NU PUTEA DE MULŢIME
Duminica a 32-a după Rusalii
Evanghelia cu întoarcerea lui Zaheu este atât de cunoscută, că oricine ar putea rosti o predică din cuprinsul ei. Convertirea fiecărui suflet de pe calea păcatului are ceva comun cu mântuirea lui Zaheu. Însăşi cetatea în care are loc minunea poartă înţeles în actul mântuirii. Ierihonul este cea mai veche cetate din lume şi, totodată, cea mai joasă: e situată la 258 m sub nivelul mării. Nu-s atât de adânci abisurile păcatelor şi veche starea de neascultare a Umanităţii? Nu S-a smerit aşa de mult Domnul, coborând până în cele mai de jos ale pământului?
Greutatea ajungerii în faţa Mântuitorului pe care a simţit-o Zaheu face parte din efortul mântuirii fiecăruia din noi. Nu l-a împiedicat pe Zaheu avuţia să se apropie de Domnul. Deşi Mântuitorul a spus altă dată că bogaţii cu greu vor moşteni Împărăţia Cerurilor. Nici poziţia lui socială de mai-mare peste vameşi nu i-a fost o piedică spre a căuta să vadă cine este Iisus. Ci mulţimea, ah, nenorocita mulţime, care-L urma haotic pe Iisus, ea era pricina pentru care Zaheu nu-L putea vedea pe Domnul. Poate am zice că era vameşul Zaheu mic de statură. Va fi fost şi asta o cauză, ţinând mai mult de o înţelegere spirituală a noţiunii de înălţime, dar mulţimea, până azi, de multe ori împiedică pe oameni să vină la Hristos. A face parte din mulţime, în urmarea lui Hristos, înseamnă a fi gata oricând să ridici pumnul împotriva Lui, aşa cum l-a ridicat mai târziu această mulţime gălăgioasă de la intrarea în Ierihon.
Ce mulţimi de oameni nu umplu şi azi bisericile noastre! Hristos este prezent în mijlocul bisericilor noastre. Câţi, oare, n-au putut să-L vadă, din cauza noastră, a mulţimii neputinţelor noastre de a-L arăta pe Hristos lumii? Pentru câţi din jurul nostru falsele noastre înălţimi spirituale nu le-au fost piedică să se apropie şi ei de Domnul?
Zaheu a avut o inspiraţie. S-a ridicat mai sus de zidul mulţimii, deasupra înţelegerii ei asupra persoanei Mântuitorului. Iisus n-are plăcere să privească la mulţimea ce-L îmbulzeşte fără evlavie. Când femeia cea bolnavă s-a atins de El cu credinţă, nu s-a mirat Mântuitorul că, iată, în sfârşit, cineva din această mulţime zgomotoasă, I-a atins veşmântul cu o altă simţire? La intrarea în Ierihon, Iisus priveşte în sus, deasupra mulţimii, la cei care s-ar ridica peste înţelegerea inferioară a gloatei. Acolo-l află pe Zaheu, împătimitul după vederea lui Iisus, cel pe care Dumnezeu Tatăl l-a atras cu o forţă irezistibilă în zonele superioare ale cunoaşterii Fiului Întrupat.
Aşa a ajuns Zaheu să stea înaintea Domnului. Numai aşa stând poţi împlini voia lui Dumnezeu cum se cuvine.
În Patericul sinaitic se spune că a venit unul din fraţi la un bătrân care locuia în Muntele Sinai şi l-a rugat să-l înveţe cum să se roage, că el de multe ori mâniase pe Dumnezeu. Bătrânul i-a răspuns cu experienţa proprie a rugăciunii, zicându-i că, atunci când el se roagă, zice următoarele: «Doamne, învredniceşte-mă să Te slujesc pe Tine, cum l-am slujit pe satan şi învredniceşte-mă să Te iubesc pe Tine, cum am iubit păcatul».
Stând în faţa Domnului, Zaheu nu L-a slujit pe Hristos cu altă măsură decât cu aceea cu care iubise nelegiuirea. Mai-marele vameşilor, bogatul ocărât de conaţionalii săi şi urât de cei din Ierihon, a făcut un legământ de trăire nouă, care l-a învrednicit să-şi recâştige dreptul de moştenire în sânul lui Avraam. Acest drept, coborând Hristos până azi în Ierihonul vieţii noastre, aşteaptă să ni-l ofere cu grabă, ca odinioară.
Pr. Petru RONCEA
