SĂ FACEM PĂRTAȘI OSPĂȚULUI ȘI IUBIRII INIMII NOASTRE PE TOȚI SEMENII NOȘTRI
Duminica a 28-a după Rusalii este şi duminica Sfinţilor Strămoşi ai Domnului, adică a tuturor acelora care în istoria poporului Israel şi nu numai, de la crearea lumii, au avut în conştiinţa lor ziua venirii lui Mesia şi care au pregătit calea venirii lui Mesia prin cuvintele pe care le-au rostit oamenilor din jurul lor, cu privire la iubirea dumnezeiască ce se va arăta prin trimiterea unui Răscumpărător în lume. În această duminică auzim Evanghelia de la Luca 14, 16-24 cu Cina cea Mare. De fapt e o împlinire a aşteptării tuturor sfinţilor strămoşi. Ospăţul despre care Hristos vorbeşte este tocmai Împărăţia Sa pe care a adus-o în lume şi la care i-a chemat pe toţi oamenii să vină, să participe, să intre, să fie părtaşi şi să o moştenească. Mântuitorul avea în faţa Lui farisei, cărturari, oameni din Iudeea care erau cunoscători ai legii şi care ştiau foarte bine ce au spus profeţii de demult cu privire la venirea lui Mesia. De aceea Mântuitorul se foloseşte de o parabolă pentru a trezi conştiinţa acestui popor adormit care n-a cunoscut vremea cercetării sale, vremea când a venit Însuşi Mesia printre ei şi în mijlocul lui.
Textul parabolei ne vorbeşte despre o cină pe care un fariseu bogat a făcut-o într-o sâmbătă, chemându-L la sine şi pe Iisus. Şi acolo erau oaspeţi de seamă, oameni care locuiau în acele locuri şi Mântuitorul începu să le spună acestora: Nu căutaţi locurile dintâi ca nu cumva stăpânul casei să-ţi zică: Prietene, am un invitat de onoare! Te rog treci mai în spate ca să meargă acesta mai în faţă. Atunci va fi o ruşine pentru tine care te-ai înghesuit la un loc din faţă, trebuind să cedezi locul altuia mai de cinste decât tine. Dar nu numai atât. Fariseul care invitase pe Iisus la cină a avut ocazia să invite şi un sărac la cina lui, dar n-a făcut-o. La uşa fariseului era un bolnav de idropică, un om care avea apă în ţesuturile sale, iar Mântuitorul îl vindecă de boala lui mai înainte de a intra în casa fariseului. Şi fariseul a separat la uşa lui pe invitaţi. L-a invitat pe Hristos, dar pe sărac l-a lăsat afară, pe bolnavul acesta vindecat care în starea în care se afla avea nevoie atât de mult de mâncare şi de mângâiere duhovnicească. Şi fariseul nu l-a invitat şi pe el înăuntru să stea la masă cu el, pentru că avea oaspeţi deosebiţi, oaspeţi de seamă din Ierusalim şi nu-şi putea permite să strice atmosfera cu un sărăntoc, un murdar care era la uşa lui şi care nu venise pentru ca să stea la masă la bogatul acesta, la fariseul acesta, ci pentru ca să se întâlnească cu Hristos. Pe Domnul L-a şi întâlnit şi a fost şi vindecat de El.
