Cinstea acordată Sfintei Cruci
La vremea ce o trăim, Crucea, dacă nu este prigonită de-a dreptul, este minimalizată, ruptă de Dumnezeu, Care prin ea ne-a redat viaţa, nemurirea. Nimic nu-i mai de înfricoşat decât modul uşuratic cu care lumea pe care o trăim ascunde Crucea iarăşi în pământul nesimţirii, lăsându-o pradă nelucrării, neîmplinirii!… Când nu o pierd cu totul, o jignesc, o umbresc, ba chiar o înjură. Nu de puţine ori, sub masca unei adânci cuvioşii – care însă e fără de Cruce, fără de Maica Domnului, fără de Numele cel Scump al Mântuitorului, dezdumnezeindu-l după pofta lor de-a avea dreptate împotriva Adevărului (aţi înţeles că m-am referit la iehovişti) -, numai cuvioşie nu este. Poate cucernicie, în sensul cuceririi sufletelor slabe, ruperii lor de Biserica Ortodoxă, ce şi-a aflat în Cruce sprijin desăvârşit.
Pe de altă parte, ţi se strânge inima când vezi cum tot ceea ce Crucea reprezintă este călcat în picioare. Şmechereala şi falsa valoare, vulgaritatea şi nesimţirea fără margini, parvenitismul şi dorinţa perpetuă de îmbogăţire prin sărăcirea celorlalţi, dramatismul încleştărilor militare în care mor mii de oameni, criza de credinţă în care se aruncă unii tineri ce nu-şi mai văd sensul şi nu-L mai află pe Dumnezeu, toate acestea şi câte altele n-au voie a-l face pe creştin a se pierde cu firea cea înnoită de Hristos, prin Cruce şi Înviere! Ele cer toate soluţii, ajutor, dezmierdată purtare în rugăciune dinaintea Altarului Ceresc. Cer, mai ales, ca toţi creştinii să înalţe Crucea. Să o scoată din temniţa de întuneric în care au aruncat-o semenii şi s-o ridice peste capetele lor acolo, în sus, semnul distinct al ridicării spre Dumnezeu.
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Fragment din Praznicar, Editura Agnos, Sibiu.
