SFÂNTUL GRIGORIE DIALOGUL – UN PAPĂ ORTODOX
În perioada Postului Mare, pe care aproape am traversat-o, Sfinţii Părinţi au rânduit ca, în cursul săptămânilor, să se săvârşească Sfânta Liturghie doar în zilele de miercuri şi vineri, desigur, exceptând sărbătorile deosebite. Am auzit de fiecare dată, la otpustul Sfintei Liturghii de miercuri şi de vineri, care se mai numeşte, „a Darurilor mai înainte sfinţite“, că se pomeneşte un nume oarecum neobişnuit nouă, Sfântul Grigorie Dialogul sau Teologul, Episcopul Romei. El este chiar întocmitorul acestei Sfinte Liturghii. Şi n-ar trebui să treacă Sfântul şi Marele Post fără a elogia figura marcantă a acestui mare trăitor, în duhul Ortodoxiei, al Evangheliei lui Hristos. Trebuie să ştim că în vremurile de demult mulţi dintre papii romani erau ortodocşi. Pe 12 martie am sărbătorit tocmai pe cel pomenit mai sus, supranumit şi Cel Mare, pentru strălucirea faptelor sale.
S-a născut la Roma, în 540, din părinţii Gordian şi Silvia. Din copilărie obişnuise să stimeze numai cele dumnezeieşti, vorbind cu Dumnezeu, cu sfinţii, şi retrăgându-se în camera sa sau în vreo biserică, spre a se deda la rugăciune. Avea numai 34 de ani, când împăratul Iustin l-a făcut pretor, adică primul judecător în Roma, dar gândul lui era la cele duhovniceşti şi neîncetat se ruga în inima sa, dorind să fie monah. Murind părinţii săi şi făcându-se monah, a zidit şase mânăstiri în Sicilia, unde se afla o mare parte din moşiile sale, înzestrându-le cu cele de trebuinţă şi a început a împărţi săracilor averea. A mai înfiinţat apoi o mânăstire la Roma, chiar în casa lui părintească, cu hramul Sfântul Andrei.
Mult preţuit de papa Pelaghie, a fost trimis la Constantinopol ca sol al papei. Aici a legat prietenie cu Sfântul Leandru, episcopul Sevilliei, aflat şi el acolo. În cetatea marelui Constantin avea multe de învăţat, dar a trebuit să se facă renumit şi prin purtarea sa faţă de Eutihie, patriarhul Constantino-polului, care, deşi era respectat pentru nevinovăţia vieţii şi prin titlul de mărturisitor pe care-l căpătase în timpul lui Iustinian, căzu în eroare, în privinţa corpurilor fericiţilor după înviere. El învăţa că nu vor putea fi pipăite ci vor fi mai subţiri decât aerul. Sfântul Grigorie a avut mai multe convorbiri cu patriarhul, dovedind din Sfintele Scripturi că trupurile sfinţilor nu se vor deosebi de acelea ce le-au avut pe pământ şi că vor putea fi pipăite, ca şi al Mântuitorului, după Înviere. Eutihie se convinse, şi retractând învăţătura sa, se îmbolnăvi; iar curând după aceea muri pocăit (Vieţile Sfinţilor, 1898, pag. 341).
După moartea lui Pelaghie, clerul, senatul şi poporul roman puseseră ochii pe Grigorie. După multă împotri-vire şi fugă, – refugiu caracteristic marilor patriarhi orientali de dinainte de urcarea pe scaun, între care străluceşte figura marcantă a Sfântului Ioan Gură de Aur – a fost aflat şi hirotonit în anul 590. El făcu mărturisirea de credinţă după obicei la care a adăugat că ţine la cele patru sinoade ecumenice ca şi la cele patru evanghelii. Dacă l-ar fi urmat toţi papii după aceea în mărturisirea aceleiaşi credinţe, n-ar mai fi apărut momentul despărţirii din 1054 şi nici frământările Reformei de mai târziu sau încercările Uniaţiei din secolele următoare.
Papa Grigorie cel Mare a fost un mare episcop ortodox prin însăşi activitatea sa misionară. Vorbea cu multă claritate, căutând mai mult a sfătui decât a atrage prin farmecul oratoriei. Încredinţat că prin poziţia sa este părintele săracilor, se îngrijea mult spre a le uşura nevoile. Avea o listă completă cu toţi săracii şi la începutul fiecărei luni împărţea hrană la fiecare. De asemenea, la fiecare stradă avea pe cineva care se ocupa de bolnavii care se aflau acolo.
Familia lui duhovnicească era compusă doar din câţiva călugări care tindeau să ajungă perfecţiunea primilor ucenici ai lui Hristos. Sfântul Grigorie încuraja talentele, cultivând artele şi ştiinţa. El răspândi lumina cu-noştinţei de Dumne-zeu în Anglia, care ză-cea în întunericul pă-gânismului, curăţi bi-serica galicană de simonie, stârpi erezia ariană din Spania şi scăpă Africa da mai multe rele cauzate de donatişti, convertind pe regele Lombarzilor, Agilulf, la Ortodoxie (Ibidem, pag. 343).
Papa Grigorie recunoştea Sinodul ca singură autoritate a Bisericii, iar nu întâietatea unui episcop. În acest sens, prin socotirea sobornicităţii Bisericii ca autoritate supremă, după cum o mărturiseşte şi crezul niceo-constan-tinopolitan, Sfântul Grigorie a devenit un ghimpe în ideologia de mai târziu a primatului papal.
Ceea ce ne-a rămas de la Sfântul Grigorie, în afara scrierilor sale: Tălmăcire la cartea lui Iov, Tălmăcire la cartea lui Ezechiel şi Fapte din viaţa sfinţilor care au trăit pe pământul Italiei sau Dialogul – de unde şi renumele de Sfântul Grigorie Dialogul – este, aşa cum s-a amintit, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite ce se săvârşeşte acum, în perioada Postului Mare, în interiorul săptămânilor.
Rugăciunea amvonului pe care o avem la sfârşitul Sfintei Liturghii a Sfântului Grigorie Dialogul ne îndrumă să trecem Postul cel Mare cu nădejdea Învierii:
„Stăpâne, Atotţiitorule, Cel ce cu înţelepciune ai zidit toată făptura şi pentru nespusa Ta purtare de grijă şi multa bunătate a Ta, ne-ai adus pe noi întru aceste preacinstite zile, spre curăţarea sufletelor şi a trupurilor, spre înfrânarea poftelor şi spre nădejdea învierii; Care în patruzeci de zile ai dat în mâna slujitorului Tău Moise, tablele cele cu dumnezeieşti slove, dă-ne şi nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârşim, credinţa nedespărţită să o păzim, capetele nevăzuţilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm şi fără de osândă să ajungem a ne închina şi Sfintei Învieri. Că S-a binecuvântat şi S-a preaslăvit preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.“
Preot Petru RONCEA
SFÂNTUL GRIGORIE DIALOGUL – UN PAPĂ ORTODOX
