipolii greci ai guruşilor. În tot cazul, fie că organizaţia în care au fost atraşi îşi scoate învăţătura din hinduism, fie din budism, şansele de a ieşi din ciclul reîncar­nărilor sunt minime, aşa cum am văzut în pilda cu broasca ţestoasă. Dacă ne vom întoarce din nou la hinduism, vom găsi învăţătura care spune că, pentru a se elibera cineva din ciclul reîncarnărilor, va trebui mai întâi să se nască într-o castă hinduistă inferioară şi apoi încet-încet să evolueze.

 

 

[1] Acest termen a fost folosit în Grecia mai ales de Părintele Antonie Alevizopulos.

[2]Parapsihologia, vol. 1(1980). Manualul Kayce-Vuluku, nr. 2, p.51-52.

[3] Acesta este termenul corect şi nu metempsihoză.

[4] De la cuvântul guru care înseamnă cel care alungă întune­ricul.

[5] Revista Yoga, nr. 1, 1980, p. 31.

[6] Swami (în limba sanscrită înseamnă stăpân), titlu de respect dat în India reformatorilor religioşi (n. red. rom).

[7] Abhedananda, Doctrine of Karma, p. 17-18.

[8] Revista Yoga, nr. 25, (1982), p. 33.

[9] Revista Yoga, nr. 1, (1980), p. 7.

[10] Revista Yoga, nr. 11, (1981), p. 3.

[11] Robert Nagemy, Ciclul secret al vieţii, Atena, 1985, p. 195.

[12] Idem, Filosofia universală, Atena, 1991, p. 146.

[13]Kayce, Manualul, nr. 2, p. 204.

[14] Ann Reed – Edgar Kayce, Despre Iisus şi Biserică, Edit. Vulucu, Atena, 1982, p. 138.

[15] Satyananta, Lumină în relaţia guru – discipol, p. 45-47.

[16] Jorges Luis Borges, Ce este budismul?, p. 55.

[17] Jorges Luis Borges, Ce este budismul?, p. 67-69.

Referat prezentat la Al IX-lea Congres Panortodox al Dele­gaţiilor Bisericilor Ortodoxe şi Sfintelor Mitropolii pe teme refe­ritoare la erezii şi secte, întrunit la Biserica „Sfântul Ioan Rusul” – Evia, 8-13 octombrie 1997.

 

Fragment din cartea „Ereziile contemporane – o adevărată ameninţare”. Părintele Arsenie Vliangoftis, Doctor în Teologie şi Licenţiat în Filosofie. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos. Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti 2006.

Teoria karmei şi a reîncarnării. 1

Alte religii