Unul dintre cei care stătea acolo la masă, văzând pe Hristos că vorbeşte despre cina din Împărăţia Cerurilor, ca unii care credeau că ei, ca oamenii înstăriţi şi împlinitori ai legii, vor moşteni această împărăţie, exclamă: Fericiţi cel ce va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu! Ei asta şi credeau, fariseii, că sunt membrii şi participanţii la ospăţul Împărăţiei cereşti. Atunci Mântuitorul a început să le spună o parabolă, o pildă, ca să înţeleagă cei de faţă cât de greu e să moşteneşti această Împărăţie şi că cei bogaţi şi cei căzuţi în patimi nu vor putea intra acolo. Şi începu pilda aceasta: Un om bogat a făcut o cină mare, a făcut o masă mare şi a chemat mai înainte pe mulţi la masa lui. Era obiceiul în Ierusalim ca atunci când cineva face o masă, cu mai multă vreme înainte să anunţe pe oaspeţii săi: Voi face praznic în cutare zi! Să veniţi la praznic! Era nevoie de un timp oarecare ca oamenii să se pregătească, cu hainele curate, să se pregătească ei înşişi spălându-se şi aşa mai departe. Poate şi cu cadouri pe care să le aducă stăpânului care dădea masa. Iar înainte de ceasul ospăţului, a trimis iar slugile ca să spună celor invitaţi mai dinainte că toate sunt gata, să vină la masă. Şi când a trimis slugile lui, au început oamenii să se scuze. Unul a spus: Mi-am luat pământ şi nu pot veni. Erau acolo împreună cu fariseul mari latifundiari, oameni care aveau pământuri întinse, care n-aveau timp de a merge la ospăţul cuiva. N-aveau timp fizic pentru că trebuia să se ocupe de pământul lor cel mult pe care-l aveau. Între cei invitaţi la masa fariseului bogat erau şi astfel de oameni, de aceea Mântuitorul începe cu scuza unora ca aceştia, marii latifundiari care au spus slugilor: Nu putem veni!
Altul au spus: Mi-am luat cinci perechi de boi şi trebuie să mă duc să-i încerc! Nu pot veni! Cu toate că era sâmbăta, zi de odihnă la evrei când n-aveau voie să facă lucrul acesta, să-şi încerce boii, precum nu avea nici cel care avea mari pământuri să meargă şi să le vadă măcar. Dar ei încălcau sâmbăta, încălcau ziua de odihnă mergând să-şi încerce boii pe care îi cumpăraseră. Şi de obicei în Ţara Sfântă în acea vreme marii moşieri care aveau pământuri, marii latifundiari aveau atât încât să le trebuiască două perechi de boi să are cu ei, să le ajungă, dar acesta era mult mai bogat decât toţi ceilalţi şi îşi cumpărase cinci perechi de boi. Dar şi dintre aceştia erau la masa fariseului. Şi a zis: Nu pot veni!
Atunci altul a zis: Mi-am luat femeie! Nu pot veni! Femeia, în înţelesul patristic al Evangheliei, înseamnă pofta trupească de care suntem legaţi, nu adică faptul că avea femeie şi trebuia să aibă grijă de ea, ci că era legat de cele trupeşti, motiv pentru care nu putea să fie părtaş ospăţului ceresc al Împărăţiei lui Dumnezeu.
Au venit slugile la stăpânul lor şi i-au zis: Doamne, i-am invitat şi toţi s-au scuzat! Atunci s-a mâniat stăpânul şi a trimis slugile pe la garduri, pe la uliţi, să aducă pe toţi săracii, pe toţi bolnavii, pe toţi neputincioşii. Vedeţi, fariseul, care era gazda cinei, a zis: Ce vorbeşte Acesta? Nu cumva vrea să mă oblige pe mine să-l chem pe bolnavul de la poartă la masă? Hristos chiar asta şi vroia să facă fariseul. Şi continuă parabola zicând că slugile au mers să aducă la ospăţ pe toţi care erau în piaţă bolnavi. Şi încă mai fiind loc, stăpânul a zis: Mergeţi la uliţe şi la garduri şi pe toţi cei care stau degeaba siliţi-i să intre pentru ca să se umple masa mea. Şi încheie cutremurător pentru cei care erau de faţă la ospăţul fariseului: Adevărat vă spun vouă că nimeni din cei chemaţi nu va gusta din cina Mea!
