Sfaturi către monahi (I) Studiul duhovnicesc
Să citeşti, pe cât posibil, Vieţile Sfinţilor, care accentuează pocăinţa, ca să te foloseşti.
Nu citi cărţi dogmatice, deoarece ele nu sunt pentru începători. Dar chiar şi mai târziu, dacă nu ştii carte, să nu le citeşti, deoarece aşa cum unul lipsit de carte cade în înşelare atunci când înţelege greşit Filocalia, la fel şi cărţile dogmatice îl pot duce pe unul ca acesta la o astfel de înşelare. Înşelarea din înţelegerea greşită a Filocaliei va pricinui o linişte diavolească şi un simţământ fals că este cu puţin mai prejos, chipurile, din smerenie, decât Sfântul Grigorie Sinaitul. Iar tâlcuirea greşită a dogmei îl face pe cel fără carte să creadă că este Sfântul Marcu Eugenicul, deşi este o fiară sălbatică şi plin de invidie înfricoşată.
Desigur, şi studiul duhovnicesc este rânduit de stareţ, dar îmi voi spune şi eu părerea mea. La început un capitol din Evanghelie este absolut necesar pentru sfinţirea noastră, deoarece alungă toate cele rele. De asemenea, să citeşti cărţi patristice, ca să poţi înţelege Evanghelia, deoarece toate cărţile patristice sunt râuri care izvorăsc din Evanghelie. Când mergem pe cursul râurilor, aflăm izvorul şi nu cădem în văgăuni ca protestanţii. Vieţile Sfinţilor ajută mult, deoarece în ele fiecare poate afla orice vitamină de care are nevoie sufletul său. Este bun şi sinaxarul zilei. De asemenea, Sfântul Ioan Scărarul este absolut necesar pentru fiecare monah (ca prototip), precum şi Everghetinosul, Patericul, Lavsaiconul, Limonariul, Sfântul Efrem Sirul, Războiul nevăzut, Filocalia, dacă eşti cu ştiinţă de carte – afară de capitolele despre Rugăciunea minţii, deoarece pentru a înţelege ce este ea este nevoie să ai şi trăire duhovnicească. Căci nu ţi va ajunge numai faptul că eşti învăţat, de nu vei avea un povăţuitor experimentat, care îţi este foarte necesar. Deoarece este primejdios, precum am spus, să confunde cineva lacrimile sale ieftine cu cele preţioase ale Sfinţilor Părinţi şi să se înşele. Iar aceasta este cu atât mai primejdios pentru caracterele sentimentale.
Acelaşi pericol, poate şi mai mare, poate veni din lucrările Sfântului Simeon Noul Teolog, deoarece uniica aceştia amestecă, afară de lacrimi, şi dumnezeiasca dragoste a Sfântului cu propriile lor sentimente, precum şi dragostea Sfântului ce o avea pentru Stareţul său cu sentimentalismul lor, de multe ori bolnav şi plin de toxine duhovniceşti, lucru pe care este greu să-l înţeleagă.
Mai ales femeile să ia aminte – din pricina caracterului lor – să nu citească pe Sfântul Simeon, dacă nu vor dobândi mai întâi bărbăţia duhovnicescă. Este nevoie de ajutor din partea stareţei pentru a-şi filtra dragostea şi a se îmbărbăta duhovniceşte, cât şi de la ele însele, pentru a-şi întoarce toată nevoinţa lor împotriva moliciunii care pricinuieşte acest mucegai. Fireşte, medicamentul necesar pentru aceasta este viaţa aspră, precum şi limitarea la absolutul necesar al băilor. Din petrecerea aspră trupească, care se face întru cunoştinţă şi discernământ, va veni îndoita însănătoşire atât a sufletului, cât şi a trupului, iar din această sănătate se vor naşte desfătările dumnezeieşti.
De aceea, fratele meu, nu şovăi să tai orice se face pricină de a te despărţi de Hristos, oricât de mult te-ar durea. Trebuie să ştim că Hristos ne va socoti aceasta ca mucenicie, iar atunci când suferim mai mult, negreşit vom fi socotiţi mari mucenici şi mărturisitori, deoarece mărturisim prin faptă sfânta noastră credinţă şi păzim sfintele porunci ale lui Hristos.
