POȚI IUBI VRĂJMAȘII DACĂ AI AJUNS ÎN AL TREILEA CER
Cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Îţi este de ajuns darul Meu, căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte“ îl auzim în textul Apostolului citit înainte de Sfânta Evanghelie în duminica a 19-a după Rusalii, duminica iubirii vrăşmaşilor, cum este numită în calendar. Evanghelia citită în continuare este cu privire la iubirea celor care ne duşmănesc pe noi, la binecuvântarea celor care trăiesc pe lângă noi şi ne fac rău. Căci când facem aceasta noi suntem socotiţi fii a lui Dumnezeu. Şi dacă suntem fii ai lui Dumnezeu, putem să fim milostivi mai ales faţă de vrăşmaşii noştri, adică să facem bine celor care ne urăsc pe noi. Acesta este un lucru foarte bun pentru noi ca şi oameni pământeşti să facem bine celor care ne urăsc pe noi. Şi nu putem să facem aceasta până când nu iubim noi pe vrăjmaşii noştri. Vedeţi, se întâmplă uneori când faci un praznic, dacă mai întâi nu iubeşti pe vrăşmaşul tău nu-l chemi la praznic, nu poţi să-l chemi la praznic, treci pe lângă casa lui mai departe, la următorul, dar pe el nu-l chemi pentru că nu poţi să fii milostiv faţă de vrăşmaşul tău. Tu nu faci bine fratelui tău care ţi-a făcut un rău pentru că mai întâi nu-l iubeşti şi nu poţi să-l iubeşti, de aceea Mântuitorul spune mai întâi să iubim pe vrăşmaşii noştri pentru ca apoi să putem fi milostivi. Căci milostenia nu se poate face decât în urma iubirii.
E evident lucrul acesta că nu poţi să-l chemi la tine pe vrăşmaşul tău care nu vorbeşte cu tine, dacă mai întâi nu îl iubeşti pe el. Iar iubirea se arată prin iertarea lui, prin apropierea şi îngenunchierea în faţa lui, prin dorinţa aceasta de comuniune. Dar diavolul cel urâtor de oameni şi care se așază între noi ne face să ne urâm unii pe ceilalţi.
Textul Apostolilor pe care-l auzim înainte de Evanghelie este tâlcuirea duhovnicească a Evangheliei. De aceea trebuie să fim mereu cu foarte mare luare-aminte la citirea Apostolului. Şi cel care citeşte Apostolul trebuie să fie foarte clar în cuvintele rostite pentru ca să poată credincioşii din biserică să audă fiecare cuvânt şi să priceapă sensul duhovnicesc al cuvintelor când vor auzi îndată citirea Sfintei Evanghelii. În Apostolul din Duminica a 19-a după Rusalii Sfântul Apostol Pavel ne vorbește din cele ce le-a scris Corintenilor în a doua sa Epistolă, despre felul cum Dumnezeu iubeşte pe cei credincioşi şi felul cum Dumnezeu ocroteşte pe cei credincioși. Dumnezeu îl ocrotește pe cel ce vrea să se mântuiască, pentru că acela iubeşte pe semenii săi, îi ocroteşte pe cei care sunt milostivi. Sfântului Apostol Pavel i s-a dat un ghimpe în trup, o suferinţă, după unii, de ochi, care a fost o durere amarnică. De aceea unii dintre creştini erau gata să-şi scoată ochii şi să-i dea lui de dragul lui când îl vedeau venind la ei, pentru că ştiau cât de mult suferă Apostolul Pavel purtând crucea durerii de ochi. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte în chip duhovnicesc despre acesta al treilea cer şi despre ghimpele trimis zicând că ghimpele pe care l-a primit el a fost batjocura semenilor, ura oamenilor, împotrivirea iudeilor, împotrivirea romanilor faţă de el. Şi această împotrivire pe care Sfântul Pavel o simţea tot timpul vieţii sale era ghimpele care îl ţinea smerit şi mereu atent să nu se înfurie, să nu se ridice împotriva semenilor lui care îl ocărau şi-l batjocorau pentru credinţa în Hristos. Pe de altă parte, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune şi mai frumos despre cele trei ceruri în care s-a ridicat Sfântul Apostol Pavel zicând că primul cer este credinţa, credinţa în care Sfântul Pavel a ascultat pe Hristos pe drumul Damascului: Cine eşti, Doamne, atunci când Hristos i-a spus: Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Eu sunt Iisus Hristos pe care tu Îl prigoneşti! Iar Saul nu mai vede, orbeşte de lumina puternică a lui Hristos şi crede în El.
Credinţa în Hristos este primul cer în care s-a urcat Sfântul Pavel. Al doilea cer era nădejdea, a doua virtute teologică. Nădejdea lui în viaţa veşnică pentru care el a fost gata să lepede toate ale lumii, toată ştiinţa lui, pe toate să le socotească nişte gunoaie de dragul de a fi lângă Hristos. De aceea el se va lupta să se întâlnească cu Dumnezeu, zicând: atât de mult îmi doresc să ies din cortul acesta, să plec acasă, să mă întâlnesc cu Domnul meu. Al treia cer este dragostea, este treapta supremă, locul ultim, cel mai înalt, în care a ajuns iubind pe vrăjmaşii lui, iubind pe cei care îl batjocoresc pe el, pentru că el s-a răstignit cu Hristos şi nu mai trăia el ci Hristos trăia în el. De aceea Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că cel de al treilea cer în care s-a înălţat Pavel este dragostea, dragostea de toată lumea, pentru că el ar fi gata să-şi dea viaţa, pentru care a suferit pe mare bătăi, lovituri cum spune el în toate Epistolele sale, câte a pătimit pentru Hristos, din cauza dragostei. Dar ca să rămână la această înălţime a dragostei, Dumnezeu i-a dat un ghimpe, un sol al satanei, o suferinţă, un necaz, o boală şi o împotrivire din partea lumii, care să-l ţină mereu pe el în smerenie.
