SFÂNTUL VASILE CEL MARE, FEMEIA ŞI EVREUL
Continuare…
Două minuni înainte de moarte trebuie amintite pentru motivarea titlului acestui sinaxar.
Întâi cea cu femeia.
Era o văduvă desfrânată de care se miluise Dumnezeu şi-o trezise din păcatele sale. Şi-a scris toate păcatele din tinereţe şi până la bătrâneţe pe o bucată de hârtie. La urmă, şi-a mai scris unul din păcatele cele mai grele şi apoi a pecetluit cu plumb hârtia. Venind la Sfântul Vasile, l-a implorat să se roage la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor ei, fără a citi hârtia. Sfântul Vasile s-a rugat toată noaptea în biserică pentru iertarea celei păcătoase. Dându-i hârtia înapoi, femeia a deschis-o şi, spre surprinderea ei, şi-a aflat şterse toate păcatele, mai puţin ultimul, cel greu, scris la urmă. A căzut iarăşi la picioarele Sfântului, cerându-i să se roage şi pentru iertarea acelui grozav păcat. El însă a trimis-o în pustie la un bărbat sfânt, anume Efrem, ca să se roage pentru ea. Ea s-a dus îndată la acela, dar Sfântul Efrem i-a zis să se ducă tot la Sfântul Vasile, căci dacă a putut să înduplece pe Dumnezeu, prin rugăciune, să i se ierte atâtea păcate, poate să mai insiste şi pentru unul.
Întorcându-se femeia, a sosit în cetate la îngroparea Sfântului Vasile, pe când îi ducea trupul la mormânt. Atunci a început a striga cu multă tânguire, ca şi cum ar fi fost viu: „Vai mie, sfinte al lui Dumnezeu, vai mie, ticăloasei, pentru aceasta m-ai trimis în pustie, ca fără a mea supărare să ieşi din corp! Iată, m-am întors în zadar, suferind atâta osteneală în pustie. Dumnezeu să vadă şi să judece între mine şi între tine, căci ai putut singur să-mi dai ajutor şi la altul m-ai trimis“ (vezi Vieţile Sfinţilor pe Ianuarie, Ed. Episcopiei Romanului, 1993, pg 40-41). Zicând aceasta, a aruncat hârtia peste coşciug, spunând tuturor despre osteneala sa. Unul din clerici, vrând să vadă ce scrie pe hârtie, a desfăcut-o şi a aflat-o… curată. Văzând femeia aceasta a lăudat pe Dumnezeu Care dă putere robilor Săi şi după mutarea acestora din viaţă.
O altă minune este cu un evreu care era doctor. Era atât de iscusit că ştia pe om când va muri cu patru-cinci zile mai dinainte. Sfântul Vasile, cunoscând prin Duhul că acesta se va întoarce la Hristos, îl chemă la sine şi-l îndemnă să se lase de legea lui şi să primească Sfântul Botez. El zicea însă: „În credinţa în care m-am născut, în aceea voiesc să mor“. Sfântul i-a zis: „Să mă crezi pe mine că nici eu nici tu nu vei muri, până ce nu te vei naşte din apă şi din Duh; căci fără de acest dar nu-ţi este cu putinţă să intri în Împărăţia lui Dumnezeu. Oare părinţii tăi nu s-au botezat în nor şi în mare? Ei au băut din piatra care era preînchipuire a lui Hristos, piatra duhovnicească, Care S-a născut din Fecioara pentru mântuirea noastră şi pe care părinţii tăi L-au răstignit; dar, fiind îngropat, a înviat a treia zi, apoi, înălţându-Se la ceruri, a şezut de-a dreapta Tatălui şi de acolo va veni să judece viii şi morţii“ (Ibidem, pg 41-42).
Fiind pe moarte, Sfântul Vasile a chemat pe doctorul evreu să-l consulte. Acesta i-a zis că până seara va muri. Sfântul Vasile i-a răspuns că ce va zice dacă va rămâne până a doua zi dimineaţă. La care, evreul răspunse că va muri el. Sfântului Vasile nu i-a scăpat ocazia a-i mai aminti evreului despre moartea faţă de păcat şi învierea lui în Hristos. Evreul, ştiind că Sfântul Vasile va muri până la asfinţitul soarelui, a jurat că de va fi viu până mâine, apoi el va face voia Sfântului.
A doua zi, evreul s-a dus să-şi afle pacientul mort. Dar, văzându-l că este viu, a strigat: „Mare este Dumnezeul creştinilor şi nu este alt Dumnezeu afară de El; deci mă lepăd de evreimea cea urâtă de Dumnezeu şi mă apropii de adevărata credinţă creştinească; porunceşte, sfinte părinte, să-mi dea Sfântul Botez, mie şi la toată casa mea“ (Ibidem).
Dar Sfântul s-a sculat el însuşi, a intrat în biserică, a botezat pe evreu, numindu-l Ioan, şi pe toată casa lui şi, după ce le-a dat multe învăţături şi s-a rugat pentru ei, pe la ceasul al noulea a adormit întru Domnul.
Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare cuprinde şi aceste două minuni de negrăit ale lui: „Venit-a la tine, părinte, femeia cea păcătoasă şi dându-ţi hârtia cea pecetluită în care erau scris păcatele sale…“ (Condacul al 10-lea) şi începutul Icosului al 11-lea: „Minune mare s-a văzut la trecerea ta din viaţa aceasta, bine-plăcutule al lui Dumnezeu Vasile, căci, sculându-te de pe patul morţii, ai botezat pe evreul Ioasaf, cu toată casa lui…“
Să încheiem cu rugăciunea Condacului al 13-lea:
„Om preaminunate, părinte al părinţilor, Sfinte Ierarhe Vasile, primind puţina noastră cântare, precum Mântuitorul, banii văduvei, soleşte pentru noi trecere fără primejdii în ceasul morţii, ca, învrednicindu-ne a intra în cămara dumnezeieştii Împărăţii, să cântăm cu tine împreună cântare lui Dumnezeu: Aliluia!“
