/ Category / Sfinţi şi Cuvioşi

Sfinţi şi Cuvioşi

Poate că la pomenirea acestei troiţe de arhierei nu se putea o evanghelie mai potrivită ca aceea din Matei 5,…
Continuare... Două minuni înainte de moarte trebuie amintite pentru motivarea titlului acestui sinaxar. Întâi cea cu femeia. Era o văduvă…
Că cinstim la Anul Nou pe Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, o ştie toată suflarea românească. Cum îl…
M-am născut într-o familie de ţărani. Încă de mică am avut pro­bleme de sănătate, accidente, operaţii, însă am supravieţuit. La…
- Părinte, mă neliniştesc atât de mult atunci când am de rezolvat o problemă, încât nici nu pot dormi. -…
Popasul ce-l facem lângă cei cinstiţi de Biserică deopotrivă cu Apostolii, Măriţii Împăraţi Constantin şi maica sa, Elena, ne pofteşte să…
Astfel, Sfîntul şi Marele Mucenic Gheorghe, fiind cumplit chinuit, nicidecum nu şi-a schimbat lumina feţii sale; lucru pentru care împăratul,…
  Joi, 9 mai 2019, la orele 5.00 dimineața, cunoscutul Stareț Emilianos Simonopetritul a plecat la locașurile cerești după o…
Unul din odoarele Chiliei „Sfântul Acachie” de la Schitul „Sfânta Treime” Kavsokalivia este vechea icoană portabilă denumită „Sfântul Haralambie grabnic ajutător”, realizată…
Într-o familie mare se pricinuiesc copiilor mai multe prilejuri ca ei să se dez­volte normal, atâta timp cât părinţii le…