Cuvânt la Duminica a 7-a după Paști: VIAȚA VEȘNICĂ ÎNSEAMNĂ SĂ-L IUBIM PE DUMNEZEU TATĂL ȘI SĂ NE ÎMPĂRTĂȘIM CU TRUPUL FIULUI SĂU
De la Înălţarea Domnului până la Cincizecime, ne salutăm unii pe alţii cu salutul Înălţării: „Hristos S-a Înălţat!” În această perioadă, Domnul Iisus Hristos urcă spre cerurile cerurilor, la tronul Tatălui. Şi la fiecare zi după Înălţarea Sa trece pe la o ceată a îngerilor din cele 9 cete care se află între pământ şi cer. Şi cetele, la rând, se uimesc de Trupul care Se înalţă la cer, Trupul înroşit în sânge, Trupul cu hainele roşii, Trupul îndumnezeit al Domnului Iisus Hristos purtând stigmatele răstignirii, şi se întreabă: „Cine este Acesta, Împăratul măririi?“ Şi ceata la care tocmai se oprise răspunde celei ce-i urmează: „Domnul cel tare şi puternic, Acesta este Împăratul slavei.“ Iar noi, oamenii, împreună cu îngerii rostim aceleaşi cuvinte prin salutul „Hristos S-a Înălţat!” şi răspunsul: „Adevărat că S-a Înălţat!” Unii spun că numai în ziua înălţării trebuie să se salute cu acest salut, dar, aşa cum am spus, pe tot parcursul celor 9 zile ce urmează Praznicului Înălţării Domnului cântările îngerilor se împreună cu ale noastre, salutările îngereşti se împletesc cu cele omeneşti. Şi precum îngerii în ceruri preamăresc Înălţarea lui Hristos, la fel şi noi preamărim, până la Pogorârea Duhului Sfânt actul Înălţării.
Duminica a 7-a după Paşti este unică între Înălţare şi Rusalii şi este închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, cei 318 la număr care, adunaţi fiind de Sfântul Împărat Constantin la Niceea, în anul 325, d. Hr., au stabilit primele cuvinte ale Crezului, împotrivindu-se astfel ereziei lui Arie care ruina Biserica spunând că Iisus Hristos nu a fost om adevărat, luptând astfel împotriva îndumnezeirii trupului şi a firii omeneşti şi în final luptând împotriva mântuirii neamului omenesc. Că dacă Hristos nu S-ar fi întrupat, n-ar fi luat firea noastră, adică trupul nostru asupra Lui şi nu l-ar fi înălţat la cer, nici noi, ca oameni, nu am fi putut afla cale liberă către Împărăţia lui Dumnezeu. Şi vom fi pierit în adâncurile iadului, aşa ca şi cei dinaintea venirii lui Hristos în lumea aceasta.
Mântuitorul, în Ghetsimani, în rugăciunea Lui fierbinte dinainte de Sfintele-I Patimi, Se roagă pentru ca fiii Săi, noi, creştinii, să avem viaţă veşnică. Se roagă pentru viaţa de după moarte. Preamăreşte pe Fiul Tău! – Se roagă El Tatălui Ceresc. Ca şi Fiul Tău să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu I-ai dat Lui. Deci Iisus a fost trimis de Tatăl cel Ceresc ca să dea viaţă veşnică oamenilor. Şi viaţa veşnică pe care El a venit să ne-o aducă constă în cunoaşterea lui Dumnezeu-Tatăl şi în cunoaşterea lui Iisus Hristos, Fiul Lui. E vorba de două lucruri şi noi, când ne gândim şi vorbim de două lucruri, de două părţi ale cunoaşterii lui Dumnezeu, ne gândim mereu la Sfânta Liturghie care este o icoană a mântuirii noastre, o slujbă specială care se săvârşeşte mereu şi mereu pentru ca noi să învăţăm calea spre cer, calea mântuirii.
Sfânta Liturghie este formată din două părţi foarte importante. E prima parte, cea a Cuvântului, Liturghia Cuvântului, de când am început Sfânta Liturghie şi până la rostirea Crezului, moment prin care noi ne rugăm prin ectenii, ascultăm textul Apostolului şi al Evangheliei, rostim rugăciunile întreite şi, în final, ne declarăm credinţa, crezul, pe care noi ni l-am impropriat în urma ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. Deci cunoaşterea lui Dumnezeu Tatăl înseamnă ascultarea Cuvântului şi împlinirea lui prin mărturisirea unei credinţe profunde şi prin sărutarea iubirii pe care noi trebuie să ne-o facem unii altora, văzând în cei de lângă noi pe Iisus Hristos.
