CU NOI ESTE DUMNEZEU
Evanghelia Duminicii dinaintea Naşterii Domnului – Matei 1, 1-25
Scriind evanghelia pentru creştinii proveniţi dintre iudeii din Palestina şi în limba în care Însuşi Domnul propovăduise Cuvântul, adică în aramaică, iar ca timp, în perioada primului Sinod Apostolic de la Ierusalim, adică în jurul anului 50, Sfântul Evanghelist Matei şi-a dorit să arate contemporanilor săi că în Iisus Hristos s-au plinit toate profeţiile mesianice ale Vechiului Testament. Scriind celor din neamul său o carte despre Naşterea lui Iisus, Evanghelistul îşi începe planul, prezentând arborele genealogic cu cele trei grupe a câte de două ori şapte, vrând parcă să arate, pe lângă faptul că Hristos Se trage din Avraam, evreul, poate, mai ales, că El este desăvârşirea zilelor aşteptării Răscumpărătorului. Oare, repetarea de şase ori a numărului şapte în cuprinsul arborelui genealogic n-ar putea duce şi la ideea desăvârşirii fiecărei zile a creaţiei lumii în Hristos? Că, peste fiecare zi din cele şase, ca o pecete, stă Emanuel, odihnindu-Se pe creasta timpului şi înveşnicindu-l? Şi nu numai atât, adică doar ca să arate că-i de-al lor Hristos, din neamul slăvit al lui David, descendent din seminţia lui Iuda, avându-L de tată pe Avraam. Ci, prin adversativul „dar“ (vezi versiunea IPS Bartolomeu) cu care începe versetul 18, de unde se porneşte în stil sobru şi aşezat povestirea Naşterii Domnului, Evanghelistul vrea să arate că aceasta s-a petrecut cu deosebire de ceea ce a fost mai înainte. Căci dacă strămoşii după trup ai Domnului înşiraţi în genealogie s-au născut într-un mod obişnuit, firesc, Întruparea Mântuitorului are un alt caracter ce trece dincolo de firescul lucrurilor.
O, câte prorocii s-au împlinit la Naşterea Domnului! Cuvântul rostit de Isaia acum s-a înfăptuit (7, 14): Fecioara L-a născut pe Emanuel, Care se tălmăceşte: Cu noi este Dumnezeu, la Betleem, şi Păstorul iese din Efrata, după cum a grăit odinioară Miheia (5, 1). Tâlcul prorociei lui Valaam astăzi s-a plinit că Steaua din Iacob a răsărit şi Căpetenia din Israel S-a sculat (Num 24, 17). Împăciuitorul ascuns în Iuda, despre care a vorbit Iacov binecuvântându-şi fiii (Fac 49, 10), şi furat de Tamar, care L-a zărit prin credinţă în coapsa socrului său (Fac 38, 12), azi în cetatea lui David Se arată.
Nefirescul Naşterii îl face pe fostul vameş Levi, iscoditor ca tot neamul lui, să descrie cu multe amănunte lucrarea Duhului Sfânt în actul Întrupării Mântuitorului. Deşi descrie întreg neamul lui Iosif, purcezător din David, dacă Iosif nu este tatăl Lui, atunci de ce este numit Domnul Fiul lui David? Dar oare nu era scris în Lege ca să nu-şi ia cineva femeie din altă seminţie? (Num 36, 6) Prin urmare, nici Maria nu descindea din altă seminţie decât din a lui David, altfel nu i s-ar fi dat lui Iosif s-o ocrotească ca şi cum i-ar fi femeie, şi pe drept cuvânt Fiul ei S-a numit Fiul lui David.
Evanghelia Duminicii dinaintea Naşterii Domnului ne vorbeşte însă mult şi despre Iosif cel drept. O, cum a cunoscut el că din Duhul Sfânt a zămislit „femeia“ sa! Ar fi trebuit, după Lege (Lev 20, 10), s-o vădească ca pe o femeie desfrânată şi să fie omorâtă, de vreme ce el ştia bine că doar se logodise cu ea. Dar nu, el era conştient că nu acoperă un păcat şi că încalcă Legea, ci, dimpotrivă, ca unul care trăia mai presus de rigorile Legii, mai degrabă s-a temut a avea de soţie pe cea care s-a învrednicit de marele har al zămislirii de la Duhul Sfânt. Şi cum cugeta el acestea în inima sa, zicerea îngerului venea tocmai pe măsura gândirii sale. De aceea l-a crezut pe înger, pentru că numai Dumnezeu cunoaşte cele ascunse ale oamenilor. Şi cele ce nu le mai gândea le-a primit de la trimisul ceresc, de care s-a încredinţat dintru început că spune adevărul. Dar, ca unul care cunoştea Scripturile cele vechi, fiecare cuvânt al îngerului împlinea o profeţie care-l punea în uimire pe bărbat.
Ce să zicem de Fecioara Maică? „Nimeni nu ştie, Doamne, cum să o numească pe Maica Ta? De o numeşte «fecioară», stă de faţă Pruncul, de o numeşte «femeie», nimeni nu a cunoscut-o. Dacă însă chiar şi Maica Ta e necuprinsă cu mintea, cine Te poate atunci cuprinde pe Tine?“, se minunează Sfântul Efrem Sirul1. „Dacă Te-a putut purta, Muntele Tău uriaş i-a făcut uşoară povara. Dacă Te-a putut hrăni, a fost numai pentru că ai luat asupra Ta foamea. Dacă Te-a putut adăpa, a fost numai pentru că ai vrut să însetezi. Dacă Te-a putut îmbrăca, 
Cărbunele milei (Isaia 6, 6) a păzit sânul ei nevătămat. O minune e Maica Ta! Domnul a intrat în ea şi S-a făcut rob. A intrat cuvântător şi S-a făcut mut în ea. A intrat tunând şi glasul Lui a tăcut. A intrat Păstorul a toate şi S-a făcut în ea Miel; behăind a ieşit din ea. Răsturnat-a rânduielile pântecul Maicii Sale. Făcătorul a toate a intrat bogat şi a ieşit cerşetor. A intrat Cel Înalt şi a ieşit ca unul de jos. A intrat strălucitor şi a ieşit îmbrăcat în culori dispreţuite. A intrat luptător viteaz şi a îmbrăcat în pântec haina fricii. A intrat Cel ce hrăneşte toate şi a învăţat să flămânzească. A intrat Cel ce adapă toate şi a învăţat să înseteze. Gol şi dezbrăcat a ieşit Cel ce îmbracă toate“2.
„Un Arhiereu ca Acesta ne şi trebuia nouă“ (Evr 7, 26), născut din Fecioară şi Mamă, lucru greu de văzut într-un singur trup, ale cărui semne feciorelnice erau ascunse privirii, pe când sânii izvorau lapte bogat, hrănind pe Hrănitorul făpturii, precum este scris. În faţa tainei acesteia, cuvioşii se umplu de uimire, minunându-se. Cărturarilor şi ereticilor taina le e chin şi suferinţă neînţeleasă. Ţie, cititorule, cum îţi vibrează şi ce-ţi şopteşte inima, la citirea acestei evanghelii?
1 Sfântul Efrem Sirul, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2000, p 68;
2 Ibidem, p 69.
Pr. Petru RONCEA
