/ Viaţa duhovnicească / Sf. Nectarie, Învăţături (2). Sfântul Botez.

Sf. Nectarie, Învăţături (2). Sfântul Botez.

 

 Sfântul Botez

Câţi în Hristos v‑aţi botezat, în Hristos v‑aţi şi îmbrăcat[1]. Ce mare adevăr este exprimat în aceste cuvinte ale Apostolului Pavel!

Creştinii botezaţi nu sunt îmbrăcaţi în omul cel vechi, cu patimile şi cu poftele sale păcătoase, ci în omul cel nou. S‑au îmbrăcat în Hristos, Care trăieşte acum în inimile lor. Iar cuvântul „s‑au îmbrăcat” nu se referă la un simplu veşmânt exte­rior, ci la ceva mai profund, la ceva fiinţial şi de nestrămutat.

Prin credinţă şi prin Botez ne îm­brăcăm în Hristos şi devenim fii ai lui Dumnezeu, sfinţi şi desăvârşiţi, dumnezei după har.

Aşadar, am aruncat dinlăuntrul nostru stricăciunea şi ne‑am îmbrăcat în nestri­căciune. Ne‑am dezbrăcat de omul păca­tului şi ne‑am îmbrăcat în omul dreptăţii şi al harului. Am alungat moartea şi ne‑am îmbrăcat în nemurire.

Ne‑am gândit însă şi la marile făgă­duinţe, pe care prin Botez le‑am făcut înaintea lui Dumnezeu? Am conştientizat faptul că suntem datori să ne comportăm ca nişte fii ai lui Dumnezeu şi ca fraţi ai Domnului nostru? Că avem datoria să supunem voia noastră voii lui Dumnezeu? Că trebuie, ca fii ai Săi, să rămânem liberi faţă de păcat? Că trebuie să‑L iubim cu toata puterea, din adâncul sufletului şi al inimii noastre? Că suntem datori să‑L adorăm şi să însetăm după unirea cu El pentru totdeauna? Ne‑am gândit oare că inima noastră trebuie să fie plină de dra­goste, astfel încât aceasta să se reverse şi către aproapele nostru? Avem conştiinţa că suntem datori să devenim sfinţi, desă­vârşiţi, chipuri ale lui Dumnezeu, fii ai Săi şi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor?

Pentru toate acestea avem datoria să ne nevoim, ca să nu ne arătăm nevrednici de chemarea lui Dumnezeu şi să fim alun­gaţi de la faţa Sa. Da, fraţii mei, să ne lup­tăm cu râvnă şi cu lepădare de sine, ca să biruim. Nici unul dintre noi să nu‑şi piardă curajul, să nu fie nepăsător, să nu se tea­mă de greutăţile nevoinţei duhovni­ceşti, pentru că Îl avem ajutor pe Dumnezeu, Care ne dă putere să mergem pe calea cea grea a virtuţii.

 

 Fragment din cartea Învăţături a Sfântului Nectarie al Pentapolei. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos.  Editura Evanghelismos, Bucureşti 2008.


[1] Galateni 3, 27.

Sf. Nectarie al Pentapolei, Învăţături (2).

Sfântul Botez

Comments are disabled