Isihastul „Petrache”
Acesta, care în lume s-a numit Gheorghe Laghios, s-a născut în anul 1891 în Limnos. Se vede că de tânăr nu a fost ajutat, de aceea bea și se îmbăta. Acestea se scriu, așa cum le-au păstrat vechi cunoștințe ale lui, pentru a explica și a fi înțelese anumite nevoințe monahale deosebite de-ale sale. Dar Bunul Dumnezeu, Care a văzut buna lui intenție, a dat pocăință arzătoare sufletului simplu și rar întâlnit al său, și astfel a venit să se călugărească în Sfântul Munte în anul 1908.
După o îndelungată încercare a devenit monah în anul 1926 cu numele de Petru. A învățat de la sfințitul său stareț călugăria practică și a fost călăuzit de către acesta în cunoașterea tainelor isihiei, a trezviei, a zăvorârii și a neîncetatei rugăciuni, pe care le-a păzit până la adormirea sa.
Trăind adânc pocăința pentru cele întru știință și întru neștiință păcate ale tinereții sale, a cerut binecuvântare de la starețul său ca timp de trei luni să nu bea apă, pentru ca Dumnezeu să-i ierte bețiile sale. Mânca mâncare și verdețuri, desigur, dar nu a băut apă timp de trei luni!
Când a adormit părintele Daniil, prin 1929, timp de câțiva ani atrăit împreună cu frații săi duhovnicești. Unul dintre ei a ieșit în lume. Ceilalți au murit și se pare că singur o ducea greu. Apoi au venit și anii grei ai ocupației germane și ai foametei. Astfel a fost nevoit să părăsească Chilia metaniei sale și să ia o colibă la Schitul Sfânta Ana Mică. Ea se află deasupra Chiliei Sfântului Apostol Toma, puțin mai jos de drumul ce duce la Katunakia; nu se vede fiindcă este săpată într-o stâncă. Are două chilii mici și joase. O ușă internă conduce la stâncă, unde se află o peșteră destul de spațioasă, ce are o deschizătură pentru a fi luminată. Aici Starețul se retrăgea pentru mai multă liniște.
Acesta era atelierul său duhovnicesc, stupul său duhovnicesc, dulcele său „cuib”, care pentru el era raiul pământesc, de vreme ce gusta mierea isihiei și mana Cerului. De aceea nu-l lăsa inima să iasă din chilia sa, să se întrețină și să vorbească cu alții. Micul, necărturarul și săracul „Petrache” era un isihast ce ajunsese la măsuri mari. Avea rugăciunea neîncetată, adeseori vedea Lumina necreată și trăia încă din această viață stări paradisiace.
Bătrânul Gherasim Imnograful povestește: „L-am cunoscut pe bătrânul Petru (Petrache) Katunakiotul. Era cu adevărat un monah sfânt. Făcea multă rugăciune și o mare asceză. Gătea mâncare odată pe săptămână și în fiecare zi mânca din acea mâncare. Odată a venit la chilia noastră schimbat la față. Plângând mi-a spus că în seara de dinainte, în timp ce se ruga, chilia sa a fost învăluită de o lumină și o mireasmă negrăită. El însuși a simțit o 
nepovestită fericire, dulceață și pace. Nu mai știa dacă se află în chilia sa sau nu. Întreba ca să afle ce era acel lucru ce i se întâmplase. «Tu ești învățat, știi carte, de aceea să-mi spui: Nu cumva aceasta este înșelare a satanei, nu cumva este ceva rău?». Toate cele pe care mi le spunea erau ale Harului. Așa cum îmi povestea, deodată a ieșit din sine și pentru o clipă chipul său a strălucit. Atunci eu m-am pierdut. Nu spuneam nimic, ci îl lăsam să vorbească. Nu-l întrerupeam deloc. Luam aminte la cele pe care le zicea și le cercetam, însă nu distingeam nici un semn de înșelare. Apoi i-am spus să-L slăvească pe Dumnezeu, Care l-a învrednicit să vadă unele ca acelea, fiindcă toate erau de la Dumnezeu și nu erau înșelare. Când a plecat m-a rugat să nu spun nimănui și să-L rog pe Dumnezeu să-l ajute să nu se înșele. Bătrânul Petru era un om al Rugăciunii minții. Un monah foarte smerit și simplu”.
Bătrânul Petru trăia fără răspândire. Urca vara pe vârful Athon, luând ca pricină adunatul plantelor de ceai, dar în realitate se liniștea și se dăruia Rugăciunii neîncetate a minții și contemplației. Nu avea mulți cunoscuți. Se străduia să trăiască ascuns, de aceea nici nu se păstrează multe date din viața lui. Dar, așa cum spun Sfinții Părinți, ajunge de multe ori chiar și un singur cuvânt pentru a vădi întreaga stare duhovnicească și lucrarea lăuntrică a monahului. Dacă gustă cineva dintr-un paHar mic cu vin, își dă seama de calitatea vinului din întreg butoiul. Tot astfel și bătrânul Petru, din puținele date care s-au adunat, se vede că era sporit în rugăciune. Era un monah al Rugăciunii minții, al lucrării lăuntrice. Un monah silitor, un adevărat ascet care îmbina făptuirea cu contemplația.
Toți părinții care l-au cunoscut spun despre el cele mai bune cuvinte. „Era cel mai bun monah din acea regiune”, „adevărat monah”, „un bătrânel plin de sfințenie”. Și Starețul Paisie Aghioritul spunea că dintre toți asceții pe care i-a cunoscut, bătrânul Petru ajunsese la măsuri mai mari; de aceea și voia să devină ucenicul său.
Bătrânul Petru, atunci când întâlnea părinți pe drum, nu spunea obișnuitul salut „binecuvântați”, ci o vorbă înțeleaptă
: „Părinților, plecăm!” (adică murim).
Avea o mare sensibilitate. Evita să înnopteze pe la chilii, ca să nu-i îngreuieze pe părinți, dar și pentru ca să nu-și piardă liniștea sa și astfel să-și încalce rânduiala sa. Odată bătrânul Ioachim Kareotul de la Chilia vatopedină a Înălțării l-a silit să înnopteze la chilia sa, dar el nu a primit, ci a pornit pe jos spre Dafni. Pe drum, văzând că s-a înnoptat și a început să plouă, și-a petrecut noaptea în scorbura unui castan.
Când a simțit că s-a apropiat adormirea sa, a plecat de la chilioara sa de la Sfânta Ana Mică și s-a dus la metania sa, la Chilia Sfântului Petru Athonitul, ca să-și lase oasele acolo unde și-a început călugăria sa. A mai trăit câteva luni acolo și a adormit în 1958, la praznicul Sfântului Petru Athonitul, al cărui nume îl purta și în cinstea căruia era afierosită bisericuța Chiliei. Când a adormit, sigurele lucruri pe care le-au găsit în chilia sa erau puțin posmag într-un coșuleț și jumătate de sticlă cu untdelemn pentru candelă. Nici pat nu avea, nici saltea.
Să avem binecuvântarea lui! Amin.
Fragment din cartea în curs de apariţie “Din tradiţia ascetică și isihastă athonită”. Traducere din lb. greacă: Ierom. Ştefan Nuțescu
