La Koniţa. Pe urmele Cuviosului Paisie Aghioritul
Pr. Petru Sidoreac
Cu picuri de ploaie fruntea mi-o hrănesc
Şi, călcând pe cale, simt că mă sfinţesc.
Pietrele păstrează, proaspăt, urma ta –
Printre stropi şi muguri călcai tot aşa…
Mă aflu, vezi bine, lângă casa ta
În oraş de munte numit Koniţa.
E locul în care ai copilărit
Lângă mama-ţi dragă ce te-a plămădit.
Străzile, odată, fremătau voios
De glasuri firave, până-n vale, jos.
Aici tu virtutea de mic exersai,
Pe alţii, la joacă, să-nvingă-i lăsai.
Aici, în biserici, genunchii plecai
Şi-nchizând des ochii monah te vedeai.
Posteai mult, cu riscul prea firav să fii,
Stârnind ironia celorlalţi copii.
Tu ştiai că-n viaţă nu eşti singurel:
Te-nsoţeşte Domnul; toate-s de la El.
Lui Îi închinaseşi viaţa de copil
Şi trăiai în lume ca într-un exil.
Căci în sine-ţi dorul de cer te topea,
Să alergi pe cale sub lumina Sa…
Slavă Ţie, Doamne, că pe-acest pământ
Unde astăzi umblu ai sădit un Sfânt.
Este Cuviosul deobşte numit
”Paisie Sfântul” şi ”Aghiorit”.
Îl rog azi cu patos printre pelerini:
Cu noi să te bucuri, cu noi să suspini!
Koniţa, 30 ianuarie 2009
Fotografii din Koniţa: casa copilăriei Cuviosului Paisie Aghioritul, localitatea, cum arată astăzi, şi imagini de la Parastasul de 40 de zile pentru sora lui, Cristina.
