Sfaturi către monahi (M). Discernământ la somn
În afară de metanii, pe care nu trebuie să le facem imediat după masă, deoarece vatămă foarte mult, mai mult vatămă să ne culcăm imediat după masă (mai ales când eşti tânăr, deoarece asta îţi va pricinui război trupesc).
Mult vatămă pe tineri somnul de dimineaţă, deoarece este pricinuitor de sminteli, dar şi mai mult atunci când slujba se termină foarte devreme şi se culcă după ce mănâncă, deoarece şi această puţină hrană este foc. Fireşte, vorbesc pentru un tânăr sănătos şi nu pentru unul bolnăvicios, al cărui trup este smerit de boală, sau pentru un bătrân încovoiat de bătrâneţile lui.
Pentru tineri este bine să doarmă devreme, ca să se folosească de orele bune de somn de dinainte de miezul nopţii fugind de somnul chinuitor şi pricinuitor de ispită de după miezul nopţii, deoarece cât folosesc cele patru ore de somn de dinainte de miezul nopţii nu folosesc cele opt de după.
Cei înaintaţi în vârstă şi tinerii care au ajuns la nepătimire sau a căror fire este blândă şi care au acest privilegiu se pot folosi duhovniceşte rugându-se de la apusul soarelui până la miezul nopţii, deoarece aceste ore sunt bune şi ajută la rugăciune. De asemenea şi somnul în aceste ore ne ajută duhovniceşte. Iar aceasta nu pentru că ar exista ore bune şi ore rele.
Totdeauna trebuie să urmărim câştigul duhovnicesc cel mai mare. În cazul acesta, cred că cel mai mare câştig pentru tânăr este să doarmă foarte devreme de cu seară, dacă se poate chiar după apusul soarelui şi să se deştepte la miezul nopţii pentru rugăciune.
Seara, înainte de a ne culca, rugăciunea este absolut necesară (fie şi puţin Doamne Iisuse…), ca să ni se curăţească inima şi mintea. De asemenea şi după ce ne întindem în pat să spunem neîncetat rugăciunea, ca să adormim rugându-ne şi să se continue chiar şi în vremea când dormim. Şi simţim atunci că ne rugăm şi în somn şi aceasta este realitate, deoarece când ne deşteptăm, rugăciunea se continuă de la sine. Acesta este un semn bun şi el arată ivirea zorilor zilei duhovniceşti.
Aşadar, când ne întindem, mult ajută să ne facem semnul crucii pe pernă, să ne încrucişăm mâinile, să ne întoarcem puţin pe partea dreaptă şi să ne cercetăm pe noi înşine dacă suntem gata sau nu pentru cealaltă viaţă. Căci de unde putem şti dacă adormind, ne vom mai scula. Aşa cum suntem întinşi, cu aceste gânduri despre moarte, este bine să rostim şi câteva tropare ale slujbei de înmormântare şi apoi neîncetat rugăciunea, fiindcă toate acestea ajută la sfinţirea sufletului nostru.
Când însă nu luăm aminte şi nu ne nevoim duhovniceşte, ci hrănim bine trupul cu grăsimi şi multe feluri de mâncăruri (mai ales tinerii) şi adormim după ce mâncăm (căci mâncarea multă şi felurită aduce somn), când ne întindem pe salteaua moale fără rugăciune şi când ziua am lăsat mintea noastră slobodă să umble în lume şi să adune imagini, urmează ca trupul să pună la dispoziţie căldura, iar vrăjmaşul să ruleze în somn visele sale cu lucruri nepotrivite şi să ne întineze. De aceea nu trebuie ca pe toate să le punem în spatele diavolului, deoarece de cele mai multe ori noi suntem vinovaţi pentru că nu suntem cu luare-aminte.
Fragment din cartea Epistole a Cuviosului Paisie Aghioritul. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, SCHITUL LACU – SFÂNTUL MUNTE ATHOS. Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2005.
