Asceţi în lume. Elenamba, înainte-văzătoarea
În satul Kefalohori, care se află în regiunea Niceii din Asia Mică, mai înainte de schimbul de populaţie, trăia o tânără evlavioasă şi binecuvântată, pe nume Elena. Sătenii o numeau Elenamba, adică Elena care avea înţelepciunea şi discernământul unui stareţ şi care vorbea ca un avvă.
Era orfană de ambii părinţi şi lucra ca slujnică în casa unui turc milostiv. Noaptea Elenamba se ruga multe ore. Turcul o auzea cum spunea în rugăciunea ei: „Să iau şi păcatele acestea…”. Adică se ruga pentru ceilalţi oameni. Stăpânul ei vedea că vin la ea mulţi oameni care îi cer sfatul şi a înţeles din aceasta că avea un dar deosebit. El însuşi însemna evenimentele şi proorociile ei, căci era convins că Elenamba avea harisma proorociei.
Pe atunci mulţi greci au fost înrolaţi în armata turcă în Trupele de Muncă pentru o perioadă cuprinsă între cinci şi zece ani, cu scopul de a‑i extermina. Femeile mergeau şi o întrebau pe Elenamba dacă bărbaţii lor mai trăiesc sau au fost ucişi. Atunci ea, ca să nu se îndoiască de spusele ei, îl descria mai întâi pe bărbat. De pildă, spunea:
– Bărbatul tău este înalt, blond şi cu mustaţă.
Adăuga apoi şi alte trăsături, după care îi spunea dacă a murit sau dacă trăieşte sau când se va întoarce.
De asemenea spunea:
– Va veni vremea când oamenii se vor amesteca (se referea la amestecarea duhovnicească sau la cea dintre diferitele rase umane; astăzi au loc ambele tipuri de amestecare).
Odată a spus rudelor ei:
– Voi veţi pleca, iar pe mine mă veţi lăsa aici. Veţi veni din nou, dar aceste locuri se vor schimba.
Înainte de a muri a cerut să fie îmbrăcată în haine negre, ca o monahie. Toţi locuitorii satului aveau mare evlavie faţă de Elenamba datorită virtuţilor şi harismelor ei. O socoteau sfântă. Multe amănunte din viaţa ei nu s‑au păstrat. A adormit la o vârstă mai mică de paisprezece ani, în jurul anului 1920, înainte de schimbul de populaţie, aşa cum ea însăşi proorocise.
Când s‑a petrecut schimbul de populaţie, rudele şi consătenii ei au venit în Grecia şi s‑au stabilit în regiunea Seres, formând astfel un nou sat cu numele de Kefalohori. Rudele ei au adus ca binecuvântare hainele ei şi câteva din lucrurile ei personale. În nevoile şi greutăţile lor o cheamă în ajutor, iar ea, având îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, îi ajută.
În timpul războiului civil, răzvrătiţii (comuniştii) au venit în repetate rânduri să dea foc satului, dar de îndată ce intrau în sat, îşi schimbau intenţia, luau doar alimente şi plecau spunând:
– Un Sfânt vă apără, căci noi am venit să ardem satul, dar de îndată ce am intrat, ni s‑a schimbat dispoziţia lăuntrică.
Fragment din cartea Ieromonahului Eftimie Athonitul, Asceţi în lume, vol. I, publicată la Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2009. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos.
[1] Nume compus din cuvintele „Elena” şi „Avva” (părinte, stareţ). Creştinii din Asia Mică dădeau rar acest nume femeilor care aveau înţelepciune şi evlavie, ca să‑şi exprime respectul lor. Aceste date despre Elenamba provin de la monahul aghiorit Th., care este rudă cu ea.