Cuvântul Mântuitorului vorbeşte despre mântuirea sufletului şi parabola aceasta priveşte lucrarea mântuitoare a lui Hristos. Această invitaţie ne-o face nouă tuturor la comuniunea cu El. În parabola fiului risipitor se spune că tatăl a tăiat un viţel îngrăşat şi l-a pus pe masa ospăţului, de bucuria întoarcerii fiului său. Mântuitorul dorea să ne arate comuniunea noastră veşnică cu El hrănindu-ne cu trupul Lui, căci viţelul cel gras este icoana Mântuitorului Care Se jertfeşte, Se dăruieşte lumii spre hrană veşnică. Fariseii din casa acestui bogat care a făcut cina şi care credeau că vor moşteni Împărăţia Cerurilor s-au văzut rând pe rând identificaţi ca păcătoşi şi că nu puteau să acceadă la această Împărăţie. Foarte mulţi dintre ei erau mari latifundiari, bogaţi, legaţi de pământul lor. Alţii erau atât de lacomi încât erau legaţi mai mult de lucrurile pământeşti şi şi-au adunat mai mult decât le trebuia. Alţii erau senzuali, erau desfrânaţi cu alte cuvinte. De aceea Mântuitorul le-a spus că foarte greu oamenii vor putea să intre în Împărăţia Cerurilor.
Evanghelia aceasta este pusă în duminica aceasta în care Biserica îi pomeneşte pe Sfinţii Strămoşi ai Domnului, pe cei care au pregătit calea Domnului din veac, începând cu Adam, cu Noe, Avraam, Isaac, Iacov, regii poporului evreu David, Solomon şi toţi ceilalţi credincioşi care au fost în Ierusalim, profeţii mari şi mici care au ţinut trează conştiinţa poporului acestuia cu privire la venirea lui Mesia. Dar poporul Israel n-a cunoscut vremea naşterii lui Mesia, a Fiului lui Dumnezeu. De aceea Mântuitorul zice pilda aceasta, ca să înţelegem cât de greu e pentru oameni, deşi se pregătesc oarecum pentru mântuire, să ajungă să câştige Împărăţia Cerurilor! Căci cunoaşterea lui Hristos înseamnă smerenie, înseamnă coborâre, înseamnă iertare, înseamnă iubire, ceea ce fariseii care erau în casa acestui om nu le aveau şi asta se vedea din faptul că săracul stătea la uşă şi lor nu le păsa.
Hristos este săracul istoriei Care, în altă parte, avea nevoie să fie spălat pe picioare. Şi fariseul Simon atunci nu I-a spălat picioarele. Avea nevoie să fie sărutat ca Unul care venise pentru mântuirea lumii. Şi nu L-a sărutat fariseul în casa căruia a venit. Şi nu a luat ştergarul să-I şteargă picioarele şi aşa mai departe. Ba dimpotrivă, poporul care trebuia să-L primească cu bucurie pe Mesia L-a dat la moarte pe Domnul Slavei şi L-a răstignit pe cruce. Au strigat atunci şi copiii, şi părinţii şi toţi ai lui Israel: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Pe acest Prunc pe Care, peste câteva zile, Îl vom vedea născându-Se din nou în ieslea Betleemului.
Să ne rugăm lui Dumnezeu ca această pildă pe care Hristos ne-a spus-o astăzi, cu câteva zile doar înainte de Sfânta Lui Întrupare, să ne fie tuturor un semnal de alarmă: chemare la smerenie şi la iubire de fraţi, la iubire între noi. Să facem părtaşi ospăţului şi iubirii inimii noastre pe toţi semenii noştri, neuitând vreodată că Hristos este Acela care are nevoie de dragostea noastră, de iubirea noastră, de pâinea noastră, de paharul nostru de apă, de dragostea noastră. Dumnezeu Care a creat veacurile a venit printre noi prin Întruparea Sa. Şi în trupul Lui ne va reaşeza în normalitatea aşteptării Împărăţiei Cereşti. Să ne ajute Domnul Dumnezeu ca să primim cu adevărat nu doar cântecele îngereşti atât de frumoase şi colindele cele sfinte, ci, mai ales într-o stare fericită a unei inimi calde, să-L primim a Se naşte în noi Iisus Hristos Domnul. Amin!
Pr. Petru Roncea
sursa: potirulviisoarei.ro
