A trecut la Domnul Rafail, fratele Cuviosului Paisie Aghioritul
Pr. Petru Sidoreac
În data de 26 decembrie 2014, a doua zi de Crăciun, clopotele din Konița, Grecia anunțau plecarea la Domnul a lui Rafail Eznepidis, fratele cel mai mare al Cuviosului Paisie Aghioritul. Cu vârsta atingând aproape un secol, Rafail era ultimul membru al familiei și un simbol pentru cel care, trecând pragul casei lor părintești din Konița, încerca să pătrundă în trecutul familiei marelui ascet athonit.
Am avut bucuria să-l întâlnesc în ianuarie 2009. Am mers la el acasă, împreună cu P. Cuv. Arhim. Theoklitos Bolkas, starețul Mănăstirii ”Sf. Arsenie Capadocianul” din Halkidiki, Grecia, și cu alți cunoscuți de-ai familiei Cuviosului Paisie Aghioritul. Eram prezenți în Konița cu ocazia Parastasului de 40 de zile săvârșit pentru sora acestuia, Hristina. Aceasta fusese penultima petală dintr-o floare rară numită familia Eznepidis.
Îmi amintesc că Rafail, în ciuda vârstei înaintate, nu-și pierduse umorul. La întrebarea mea câți ani are, mi-a răspuns: ”Nouă și trei”, adică 93 de ani. O altă întrebare l-a făcut să se întoarcă în timp cu aproximativ 75 de ani: de ce ascundea cărțile micuțului său frate Arsenie (viitorul Paisie Aghioritul) și nu-l lăsa să citească? Răspunsul său mi-a confirmat detaliile prezentate în cartea ”Viața Cuviosului Paisie Aghioritul”, scrisă de Ieromonahul Isaac: trebuia ca Arsenie să-și pregătească mai întâi temele pentru școală, după aceea să se preocupe de lectura duhovnicească!
Mai multe mărturii din trecut mi-a oferit soția bătrânului Rafail, care, de altfel, se afla într-o stare a sănătății mult mai bună.
Pentru mine, vizita în casa părintească a Cuviosului Paisie și întâlnirea acolo cu ultimul său frate în viață au însemnat o adevărată binecuvântare care nu se poate șterge niciodată din memorie. Pentru că am fost ACOLO, printre EI, cei care i-au fost rudele cele mai apropiate, atât de iubite, dar și atât de jertfelnic evitate de marele ascet contemporan, care, odată cu canonizarea sa, va da o și mai mare greutate numelui de Eznepidis.
Vă prezentăm mai jos câteva date din istoria binecuvântată a familiei Cuviosului Paisie Aghioritul, cu directă trimitere la Rafail, pentru care ne rugăm ca Domnul să-l odihnească alături de sfântul său frate.[1]
La început numele lor de familie era Hagidighenis. După aceea au fost siliți de împrejurări să ia ca nume de familie numele străbunicului Starețului, care se numea Teodosie. Așadar tatăl lui se numea la început Prodromu Teodosiu. Însă, deoarece era urmărit de către turci, și-a schimbat din nou numele de familie în Eznepidis, care înseamnă ”străin”.
Prodromu era urmaș al unei familii înstărite din Farasa, care erau conducătorii satului de multe generații. El a îndeplinit această funcție câteva decenii, deoarece avea darul bunei ocârmuiri. Mama Starețului se numea Evloghia[2]. Se trăgea din neamul Frangopulos și era rudă cu Sfântul Arsenie. Era înțeleaptă, harnică, foarte evlavioasă și fusese crescută sub povățuirea Cuviosului Arsenie. Pe frumoasa tânără Evloghia au căsătorit-o părinții ei de la vârsta de cincisprezece ani cu Prodromu Eznepidis.
Aceste binecuvântate suflete, Prodromu și Evloghia, au dobândit zece copii. Primii doi, Ecaterina și Sotiria, au murit de mici. Atunci când Cuviosul Arsenie l-a botezat pe cel de-al treilea copil, a spus să-l numească Zoe (adică viață) și de atunci toți copiii au rămas în viață. Numele lor, în ordinea vârstei, sunt: Zoe, Maria, Rafail, Amalia, Haralambie, Arsenie (Starețul Paisie), Hristina și Luca.
Când (micul Arsenie – n. n.) a învățat să citească bine a găsit o Biblie și a început să citească în fiecare zi din cele patru Evanghelii. Se îndulcea de asemenea și cu citirile din Viețile Sfinților. Adunase o cutie cu vieți de sfinți. Când se întorcea de la școală nu voia nici să mănânce, ci mergea mai întâi și citea din viețile sfinților. Fratele său cel mai mare (Rafail – n. n.), deși era evlavios, i le ascundea, deoarece nu voia ca micul Arsenie să se preocupe cu cele bisericești și astfel să-și neglijeze lecțiile. Arsenie nu spunea nimic. Găsea alte vieți de sfinți și se hrănea duhovnicește. Odată fratele său cel mai mare s-a minunat văzându-l citind viața unui sfânt necunoscut, al cărui nume îl auzea pentru prima dată.
– Unde l-ai aflat și pe acest sfânt? l-a întrebat cu uimire.
[1] Fragmentele sunt preluate din cartea ”Viața Cuviosului Paisie Aghioritul”, scrisă de Ieromonahul Isaac. Editura Evanghelismos, București 2005. Traducerea în limba română a fost realizată de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.
[2] În legătură cu numele mamei sale, Starețul a spus că se numea Evloghia și cu acest nume o avea scrisă în pomelnice (diptice), dar în Konița o numeau Evlampia.
Cei care doresc să vadă ce sentimente are trecătorul prin Konița Cuviosului Paisie, pot citi o poezie creștină la adresa:
A trecut la Domnul Rafail, fratele Cuviosului Paisie Aghioritul
