Cuvânt la Izvorul Tămăduirii: A DEVENI IZVOR AL TĂMĂDUIRII SEMENILOR ÎNSEAMNĂ A DEVENI SFÂNT
Mântuitorul, la întrebarea fariseilor care L-au apostrofat: De ce faci asta? Cine îți dă voie să faci ordine în templu?, a răspuns: Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica. Ei n-au înțeles că Domnul vorbea de templul trupului său pe care înșiși ei aveau de gând să-l dărâme, adică să-L omoare răstignindu-L pe cruce. Dar în trei zile Hristos avea să înalțe acest templu din mormânt înviind. El vorbea despre moartea și învierea Lui prin cuvintele dărâmării templului și a rezidirii lui, dar iudeii n-au priceput adâncul de taină al cuvântului lui Hristos. El vorbea despre templul trupului Său, pe când iudeii Îl contraziceau, zicând: Ce spui Tu că îl zidești în trei zile! Părinții noștri în patruzeci și șase de ani au ridicat templul acesta și Tu zici că în trei zile îl vei zidi? Dar Mântuitorul le vorbea de fapt despre moartea și învierea Sa. Ceea ce înseamnă că acest cuvânt al Evangheliei de astăzi ne duce cu mintea la ceva mai mult decât la templul din Ierusalim. Ne duce cu mintea la templul trupului nostru, la templul nostru lăuntric în care sălășluiește Dumnezeu, la casa Lui în care trebuie să-L lăsăm pe Hristos să facă ordine, să scoată de acolo toate lucrurile pământești, toate gândurile mizerabile, toate patimile și cuvintele deșarte care mișună în inima noastră. El, Care ne cunoaște gândurile, vrea să vină să răstoarne mesele, să dea drumul porumbeilor, să elibereze templul lăuntric al inimii noastre de tot ce nu are ce căuta în inimă, în acest templu lăuntric al nostru. Învierea lui Hristos care este atât de proaspătă în memoria noastră ne aduce aminte iată atâtea taine care privesc învierea noastră personală sau modul în care noi trebuie să trăim Învierea lui Hristos. Astăzi Hristos ne dă o soluție, aceea de a privi fiecare înăuntrul nostru și de a-i da voie Lui să dărâme templul nostru lăuntric și să-lÂÂÂ rezidească prin Învierea Lui. Să ne facă adică oameni noi, altfel de oameni, cu altă gândire, cu altă cugetare, cu altă vedere, una duhovnicească, înaltă, iubitoare. Atunci El vorbea despre templul trupului Său, astăzi ne vorbește despre templul trupului nostru în care El, Hristos, vrea să locuiască și pe care vrea să-l facă o casă a lui Dumnezeu, o casă în care să poată locui Hristos Domnul, o casă care să se asemene cu pântecele Maicii Domnului din care să izvorască acest izvor al tămăduirii care este Hristos.
Vinerea din Săptămâna Luminată se numește Izvorul Tămăduirii pentru că noi nu numai pomenim niște minuni petrecute la un izvor unde, prin mijlocirea Maicii Domnului, la rugăciunea unui împărat a țâșnit apă dintr-un izvor care, prin ungerea cu ea a ochilor unui orb, acesta și-a căpătat vederea. Evanghelia acestei sărbători ne mută atenția la o chemare pe care trebuie să o avem și să o trăim fiecare dintre noi în parte, aceea de a deveni noi înșine izvor al tămăduirilor, adică din inima noastră să țâșnească râuri de apă vie, cum spune Sfânta Scriptură. Fiecare dintre noi trebuie să devenim un izvor al tămăduirii. Maica Domnului este aceea care s-a arătat ca model întru lumea întreagă, în această privință. Ea ne-a învățat cum poți adică să-L ai pe Hristos în tine și să-L naști pe Hristos, să-L oferi pe Hristos care este tămăduirea lumii. Hristos este tămăduirea, dar izvorul tămăduirii este Maica Domnului. Hristos este tămăduirea semenilor noștri, iar noi trebuie să fim izvor al acestei tămăduiri, adică dinăuntrul nostru, din inima noastră trebuie să izvorască Mântuitorul și Tămăduitorul familiei noastre, al copiilor noștri, al vecinilor noștri, al rudeniilor noastre, al parohiei noastre, al generației în mijlocul căreia Dumnezeu ne-a rânduit astăzi să trăim.
