SFÂNTUL APOSTOL ANDREI, CEL CARE L-A ADUS PE PETRU LA HRISTOS
Pe 30 noiembrie se sărbătorea până mai ieri Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, cu cruce neagră. Înmulţirea fărădelegilor care s-au năpustit asupra nobleţei spirituale a acestui popor românesc a căutat să-i şteargă urma în istorie şi miracolul zidirii sale în vechea Dacie. Aceste grăbite zvârcoliri neortodoxe de a muşamaliza faptele de glorie ale fratelui lui Petru în Sciţia Minor au determinat să i se facă oarecum o dreptate acestui mare slujitor al Cuvântului care este Sfântul Apostol Andrei şi sărbătoarea lui să fie marcată cu cruce roşie.
Originar din oraşul Betsaida, fiu al lui Iona, un evreu pescar, şi frate cu Petru, a fost, mai înainte de a-L urma pe Iisus, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar când a auzit de la acesta de Mesia şi când L-a şi văzut, l-a părăsit pe Ioan de dragul Domnului Care-l chema la vânătoare de oameni: „Cel ce cu lumina Mergătorului înainte te-ai împodobit, când raza cea ipostatică a slavei Tatălui s-a arătat, neamul omenesc pentru milostivire vrând să-l mântuiască, atunci întâi tu, mărite, la Dânsul ai alergat, fiind strălucit la minte cu strălucirea cea desăvârşită a dumnezeirii Lui. Pentru aceasta şi propovăduitor şi apostol ai fost al lui Hristos Dumnezeului nostru. Pe Care roagă-L să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre“ (stihira I de la Doamne, strigat-am).
Ştia că fratele său, Petru, nu-L cunoştea pe Hristos. Vrăjit de aflarea lui Mesia, dar iubindu-şi cu aceeaşi râvnă şi fratele, nu a întârziat să-l aducă şi pe el la picioarele lui Hristos: „Pe Întâiul celor dorite aflându-L, Care pentru milostivire S-a îmbrăcat cu firea noastră, Andreie de Dumnezeu înţelepţite, te-ai alipit de Dânsul cu fierbinte dragoste, către cel de un sânge strigând: Pe Cel ce L-au propovăduit proorocii cu duhul L-am aflat. Vino la frumuseţile Lui, să ne mângâiem, şi cu sufletul şi cu gândul, ca, fiind luminaţi cu strălucirile Lui, noaptea înşelăciunii şi întunericul necunoştinţei să-l gonim, binecuvântând pe Hristos, Cel ce dă lumii mare milă“ (Stihiră la Stihoavna Vecerniei).
Nu este lipsită de importanţă atragerea lui Petru de către Andrei la Hristos şi apoi influenţa pozitivă a acestuia în rândul Apostolilor. Petru verhovnicul s-a lăsat luat de mână de Andrei, ca să-L vadă şi să-L cunoască pe Iisus. Râvna şi cărunteţile l-au ajutat apoi să-şi întreacă fratele, dar meritul rămâne al lui Andrei care l-a dus întâi la Hristos.
Sinaxarul din Minei redă câteva minuni pe care Tradiţia le păstrează din viaţa Sfântului Apostol Andrei, iar cel din Proloagele arată şi cum a fost rânduit fiecărui Apostol, prin sorţi, să meargă şi să propovăduiască lumii pe Hristos. Sfântului Andrei i-a revenit să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Scitia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea (vezi Proloagele, vol. I, Edit. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, pg 293).
Cât despre viaţa Sfântului Apostol Andrei, Tradiţia consemnează că, venind în Patras, lângă Corint, după ce a săvârşit şi aici mai multe minuni şi convertiri deosebite la creştinism, a avut sfârşit de mucenic, răstignit fiind pe o cruce în formă de X, de la care a rămas şi numele de «Crucea Sfântului Andrei».
Se spune că atunci când s-a apropiat de ea ar fi rostit următoarele cuvinte: „Te salut, cruce preţioasă, care ai fost sfinţită prin corpul Dumnezeului meu şi împodobită prin membrele Sale, ca şi cu nişte pietre scumpe. Mă apropii de tine plin de bucurie, primeşte‑mă în braţele tale! O, cruce mântuitoare care ai fost înfrumuseţată prin membrele Domnului, cu foc te-am iubit! De mult te doresc şi caut! Dorinţa mi s-a împlinit, primeşte-mă în braţe, scoţându-mă din mijlocul oamenilor, şi mă du la Stăpânul meu. Acel ce S-a servit de tine spre a mă răscumpăra, să mă primească prin tine“ (Vieţile Sfinţilor, 1898, pg 67-68).
Să încheiem cu o frumoasă stihiră cu care se încep Laudele Sfântului pomenit: „Betsaido, veseleşte-te acum, că întru tine au înflorit din grădină de taină crinii cei mai bine mirositori, Petru şi Andrei, care au umplut toată lumea de mireasma propovăduirii credinţei, prin harul lui Hristos, ai Cărui părtaşi ai patimilor s-au făcut“.
Pr. Petru RONCEA
