Poveste de iarnă
Azi intr-un magazin de paine. In fata mea o batranica imbracata tare ponosit scoate cu maini tremurande, cu degete inghetate, un portmoneu invechit in care se zaresc cateva bancnote de 10 lei – putine! si cateva de 1 leu- ceva mai multe. Scoate dintr-un buzunaras ascuns cateva monede. Le numara, cu grija, de cateva ori. Cu aceleasi degete tremurande- imbatranite de atatia ani de munca, de jertfe, de chinuri, de suferinta, de lacrimi, de boli… De prea putine bucurii. Cere doua paini. Da sa le plateasca insa vanzatoarea ii spune ca a trecut Mos Nicolae pe acolo, lasand in dar paini pentru toti batranii, pentru o perioada. Batranica face ochii mari, insa adauga repede, indreptandu-si spatele si rostind raspicat: ” iti multumesc, mama, dar am bani de o paine!” Vorbeste cu demnitatea unui Brancoveanu. Vanzatoarea insista spunandu-i ca un tanar a trecut si a lasat bani pt toti batranii ce vin sa cumpere paine, pentru pomenirea bunicii lui. ” Bogdaproste atunci, Maica!” “Sa fie primit!” zambeste vanzatoarea. Batranica isi sterge pe furis o lacrima, isi face o cruce si iese in frig cu inima incalzita de ” painea cea de toate zilele” primita in dar intru pomenirea celor ce s-au dus…dar nu au plecat.
Chiar in timp ce imi cumpar painea, apare un tanar grabit, coborat parca de pe catwalk Inalt, frumos, imbracat impecabil, cu un zambet ce ar putea topi toata Antarctica, se arunca peste tejghea imprastiind in jur un parfum irezistibil si ii intinde vanzatoarei o bancnota:” Pentru maine. Va pup, va iubesc, Doamne ajuta!”
Vanzatoarea il priveste plecand in graba, urcandu-se in masina lui de fitze…nici nu ma mai vede, nici nu mai aude, ramane pierduta, topita, cu un zambet larg… se inchina in graba si spune soptit, cu ochii in lacrimi ” sa-i dea Dumnezeu sanatate!”
Magazinul cel mic de paine s-a umplut deodata de lumina si de caldura. In ciuda iernii de afara.
Asta e Romania mea!
Va pup, va iubesc, Doamne ajuta!
sursa: floareadinasfalt.ro