În a treia zi de Paști am văzut în drum spre Emaus cum ucenicii căutau lămuriri cu privire la evenimentele din Ierusalim, lămuririle pe care le-a adus lor Hristos Cel care a călătorit cu ei pe cale și le-a arătat prima Sfântă Liturghie în Emaus, oferindu-le Trupul și Sângele Său prin pâinea pe care a frânt-o, a binecuvântat-o și le-a dat-o lor. Și noi, după ce ne-am hrănit din această pâine, după ce ne-am împărtășit din Hristos, Vinerea Luminată ne cheamă să devenim noi înșine Izvor al Tămăduirii semenilor noștri. Ne plângem că nu ne ascultă copiii, că nu ne înțelegem cu vecinii, cu rudeniile și așa mai departe, ei bine, soluția este la noi, noi înșine trebuie să devenim izvor al tămăduirii celor din casa noastră, celor din familia noastră, de pe strada noastră, din generația noastră, din lumea în mijlocul căreia trăim. Ne frământăm mereu că sunt războaie și vești de războaie în lume, că sunt cutremure și că poate veni un mare cutremur și peste noi și așa mai departe, soluția însă este la noi, la fiecare în parte. Trebuie să devenim noi înșine izvor al tămăduirii lumii, să devenim noi înșine un pântece feciorelnic al Maicii Domnului. Din inima noastră nu trebuie să iasă gânduri rele, cuvinte deșarte, viclenii, bârfe, tot felul de lucruri, de vorbe, de înjurături și așa mai departe, ci din inima noastră trebuie să izvorască Hristos Care se manifestă prin faptele milosteniei, printr-o privire blândă, printr-un cuvânt de mângâiere, printr-o sfătuire fie chiar și mustrătoare, dar toate să fie spre creșterea duhovnicească, spre mântuirea și însănătoșirea celor din jurul nostru. Așa ne chemă Evanghelia de astăzi să devenim noi înșine și atunci, dacă am înțeles acest sens al Săptămânii Patimilor și al Săptămânii Luminate, dacă înțelegem sensul Pătimirii lui Hristos și al Învierii Lui, că toate se referă la noi înșine, la pătimirea noastră, la purtarea crucii noastre zilnice, la învierea noastră la o viață vie și nouă, la a fi altfel de oameni decât am fost în trecut, atunci înseamnă că am înțeles sărbătoarea Învierii lui Hristos, am înțeles ce înseamnă Biserica, ce înseamnă să vii la biserică, ce înseamnă a te mântui prin darul cel mare pe care Biserica ni-l oferă, că ea însăși este Izvor al Tămăduirii pentru că aici Hristos Se naște, Hristos aici devine Trup și Sânge, Sfânta Împărtășanie. În acest izvor al tămăduirii venim la Sfântul Maslu când suntem bolnavi, venim la Spovedanie, pentru că simțim că suntem păcătoși și avem nevoie a ne elibera de ele. Aducem morții noștri la biserică, pentru că știm că Biserica este Izvor al Tămăduirii sufletului de păcatele sale chiar și în ceasul morții. Venim și la botezul copiilor, știind că aici Izvorul Tămăduirii poate să spele păcatul strămoșesc și să-i facă pe copiii noștri fii ai lui Dumnezeu după har. O familie se formează venind în biserică, doi tineri se cunună în acest Izvor alÂÂÂ Tămăduirii, al înnobilării lor, al iertării păcatelor tinereții și al unirii într-un trup al celor doi. Toate se fac în biserică pentru că noi credem că Biserica este un Izvor al Tămăduirii. prin urmare, trebuie să curățăm acest izvor de orice necurăție, să o păstrăm curată, trebuie să păstrăm în ea acea evlavie, acea liniște caracteristică locului de rugăciune. De aceea nu este permis să vorbești în biserică, să faci lucruri care nu se potrivesc cu atmosfera din biserică. Facem sfințirea apei săptămânal, pentru că se pot întâmpla lucruri necurate în biserică, de