Dragostea de Dumnezeu şi de aproapele
Dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproa pele nu vin pe altă cale în sufletul nostru, decât pe calea rugăciunii.
Dragostea creştină este rădăcina tuturor faptelor bune, fiind cea mai mare dintre toate virtuţile şi legătura desăvârşirii.
Pentru aceasta, Mântuitorul a spus: Cea mai mare poruncă din Lege şi cea dintâi este să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Zicând „inimă”, „cuget” şi „putere”, Mântuitorul a cuprins deodată cele trei părţi ale omului. Prin inimă, a cuprins sufletul, prin cuget a cuprins mintea, iar prin virtute (putere) a cuprins trupul. Deci, toată fiinţa omului trebuie să se contopească în dragostea lui Dumnezeu.
Iar când a fost vorba de dragostea de aproapele, a zis a doua poruncă, asemenea cu cea dintâi: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
Dragostea de Dumnezeu nu are limite, adică din toată puterea, din tot cugetul, din toată virtutea, iar iubirii de aproapele, i a pus margine: să l iubeşti atât cât te iubeşti pe tine. „Cine iubeşte pe tată sau pe mamă sau soră sau frate mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”, iar „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să şi ia crucea şi să Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Fragment din cartea Pr. Mihăiță Popa, Îndrumar pesntru restabilirea sănătății. Text îngrijit şi completat de Protosinghel Sofian Ardelean. Ediţia a patra revizuită. Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2009
