Minuni după adormirea sa (A). „Nu ne-a părăsit…”
Starețul nu a încetat să-i ajute pe oameni nici chiar după adormirea sa. Nu numai atunci când se afla în trup îi ajuta pe oameni săvârșind minuni, ci și după adormirea sa nu ne-a părăsit, ci mai multă purtare de grijă are acum pentru noi.
Acum, când Starețul s-a izbăvit de trupul cel stricăcios și supus patimilor, poate mai cu lesnire să alerge în „ajutorul celor ce îl cheamă cu credință”. Uneori Părintele Paisie îi ajută chiar și pe cei care nu au auzit nimic despre el sau care sunt indiferenți față de credință. Oamenii caută ocrotirea Starețului și îi cer să se roage pentru ei, deoarece cred în sfințenia lui. De aceea mormântul său a devenit un loc de pelerinaj al ortodocșilor din întreaga lume. Acolo credincioșii primesc binecuvântare și har. Acolo cei îndurerați primesc mângâiere. Acolo, la acea „colimvitră a Siloamului” se vindecă bolnavi și se săvârșesc minuni. Dar nu numai mormântul Starețului a devenit loc de închinare, ci și chilia sa din Sfântul Munte. În fiecare zi trec pe acolo închinători care l-au cunoscut pe Stareț și care vor să-i mulțumească pentru ajutorul primit sau alții care vor să vadă unde a trăit.
Aceleași lucruri minunate, pe care le săvârșesc Sfinții, le vedem că se petrec și la mormântul Starețului. Acolo se vindecă mai ales cei bolnavi de cancer sau cei demonizați. Nu puțini sunt cei cărora Starețul li se arată și îi izbăvește de la accidente. Mulți bolnavi l-au văzut în spitale dându-le ajutor. Multe lucruri personale de-ale Starețului săvârșesc minuni și răspândesc o mireasmă negrăită.
Nenumărate sunt minunile pe care Starețul le-a săvârșit și încă le mai săvârșește după adormirea sa. Pentru „cuvântul adevărului” vom reda în continuare doar câteva dintre ele, cele care sunt mai însemnate și care au fost povestite de cei care au fost martorii oculari ai acestora.
Mireasmă
Harisma Starețului de a răspândi mireasmă nu a dispărut nici chiar după moartea sa. Mulți sunt cei care simt mireasmă atunci când se închină la mormântul Starețului sau vizitează Coliba lui din Sfântul Munte. Alții simt mireasma pe care o răspândesc lucruri sau haine de-ale Starețului.
Așa cum mărturisesc părinții care s-au mutat în chilia Starețului, aproape toți cei care au vizitat Coliba lui în perioada de după adormirea sa au simțit această mireasmă deosebită. Răspândea mireasmă mai ales acel loc aflat în afara porții de sârmă din spatele chiliei, acolo unde se află o cișmea și unde Starețul păstra dulciurile cu care îi servea pe închinători. În acest loc mulțime de oameni osteniți și însetați se răcoreau cu această apă, dar mult mai mult se răcoreau duhovnicește cu cuvintele Starețului.
Mai târziu această mireasmă s-a împuținat, dar nu a dispărut cu totul.
Odată un închinător evlavios s-a închinat în bisericuța Colibei, iar de îndată ce a ieșit în holul aflat înaintea bisericuței, a fost cuprins de un val de mireasmă. Aceasta se poate să fi fost o dovadă a prezenței și a salutului Starețului către acesta.
Părintele A.K. ne mărturisește: „În anul în care Starețul a adormit, s-a săvârșit Sfânta Liturghie pentru praznicul Nașterii Maicii Domnului (hramul chiliei). În timpul Liturghiei am simțit o mireasmă puternică, ce m-a însoțit până la Mănăstirea Kutlumuș, după care a dispărut.”
Domnul Țolakis Vasilie, polițist din Likostomo Pellas ne mărturisește: „În anul 2001 soția mea Elena mergea la Tesalonic pentru a-i face analize medicale fiului nostru Nicolae, ce suferea de calciurie. Împreună cu ea avea și o carte a Părintelui Paisie. La un moment dat, în timp ce avea cartea deschisă, a ieșit din ea timp de zece minute o mireasmă negrăită, mireasmă pe care a simțit-o și fiul nostru. Când au făcut analizele, acestea au arătat că Nicolae nu mai avea nici o problemă. Până astăzi el se simte foarte bine, iar soția mea nu s-a mai despărțit de atunci de acea carte.”
