/ Provocări contemporane / Scrisoarea unui copil către tatăl său plecat în război

Scrisoarea unui copil către tatăl său plecat în război

Scrisoarea unui copil către tatăl său plecat în război„Îți aduci aminte, tată, de ziua în care ploua și mi-ai spus să nu ies în curte să mă joc, pentru că mă voi îmbolnăvi? Eu însă am ieșit și m-am îmbolnăvit. Am așteptat să mă cerți, dar nu ai făcut-o, ci mi-ai făcut numai o frecție caldă.

Îți aduci aminte că odată, în ziua de dinaintea examenului, m-am jucat până seara, deși m-ai chemat de multe ori să învăț? A doua zi la examen nu am scris nimic. Am crezut că mă vei certa și-mi vei spune: «Nu ți-am spus să înveți?». Dar nu mi-ai făcut nimic, ci ai spus numai: «De altă dată trebuie să te străduiești mai mult». Îți aduci aminte, tată, când mi-ai spus să nu alerg prin casă cu patinele, pentru că voi face vreo pagubă? Nu te-am ascultat, am alergat, am căzut pe masă și am spart frumoasa vază de cristal. Am crezut că mă vei bate tare și aveai dreptul, însă nu ai făcut-o. Ci numai m-ai întrebat: «Nu cumva te-ai lovit?». Există mii de acest fel, tată, pe care nu le-ai făcut. Așteptam să te întorci din război, ca să ți le spun. Însă… nu te-ai mai întors…”.

 

Fragment din cartea în curs de apariției: Anatomia problemelor familiale, Editura Evanghelismos.

Sursa: marturieathonita.ro

Scrisoarea unui copil către tatăl său plecat în război

Comments are disabled