exemplu, dacă tinerele femei iau pastile anti-concepționale care își fac efectul în 2-3 zile. Acestea vin la biserică și se poate caÂÂÂ tocmai atunci să le moară pruncul abia zămislit în pântece, pentru că pastila aceea nu-i permite să se așeze acolo la locul unde trebuie să-și dezvolte viața în pântecul mamei. Și atunci se pot întâmpla în biserică păcate de moarte, păcate grozave ca și acesta sau altele. Treci pe lângă cineva și întorci capul în cealaltă parte ca să nu-l vezi, iată alt păcat de moarte. Nu trebuie să se întâmple aceste lucruri în biserică, pentru că aici este un Izvor al Tămăduirii care trebuie curățat de orice nelegiuire, de orice mizerie. Nu e voie să se facă aici lucruri care nu se permit să se facă într-un izvor, să-ți verși necurățirile tale în el, pentru că de acolo vor bea oamenii apă tămăduitoare, apă pentru alinarea setei sufletești. Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii trebuie să ne conștientizeze de răspunderea mare pe care trebuie să o avem față de inima noastră, față de viața noastră personală, de casa noastră în care locuim și care trebuie să devină și ea un izvor al tămăduirii celor dinlăuntrul ei. Să nu se întâmple în casele noastre lucruri demonice, înjurături, să nu întinăm casa noastră cu păcate ale desfrânării, ale hoției, ale călcării poruncilor lui Dumnezeu, să nu vorbim în casa noastră împotriva semenilor noștri, împotriva Bisericii, împotriva preotului, împotriva slujbelor din biserică etc. Dar tot universul este un Izvor al Tămăduirii și câte păcate nu facem murdărind acest izvor! De aceea suntem bolnavi, de aceea lumea aceasta alunecă pe drumul pieirii ei veșnice, pentru că ea însăși se îmbolnăvește din cauza aerului întinat, din cauza netămăduirii de care are parte cu propria ei participare ce întinează acest izvor al mântuirii care este universul pe care Dumnezeu l-a creat pentru noi. O, dacă am conștientiza acest lucru și am face pocăință pentru ceea ce facem, întinând acest izvor al mântuirii noastre. Tot ce a făcut Dumnezeu a fost bun, cum spun Scriptura: Și a văzut Dumnezeu ceea ce a creat în prima zi, în a doua zi și a văzut că sunt bune toate. Și a fost o seară și o dimineață, ziua întâi, ziua a doua etc. Toate le-a făcut bune, dar omul, prin neascultarea lui Adam și a Evei de Dumnezeu și apoi prin prima fărădelege care a fost uciderea lui Abel de către Cain, a făcut ca pământul să se facă vinovat de sângele celui drept și de atunci până la sfârșitul veacurilor acest templu universal creat de Dumnezeu trebuie curățit și sfințit. De aceea noi facem aghiasmă și sfințim mereu casele credincioșilor. Cei care își dau seama că nu le mai este curată casa, cheamă preotul să facă aghiasmă și să resfințească locuința pentru a deveni din nou izvor curat al tămăduirii familiei noastre. Simțim că necazurile ne copleșesc, ne dăm seama că am întinat acest izvor, acest cuib cald al familiei, atunci chemăm preotul să ne facă o sfeștanie ca Dumnezeu să-Și reverse din nou harul și mila Sa peste noi și peste casa noastră. Cu această credință ne ducem viața și mântuirea noastră până la capăt.
Să devenim un izvor al tămăduirii semenilor noștri, adică să devenim sfinți, că asta înseamnă să fii izvor al tămăduirii altora, să devii sfânt. Și chemarea aceasta o avem din partea lui Dumnezeu Care a zis: Fiți sfinți căci Eu sunt Sfânt. Amin.
Pr. Petru RONCEA
(predică rostită la Viișoara, la Izvorul Tămăduirii, 2016)
sursa: potirulviisoarei.ro
