Exemplul personal al părinților, după Sfântul Paisie Aghioritul
“Cel mai bun părinte este cel care îşi ajută copiii, adică le dă hrană duhovnicească”[1]. Sfântul Paisie îi sfătuia pe soţi să trăiască o viaţă duhovnicească, să înveţe pe copii evlavia cu pilda vieţii lor. Să nu aibă cugetare lumească, să trăiască cu simplitate, evitând cheltuielile de prisos şi dorinţa de a ieşi în evidenţă.
“Este mai de preferat ca părinţii să se roage pentru copiii lor şi să lase exemplul lor personal să vorbească, neimpunându-le voinţa lor”[2] . “Pentru ca fiii să meargă pe calea lui Dumnezeu, trebuie ca părinţii lor să trăiască corect duhovniceşte.”[3]
Nimeni nu se naşte învăţat. Copiii, mici fiind, nu ştiu aproape nimic, de aceea ei privesc la cei din jur şi încearcă să îşi însuşească comportamentele lor: “Copiii îi copiază pe părinţi încă din leagăn. Imită ceea ce fac cei mari şi le înregistrează pe toate în <caseta> lor goală. De aceea părinţii trebuie să se nevoiască să-şi taie patimile lor. Indiferent dacă unele le-au moştenit de la proprii lor părinţi, ei vor da socoteală lui Dumnezeu, nu numai pentru că nu s-au nevoit să le taie, ci şi pentru că le-au transmis copiilor lor”[4].
Cu toţii suntem datori să ne străduim a duce o viaţă mai bună, duhovnicească, pentru ca cei mici să ne vadă bunul exemplu şi să ia de la noi ceea ce este mai bun: “Vreau să spun că toţi trebuie să ajutăm, fiecare în felul său, pentru renaşterea duhovnicească a copiilor, astfel încât şi în această viaţă să trăiască în pace, iar în cealaltă să meargă in Rai. Atunci când copiii vor deveni oameni duhovniceşti, nu vor mai trebui nici legi, nici alt mod de constrângere”[5].
Vor exista momente când copilul nu va asculta de părinţi, când se va împotrivi, iar aceasta se întâmplă datorită faptului că ei au vazut scene urâte între părinţi sau au auzit vorbe necuviincioase rostite de aceştia. Părinţii nu trebuie să discute problemele familiale de faţă cu copiii şi cu atât mai puţin să se certe de faţă cu ei. Dacă au păreri contradictorii, să le discute departe de aceştia, să le lămurească şi să stabilească de comun acord o hotărâre: “Mulţi părinţi se ceartă în faţa copiilor şi astfel le dau lecţii urâte, iar sărmanii copii se întristează. După aceea, părinţii, ca să-i mângâie, le fac toate hatârurile. Merge tatăl şi-l ia pe copil cu binişorul: <puiul tatii, ce vrei să-ţi cumpăr?>. Merge apoi mama să-l alinte şi ea un pic şi astfel copiii cresc mofturoşi şi pretenţioşi. Iar apoi dacă părinţii nu le pot da lucrul pe care copiii lor îl cer, aceştia îi ameninţă că se vor sinucide. Şi văd cât de mult îi ajută pe copii exemplul bun al părinţilor. Astăzi au venit două fetiţe – una să fi avut vreo trei ani, iar cealaltă patru – cu părinţii lor, care erau foarte evlavioşi. Cât de mult m-am bucurat de ele! Erau ca nişte îngeraşi. Stăteau pe scaun şi îşi acopereau genunchii cu rochiţele lor. Aveau o sfială, un respect… Şi toate acestea proveneau din comportamentul părinţilor. Când copiii îi văd pe părinţii lor că au dragoste între ei, că se respectă unul pe altul, că se poartă cu bună cuviinţă, că se roagă etc., atunci ei le întipăresc pe acestea în sufletul lor. De aceea spun că cea mai bună moştenire pe care părinţii o pot lăsa copiilor lor este evlavia lor”[6].
Cuviosul Paisie ne atrage special atenţia asupra unui lucru de importanţă majoră. Părinţii sunt datori să-şi educe copiii încă din pântecele maicii lor, păstrând sarcina curată : “Un copil ai cărui părinţi au multă dragoste trupească, are de mic astfel de înclinaţii, pentru că ia cugetarea trupească de la ei”[7] şi ”embrionul participă şi el de nevoie la plăcerea pe care o simte mama lui, şi astfel încă din pântece dobândeşte patima. Există prunci care sug şi care se aprind trupeşte. În timp ce există tineri de optsprezece-douăzeci de ani care au o nepătimire, şi nu sunt războiţi de trupul lor. Cui se datorează această diferentă? Stării duhovniceşti a părinţilor. Este moştenirea duhovnicească. Vezi, părinţii nu lasă moştenire copiilor lor numai case, ogoare, ci le lasă moştenire şi patimile sau virtuţile lor”[8].
[1] Ieromonahul Isaac, “Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul”, pag. 630.
[2] Tasos Mihalas, “Ne vorbeşte Părintele Paisie”, pag 82.
[3]Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cuvinte duhovniceşti IV. Viaţa de familie”, pag . 171.
[4] Ibidem, 108.
[5] Ibidem, pag. 100.
[6] Ibidem, pag. 102.
[7] Ibidem, pag. 67.
[8] Atanasie Rakovalis, “Părintele Paisie mi-a spus…”, pag. 27-28.
Fragment din lucrarea de masterat “Familia creștină în viziunea Cuviosului Paisie Aghioritul”, susținută în anul 2008 la Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna” din Sibiu.
Mirela-Nicoleta SANDEI
