Scrisoare către prieten (I)
Dragă prietene
Dacă urmărim Sfânta Scriptură a Noului Testament înţelegem că nu se relatează despre faptul că Mântuitorul Iisus Hristos ar fi scris cuiva vreo epistolă. Sfânta Tradiţie consemnează, însă, o corespondenţă a Mântuitorului cu regele Avgar al Edessei, celui căruia i-a dat în dar icoana Chipului Său – Sfântul Mandilion – prima icoană din istoria Bisericii, nefăcută de mână omenească, făcătoare de minuni şi temei al zugrăvirii sfintelor icoane. Corespondenţa Mântuitorului Iisus Hristos cu Avgar al Edesei Biserica o consideră autentică (ca şi icoana cea nefăcută a mână a chipului Său) dar pierderea ei în cursul istoriei face pe unii să o treacă în rândurile scrierilor apocrife. Dar, prietene, nu despre aceasta vreau să-ţi scriu, sunt convins ca ştii destul despre acest subiect, drag mie, dar de folos, cred, tuturor. Eu vreau să-ţi scriu acum despre… scrisori.
Paradoxal, poate ţie ţi-am scris cel mai puţin dintre prietenii mei buni. Dar, oare, ţi-am scris?! Nu e timpul pierdut nici acum.
Scrisoarea ca semn al iubirii.
În esenţă toate cărţile Noului Testament (şi nu mai puţin ale Vechiului Testament) sunt nişte scrisori pe care Dumnezeu le-a „dictat” aleşilor Săi apostoli (profeţi) pentru ca noi să-Ι ştim voia. Ele exprimă prin semnele convenţionale ale unui anume limbaj, care sunt literele, adevărul despre voinţa, lucrarea şi judecata lui Dumnezeu. Biblia – semnul scris al lui Dumnezeu; scrisoare sfântă ca mijloc de revelaţie a voii lui Dumnezeu, a existenţei Sale dar şi o manieră de a fi în contact direct cu El.
Iată de ce cred că orice scrisoare nu este doar o simplă comunicare ci şi un semn. Ei bine, prietene al meu, acum nu-ţi trimit doar câteva rânduri şi gânduri ci ceva mult mai preţios: un semn, un semn de prietenie.
Scrisorile autentice sunt atât de rare acum la fel cum sunt şi semnele de prietenie. Teoretic toţi sunt prieteni între ei; se comunică prin face-book, prin e-mail, pretutindeni oamenii comunică dar… nu se mai cunosc unii cu alţii, pentru că nu se mai iubesc unii pe alţii şi-i interesează prea puţin să ajungă la profunzimea fiinţei lor, oprindu-se doar la simplu contact, fie şi virtual, şi atât.
Dar ce înseamnă, prietene al meu, să iubeşti? Cum răspundem la aceasta întrebare în cadrul unic al prieteniei? (Pentru a evita orice amânare la răspunsul pe care-l consider corect voi zice că adevărata iubire este cea creştină pe care Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a arătat-o. De la El înţelegem şi ceea ce este prietenia adevărată. Aceasta este dragostea creştină transpusă în viaţa concretă şi nu în cea ideală.) Printr-o scrisoare!
Nu ţi se pare, prietene, cam puţin? Te asigur că nu e puţin! Pentru că nu este o scrisoare obişnuită, pe câteva pagini, ci una care nu are pagini ci are suflet! O scrisoare de suflet, aceasta vreau să-ţi trimit, dacă Dumnezeu mă va ajuta să ţi-o scriu. Pe rând voi înşira mai mult sau mai puţin interesat gânduri de prietenie şi de iubire faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele, faţă de mine însumi chiar; dar voi înşira şi ceea ce mă deranjează şi ceea ce ar putea sa ne lovească sufletele şi să le schimonosească.
Voi reuşi?
Doamne ajută.
Cu prietenie,
Parohia „Sf. Mahramă a Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Iaşi
