Scrisoarea unui copil către tatăl său plecat în război
„Îți aduci aminte, tată, de ziua în care ploua și mi-ai spus să nu ies în curte să mă joc, pentru că mă voi îmbolnăvi? Eu însă am ieșit și m-am îmbolnăvit. Am așteptat să mă cerți, dar nu ai făcut-o, ci mi-ai făcut numai o frecție caldă.
Îți aduci aminte că odată, în ziua de dinaintea examenului, m-am jucat până seara, deși m-ai chemat de multe ori să învăț? A doua zi la examen nu am scris nimic. Am crezut că mă vei certa și-mi vei spune: «Nu ți-am spus să înveți?». Dar nu mi-ai făcut nimic, ci ai spus numai: «De altă dată trebuie să te străduiești mai mult». Îți aduci aminte, tată, când mi-ai spus să nu alerg prin casă cu patinele, pentru că voi face vreo pagubă? Nu te-am ascultat, am alergat, am căzut pe masă și am spart frumoasa vază de cristal. Am crezut că mă vei bate tare și aveai dreptul, însă nu ai făcut-o. Ci numai m-ai întrebat: «Nu cumva te-ai lovit?». Există mii de acest fel, tată, pe care nu le-ai făcut. Așteptam să te întorci din război, ca să ți le spun. Însă… nu te-ai mai întors…”.
Fragment din cartea în curs de apariției: Anatomia problemelor familiale, Editura Evanghelismos.
Sursa: marturieathonita.ro
