Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (partea I)
Cinstea cea mai mare se cuvine doar lui Dumnezeu. A da făpturii cultul suprem înseamnă idolatrie şi cine săvârşeşte acesta se face vinovat de crimă de înaltă trădare faţă de majestatea divină. Dar şi făpturilor superioare nouă datori suntem cinste să le dăm, după cuvântul Scripturii. Numai că cinstea aceasta se deosebeşte mult de cea dată lui Dumnezeu şi ea nu poate să-L jignească. Dimpotrivă, când cinstim pe un trimis al unui stăpân, pe stăpânul însuşi îl cinstim. Dumnezeu ne-a poruncit să ne cinstim părinţii, nu-i aşa? Dar cinstea pe care o dăm părinţilor este alta decât cea dată lui Dumnezeu. Mai altfel decât cinstea dată părinţilor trupeşti este cea datorată servitorilor Celui Prea Înalt, preoţilor, faţă de care şi regii au respect, deşi în ochii nebunilor aceştia sunt dispreţuiţi. O parte din autoritatea lui Dumnezeu le-a fost dată lor: oricâte veţi dezlega pe pământ, dezlegat va fi şi-n cer. Onoarea pe care o acordăm cuiva arată că ne este superior nouă.
Şi acum, că suntem la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pentru natura lor desăvârşită şi înalta sfinţenie cu care slujesc la tronul Domnului, cum nu se cuvine să le-aducem cinstire evlavioasă, cititorule, ca unora care ne sunt exemple de împlinire a voii Domnului? Zicem în rugăciunea „Tatăl nostru“: „Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ!“; sau, altfel spus, precum îngerii împlinesc în cer voia Celui Prea Înalt, aşa trebuie să facem şi noi pe pământ. Ce mişcat răsună cuvântul Psalmistului: „Binecuvântaţi pe Domnul voi, toţi îngerii Lui, cei puternici în tărie, care-I pliniţi cuvântul şi auziţi glasul cuvintelor Lui; binecuvântaţi pe Domnul, voi, toate puterile Lui, slujitorii Lui, care faceţi voia Lui“ (Ps 102, 20-21)! Iar prorocul Daniel îi vede în jurul tronului de flăcări al Celui-Vechi-de-Zile: „Râu de foc curgea ieşind de dinainte-I; mii şi mii Îl slujeau şi mii de miriade Îi stăteau în preajmă“ (7, 10). Îngeri mulţi vede şi vizionarul Ioan cel feciorelnic de jur-împrejurul Tronului (Apoc 5, 11), în aceleaşi numere infinite, miriade şi miriade, care înseamnă de nenumărate ori 10.000, simbolul numărului infinit.
Dar poate că cea mai frumoasă prezenţă biblică a celor doi Arhangheli sărbătoriţi în 8 noiembrie este cea pe care Daniel o descrie, fiind pe malurile Tibrului, în robie. După ce zugrăveşte admirabil chipul binevestitorului Gavriil: „un bărbat îmbrăcat în veşmânt de in; iar mijlocul îi era încins cu aur de Ofir; trupul îi era ca de topaz; faţa lui, ca fulgerul; ochii lui, ca nişte făclii de foc; braţele şi coapsele lui, ca arama sclipitoare; iar sunetul cuvintelor lui, ca un freamăt de mulţime“ (Dan 10, 5-6), prorocul prezintă motivaţia venirii Voievodului. Poporul iudeu se afla în robia persană. Dar, cum fiecare neam de oameni are câte un înger ocrotitor, după cum zice Moise în cântarea lui: „Atunci când Cel-Preaînalt a împărţit neamurile, când i-a semănat pe fiii lui Adam, a pus hotar neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu“ (Deut 32, 8), şi perşii aveau îngerul lor, care, presimţind că-n curând poporul rânduit lui spre ocrotire va pierde binecuvântarea prezenţei poporului ales în mijlocul lui, prin eliberarea acestuia din robie, s-a împotrivit trei săptămâni Voievodului Gavriil care avea să-i transmită lui Daniel veşti nu tocmai favorabile poporului persan pe care el îl patrona. Ce interesant a fost plânsul postirii lui Daniel, cel de trei săptămâni de zile! (Dan 10, 2) „Pâine care să-mi placă n-am mâncat, carne şi vin nu mi-au intrat în gură, cu ulei nu m-am uns, până ce sau împlinit trei săptămâni de zile“ – iată postul dinaintea răspunsului Domnului, post de care şi noi, cititorule, avem nevoie în momentele de criză ale vieţii noastre sufleteşti. Şi chiar din prima zi a postului lui Daniel, Arhanghelul Gavriil a pornit să-i ducă răspunsul Domnului: „Din prima zi în care tu ţi-ai plecat inima să înţelegi şi să-ţi faci ţie necazuri în faţa Domnului Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite, iar eu întru cuvintele tale am venit“ (Dan 10, 12). Dar vreme de douăzeci şi una de zile – în toată perioada postului profe-tului – „Voievodul regatului Perşilor mi-a stat împotrivă“ şi, pe când Voievodul Mihail tocmai venise în ajutorul lui pentru a-i înlătura toate greutăţile, iată-l şi pe cel al Grecilor venind în ajutorul celui al Perşilor. Aşa că „omul de la capătul dorului“, cum îl numeşte Gavriil pe Daniel, trebuia să-şi prelungească postul până când mesagerul planului lui Dumnezeu, Gavriil, ajutat de Mihail, cel rânduit să asigure transmiterea mesajelor divine, avea să ajungă la inima sa cu vestea Eliberării finale, minunata profeţie mesianică din ultimul capitol al cărţii lui Daniel.
Pr. Petru RONCEA