Spuneam că Apostolul tâlcuieşte Evanghelia pe care o auzim în continuare. Evanghelia ne vorbește despre iubirea vrăşmaşilor. Hristos ne-a vorbit despre al treilea cer, că trebuie să iubim vrăşmaşii. Poţi iubi vrăşmaşii dacă ai ajuns în al treilea cer, adică dacă ai trecut de primul cer, care este credinţa. Dacă crezi puternic în Hristos, credinţa lui Hristos se manifestă prin iubirea faţă de El, în a te lăsa în braţele Lui, ştiind că El este Atotputernic. Treci în al doilea cer, al nădejdii, să doreşti, să crezi, să aştepţi ceva, ce n-ai pipăit, ce n-ai văzut, ce doar prin credinţă simţi că îţi va da Hristos, Împărăţia Cerurilor. Şi apoi să urci mai departe, în cerurile dragostei şi să iubeşti pe toţi oamenii, să nu mai ai vrăjmaşi, cu alte cuvinte. Cineva îmi spunea: părinte, nu mai am duşmani, am avut douăzeci şi m-am împăcat cu fiecare pe rând, m-am dus la fiecare şi mi-am cerut iertare şi acum sunt aşa de liniştit, zbor, mi se pare că zbor în cer. Era în al treilea cer pentru că a atins dragostea, treapta supremă a credinţei creştine, a vieţii duhovniceşti în care Dumnezeu ar vrea să ne ţină.
Dar ca să rămâi în acest cer, Dumnezeu îţi poate da un sol al durerii în carne, un ghimpe al satanei. O să râdă de tine semenii tăi, cum vorbeşti tu cu acela, cum te-ai împăcat tu cu acela care este un ticălos, e un duşman al tuturor, e un rău, e răul satului! Tu primeşti boldul, te înţeapă, ghimpele te împunge, dar treapta ta nu te lasă să cobori. Nu zici: cum să vorbesc eu cu el? Dacă eu sunt în Hristos şi îl iubesc pe fratele meu, l-am încălzit şi pe el cu Hristos de lângă mine, dând mâna cu cel care este duşmanul meu. Prin mâna mea se transmite în el puterea lui Hristos şi acela simte în el un curent, un fior ceresc care vine prin mine. Când nimeni nu mai dă mâna cu el, iată cineva dă mâna cu el. E cineva al lui Hristos, este cineva în mâna lui Hristos, e mâna lui Hristos întinsă prin acel credincios către semenul căzut. Şi numai după aceea, milostenia noastră este adevărată, numai după ce iubim pe toţi oamenii şi pe vrăjmaşii noştri atunci putem să fim milostivi.
Noi facem pomeni, dar dacă mai întâi nu ne-am urcat la dreapta dragostei de semeni nu are nici o valoare faţă de Dumnezeu milostenia noastră, nu este primită la Dumnezeu. Cum să primească Dumnezeu milostenia ta când o dai celuilalt, de dincolo de duşmanul tău, şi pe la el nu treci? Să nu ne pierdem mântuirea sufletului nostru înşelându-ne că ne-am făcut datoria faţă de moşii şi strămoşii noştri, faţă de morţii noştri, că ne-am făcut datoria faţă de vecinii noştri şi suntem oameni ca şi toţi oamenii din sat, ca toate rudele noastre, dacă nu urcăm treaptă cu treaptă, cer după cer, credinţa, şi nădejdea şi dragostea, şi nu putem să iubim pe toţi semenii noştri, cum spune Evanghelia de astăzi. Să ne rugăm Domnului ca să ne pună în minte, în inimă şi-n gând, dorul mântuirii cu adevărat şi să ne punem pe inimă să mergem acasă zicându-ne: Nu mai pot sta aşa, mă dor ochii, trebuie să mă duc la fratele meu, la vecinul meu, la rudenia mea, la acela cu care nu vorbesc, mă duc să-i spun că îl iubesc. Hristos a spus astăzi că vrea să ne unească pe toţi cu Sine. El ne-a iubit pe noi pe când eram păcătoşi, pe când stăteam împotriva Lui şi-L batjocoream. Eu te iubesc, iartă-mă pentru ce ţi-am făcut până acum. Vreau să pot face de acum milostenie ca să-mi mântuiesc sufletul. Evanghelia este atât de tainică şi Sfântul Apostol Pavel ne învață pe noi tâlcul ei, urcarea la al treilea cer şi primirea ghimpelui ca să rămânem în smerenie, doar aşa ne putem mântui, aceasta şi este taina mântuirii în Biserică. Amin!
Pr. Petru Roncea
sursa: potirulviisoarei.ro