Scoate diavoli din oameni
Vom reda aici mărturia domnului Evanghel K. din Tesalonic: „Încă de la vârsta de doisprezece ani am suferit din pricina unui diavol care mă stăpânea. Viața mea devenise mucenicie. După fiecare exorcism pe care mi-l citeau, mă simțeam ca și cum m-ar fi bătut cineva.
În prima sâmbătă a Postului Mare din anul 1995, duhovnicul meu a rânduit să mergem la Suroti și să stăm acolo la priveghere. Înainte de a porni însă am simțit un război cumplit. În tot timpul privegherii nu am simțit deloc toropeală. Mă aflam așezat în mijlocul bisericii, iar în jurul meu monahiile. Când s-a terminat privegherea, au început să citească Slujba de sfințire a apei (Agheasmă). Atunci m-am sălbăticit foarte tare și de aceea m-au dus să sărut Moaștele Sfântului Arsenie. Era pentru prima oară – chiar și acum când povestesc mă cutremur – când simțeam și trupește acea văpaie. Apoi am început să spun: «Pai…, Pai…!» Atunci stareța m-a întrebat: «Paisie?», iar eu am dat din cap afirmativ. După aceea m-am sălbăticit foarte tare și am început să strig. Văzând aceasta, m-au dus la mormânt, iar acolo am strigat de trei ori «Sfânt». Am început să fug, dar m-au prins și m-au întins cu sila pe mormântul Starețului. Atunci l-am văzut pe Părintele Paisie cum s-a ridicat de la mijloc în sus, ca și cum s-ar fi deșteptat din somn. Era ca atunci când trăia. Apoi Starețul mi-a pus mâna pe frunte și în aceeași clipă am văzut cum mi-a ieșit un fum negru pe gură. Aceasta a durat câteva secunde. M-am liniștit cu desăvârșire, dar durerea trupească nu a dispărut imediat. Am adormit, dar după o vreme m-am deșteptat din pricina durerii și am spus: «Mă doare tare.»
Timp de patruzeci de zile am simțit o bucurie atât de mare, încât plângeam mereu. Am cutezat chiar să spun un cuvânt îndrăzneț: «Dumnezeul meu, o viață întreagă aș primi să fiu chinuit ca mai înainte, numai fă să simt iarăși, chiar și pentru o clipă, acea bucurie.»”
Izbăvirea unui copil
Părintele Hristu Țantalis din Nea Mihaniona – Tesalonic, tată a nouă copii, ne povestește: „Câțiva dintre copiii mei se jucau pe terasa blocului. La un moment dat au început să sară peste gaura de aerisire a blocului. Unul din copiii mei, un băiețel de șase ani, care încă nu vorbea bine, a vrut și el să sară, dar nu a ajuns de cealaltă parte, ci a căzut în gol de la etajul al treilea. Copiii s-au înfricoșat și au venit la mine să-mi spună ce s-a întâmplat. Atunci am alergat jos cu sufletul la gură ca să văd ce s-a întâmplat cu copilul, dar am rămas uimit când l-am văzut venind spre mine galben de frică. L-am dus la spital, dar medicii, după ce l-au consultat, mi-au spus că nu are nimic, nici chiar cea mai mică rană.
Am înțeles că este vorba de o minune și m-am gândit că Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Nea Mihaniona l-a izbăvit pe copil. L-am dus așadar înaintea icoanei ei și l-am întrebat: «Ea te-a păzit?» Copilul însă a răspuns «Nu». Apoi m-a dus la fotografia Părintelui Paisie, care era acolo alături, și mi l-a arătat cu degetul (ca și cum mi-ar fi spus că: «Acesta m-a ținut»).”
Fragment din cartea Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul scrisă de Ieromonahul Isaac. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, SCHITUL LACU – SFÂNTUL MUNTE ATHOS. Editura Evanghelismos,Bucureşti 2005.