Pe lângă cărţile pe care le-am amintit, foarte mult te va ajuta cea a Sfântului Avva Isaac Sirul, deoarece te va face să înţelegi sensul cel mai profund al vieţii. De asemenea, îl ajută pe omul ce crede în Dumnezeu să-şi alunge orice fel de complex, mare sau mic, pe care îl are. Puţină citire din cartea Sfântului Isaac întăreşte sufletul cu multele ei vitamine.
Este adevărat că mulţi stareţi nu-l recomandă pe Sfântul Isaac, ca să nu le plece călugării în pustie. Dar Avva Isaac nu recomandă elevilor de la şcoala generală, nici celor care nu au terminat încă gimnaziul să meargă la Universitate. De aceea, stareţul va trebui să-l ajute în privinţa aceasta pe noul începător, ca să-l înţeleagă pe Sfânt şi să se folosească cât se poate de mult din cartea lui cea inspirată de Dumnezeu.
Atunci când un începător prezintă astfel de „simptome”, adică vrea să plece la pustie, deşi nu a terminat nici măcar gimnaziul cel duhovnicesc, unul ca acesta se dovedeşte a fi un cap sec. Când spun „sec”, nu-l înţeleg cu desăvârşire gol, deoarece în capul lui sec are părerea înaltă despre sine. De aceea este nevoie de ajutor, ca să înţeleagă şi să se lepede de această părere, pentru ca Dumnezeu să se apropie de el şi să-i dea dumnezeieştile Sale idei, deoarece chiar şi numai o singură idee despre noi înşine împiedică toate ideile dumnezeieşti să se apropie de noi. Dar vrăjmaşul cel viclean ce face? Îl examinează pe începător ca medicul şi-i loveşte capul, iar dacă aude tuc-tuc în capul gol, îi bagă seringa, îl umflă şi îl ridică în aer. Atunci începătorul se nevoieşte cu asprime, dar prin aceasta nu face altceva decât să lovească în aer şi să fie lovit de aer.
De aceea, înainte de a începe orice lucrare duhovnicească, trebuie să ne scârbim de acea idee a noastră şi să o aruncăm la gunoi, căci altfel, orice am face, le vom explica pe toate cu „dicţionarul eului” nostru şi le vom face grăsime pentru eul nostru trupesc îngrăşându-ne mereu nesimţirea duhovnicească cu grosolănia noastră. Adică deşi stareţul îi face ucenicului observaţii aspre pentru greşeli mari, acela rămâne nepăsător gândind că stareţul îi face observaţii ca să-l încerce, deoarece a ajuns la măsura sfinţeniei.
Acest fel de lucrare fină face tangalachi în aceia despre care am spus şi, mai devreme sau mai târziu, ei vor cădea în mare ispită.
Aşadar, va trebui să ne scârbim de noi înşine şi să ne ocupăm numai de sinea noastră cea vrednică de plâns, ca să ne împrietenim mai întâi cu Dumnezeu. După care va veni dragostea cea mare la robul cel smerit, dragoste dumnezeiască ce îi va aprinde focul dragostei sale atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru aproapele său. Unul ca acesta se aruncă pe sine sub picioarele tuturor cugetând că este nimic, ci numai pământ şi se bucură că ceilalţi vor rodi.
În privinţa aceasta ajută foarte mult să nu ieşi din chilie şi să nu ai legături cu alţii, deoarece atunci pe toţi oamenii îi vei socoti sfinţi. Aşadar, străduieşte-te, fratele meu, să-ţi iubeşti chilia. Toate obiectele chiliei tale să fie pustniceşti: rogojina, scăunelul, duşumeaua. Faţa de masă să fie de in sau dintr-o pânză neagră, ca şi acestea să te transpună în Tebaida şi Nitria şi să-ţi aducă aminte de Sfinţii Părinţi care au petrecut o viaţă îngerească. Iar nu fotolii şi nayloane, care mereu îţi vor îndrepta mintea spre lume şi îţi vor aduce aminte de multe, după care gândurile te vor întina. Mult ajută ca înainte de rugăciune să citeşti puţin din Pateric în atmosfera chiliei tale, ca să ţi se încălzească inima şi să-ţi dispară toate grijile ascultării, ca astfel să te poţi ruga nerăspândit.
Fragment din cartea Epistole a Cuviosului Paisie Aghioritul. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, SCHITUL LACU – SFÂNTUL MUNTE ATHOS. Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2005.