Al doilea lucru necesar pentru viaţa veşnică este cunoaşterea lui Iisus Hristos pe care Dumnezeu Tatăl L-a trimis în lume, adică cunoaşterea lui Iisus Hristos cel Întrupat. Şi asta o vedem în partea a doua a Sfintei Liturghii, care este Liturghia Euharistică, adică ceea ce săvârşim noi după Crez până la împărtăşirea credincioşilor cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos. Cunoaşterea lui Hristos se împlineşte în mod plenar la împărtăşirea noastră cu Trupul Domnului, cu Sfânta Împărtăşanie. De aceea Mântuitorul spune în rugăciune: Viaţa veşnică este cunoaşterea lui Dumnezeu Tatăl şi a Fiului, cunoaşterea Cuvântului şi comuniunea euharistică cu Sfânta Împărtăşanie. De aceea noi venim la biserică în fiecare duminică, la fiecare sărbătoare, venim cu dor să fim martori ai existenţei lui Hristos şi să câştigăm dreptul de a moşteni viaţa veşnică. Şi venim la biserică să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, Apostolul, Evanghelia, predica, crezul să-l rostim împreună şi să rămânem în continuare cu toată evlavia ca să ne şi împărtăşim cu Trupul Domnului la finalul Sfintei Liturghii. De aceea nu plecăm din biserică înainte de Sfânta Împărtăşanie, că atunci înseamnă că am renunţat la cunoaşterea lui Iisus Hristos. Am rămas numai la cunoaşterea lui Dumnezeu, la ascultarea Cuvântului. Dar în multe biserici, mai ales la oraşe, oamenii pleacă îndată, ies de la Sfintele Daruri, ies din biserică şi pleacă acasă, n-au nicio legătură duhovnicească cu Liturghia, n-au nici o înţelegere profundă a rostului cunoaşterii lui Iisus Hristos prin Sfânta Împărtăşanie care, chiar dacă noi nu ne împărtăşim în mod real, venind aici lângă Sfântul Potir, totuşi, fiind împreună şi considerându-ne un trup al lui Hristos, ne împărtăşim în mod tainic de jertfa lui Hristos stând în biserică, participând şi rămânând în continuare la Sfânta Liturghie. Însă de vom pleca mai degrabă de înceheierea celei de a doua părţi a Sfintei Liturghii, ne-am lipsi de cunoaşterea lui Iisus Hristos şi ne lipsim, în final, de viaţa veşnică. Căci viaţa veşnică este să Te cunoască pe Tine, Singurul Adevăratul Dumnezeu, şi pe Iisus Hristos pe care Tu L-ai trimis. Iar pe Iisus Hristos pe Care ni L-a trimis Dumnezeu Îl vedem atunci când preotul iese cu Sfântul Potir şi ne invită la comuniunea cu El, zicând: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă! Şi noi ne apropiem de Trupul lui Hristos, Îl mâncăm şi devenim una cu El. El intră în noi şi Trupul Lui devine trupul nostru şi trupul nostru devine Trupul Lui. Şi atunci Trupul Lui care S-a înălţat la cer, în momentul morţii noastre va ridica la cer şi trupul sufletului nostru, iar la a doua venire a Domnului, când vom învia din morţi cu toţii, ieşind afară din morminte cu trupurile înviate ca ale lui Hristos după Înviere, dacă vom avea pe Hristos în noi, în această comuniune liturgică, sacramentală, vom fi înălţaţi şi noi la cer, cum spune Scriptura că Biserica va fi înălţat la cer aşa cum Trupul Domnului S-a înălţat la cer. Şi noi ne vom înălţa la cer şi vom fi atraşi la Tatăl şi ne vom aduna cu toţii în trupul preamărit al lui Hristos, în Împărăţia lui Dumnezeu.
Taina Înălţării lui Hristos şi a cunoaşterii lui Iisus Hristos cel Euharistic este mare şi ea vorbeşte despre comuniunea iniţială de nuntă dintre noi, ca mădulare ale Bisericii, şi Iisus Hristos, Care este Mirele ei. Fie ca rugăciunea lui Iisus Hristos din Ghetsimani să fie şi pentru noi întărire în credinţă, bucurie, nădejde, înflăcărare în dragoste pentru Iisus Hristos şi pentru viaţa veşnică pe care El ne-o oferă tuturor, dacă-L iubim pe Dumnezeu Tatăl şi ne împărtăşim cu Trupul Fiului Său.
Pr. Petru RONCEA
sursa: potirulviisoarei.ro
