Periplu în biserica Sfântului Dimitrie din Tesalonic
Vă prezentăm: fântâna situată în faţa catapetesmei, în partea stângă, baldachinul care adăposteşte sfintele moaşte, situat de asemenea în partea stângă a bisericii, la aproximativ mijlocul distanţei dintre intrare şi altar, precum şi cripta de la subsol, care marchează locul întemniţării şi martiriului Sfântului Dimitrie.
Fântâna
Fântâna, ca parte integrantă a complexului de băi termale romane de lângă stadion, reprezintă locul în care împăratul păgân a poruncit să fie aruncat trupul Sfântului Dimitrie imediat după martiriu, ca o „altă dovadă a răutăţii lui” (cf. Nichifor Gregoras, sec. 14). Apa sfinţită a devenit izvor de vindecare pentru nenumăraţi creştini. Prin conducte speciale, era dusă câţiva metri mai spre sud, spre cripta martiriului. Biserica ridicată de eparhului Iliricului, Leontie, între 412-413 pe locul muceniciei Sfântului, nu cuprindea fântâna respectivă. Situaţia se va schimba în secolul 7, când se va construi un nou locaş de cult prin extinderea celui anterior, în timpul împăratului Heraclie (610-641). Faptul că agheazma ieşea la suprafaţă prin conductele care duceau la cripta martiriului situată la subsolul bisericii a dus la opinia eronată că ea izvorăşte de aici. Cercetările arheologice au dovedit legătura reală dintre fântână şi criptă. La un moment dat agheazma a făcut loc mirului care a început să izvorască din moaştele sfântului după anul 904, lucru petrecut până în 1489, conform mărturiilor multor martori oculari păstrate până azi. Nu se ştie exact momentul scoaterii moaştelor din fântână.
O primă încercare cunoscută de descoperire a moaştelor Sfântului s-a făcut în timpul împăratului bizantin Mauriciu (582-602). Acesta a solicitat Arhiepiscopului Eusebiu al Tesalonicului un fragment din sfintele moaşte. În scrisoarea ierarhului către împărat se menţionează o rugăminte asemănătoare venită din partea împăratului Justinian, cu mult timp înainte: „Arhiereii, vrând să dea curs rugăminţii împăratului, au săpat într-un loc din biserică unde credeau că vor găsi sfintele moaşte şi au coborât acolo cu cântări, cu lumânări şi cu tămâie, alături de alţi preoţi. După ce au străbătut o parte din deschizătură, vrând să înainteze, au văzut cum apare în faţa lor o flacără şi au auzit o voce care zicea: „Opriţi-vă şi nu deranjaţi mai mult!” Cuprinşi de frică au făcut cale întoarsă imediat. Dintr-o mare credinţă, dar şi pentru a dovedi ascultarea faţă de împărat, precum şi riscul unei asemenea acţiuni, s-au aplecat, înainte de a ajunge la foc, şi au adunat, cât au reuşit, pământ îmbibat cu mirosul de fum, dar şi cu o mireasmă puternică. Au pus după cuviinţă pământul respectiv în locul de păstrare a obiectelor sfinte din marea noastră biserică. O parte au trimis-o împăratului care solicitase moaştele cu evlavie şi i-au povestit cele întâmplate iar acesta a primit-o cu mare bucurie, ca şi cum i s-ar fi trimis însuşi trupul sfântului”.
Mărturii din secolul 13 dovedesc faptul că în biserica Sfântului Dimitrie se aduceau vase pentru a fi umplute de mir. Diaconul Ioannis Stavrakios, de exemplu, povesteşte despre neîncrederea unui monah, Vitalie, vizavi de faptul că mirul izvorăşte din sfintele moaşte. Acesta, ca şi mulţi alţii, de altfel, susţinea că mirul este „confecţionat”. O minune l-a încredinţat de veridicitatea mirului. Acesta a avut o vedenie, în timpul căreia s-a văzut la locul unde se aflau moaştele. Cităm: „Când au ajuns cu săpatul la o adâncime de trei coţi şi jumătate (aproximativ doi metri – n. n.) le-a apărut în faţă o raclă acoperită cu marmură albă. Când au descoperit racla, au văzut pe Sfântul cum luminează din interior, cu înfăţişarea unui om viu care doarme zâmbind. Trupul Sfântului era împuns în multe părţi, de la gât până la mijloc, atât de des încât părea un fagure de miere sau un vas cu mii de orificii iar din răni ieşeau şiroaie de mir, ca şi cum un vânt puternic le-ar fi împins în sus, împrăşcând pe cei prezenţi. Vitalie, când a văzut acest trup sfânt al mucenicului s-a minunat foarte tare, s-a închinat, l-a sărutat şi i se părea că vasul pe care îl avea în mâini, numit de localnici koutrouvio s-a umplut de mir. Am închis racla plină cu mir şi deasupra ei am aruncat pământ înmiresmat amestecat cu mir, am acoperit şi marmura şi racla pe care ceilalţi le vedeau de sus şi apoi am închis acel chivot martiric şi am părăsit biserica şi oraşul”. Când s-a trezit din vedenie, Vitalie a observat că ţinea în mână acel mir mucenicesc iar hainele îi erau pline de mir, el însuşi mirosind minunat. Atunci şi-a dat seama că „vizita mea la cinstitele moaşte ale acestui mucenic s-a făcut în trup”.
Dimitrios Hrisoloras (sfârşitul sec. 14 şi începutul sec. 15) ne dă informaţia despre mirul izvorât din moaştele Sfântului Dimitrie: mirul nu este ca apa, ci mai vâscos şi nu seamănă cu nici un lichid izvorât din pământ, dar nici cu aromatele pregătite de oameni. Creştinii îl luau acasă în vase speciale şi îl ţineau la icoane, pentru a se unge cu el în caz de boală. Se folosea şi pentru însănătoşirea animalelor domestice.
O mărturie din secolul 15, a călugărului rus Isaia de la Mănăstirea Hilandar, Sfântul Munte, ne descrie realităţile anului 1489, când a vizitat biserica de aici: „Moaştele Sfântului Dimitrie sunt aşezate în centrul bisericii, într-o fântână (dans un puits), deasupra căreia se află racla lui, iar în ziua hramului Sfântului izvorăşte atât de mult mir încât nu-i posibil să fie adunat cu totul. O conductă face ca mirul să se scurgă din fântână până în mare. Dacă atunci când curge mirul prin conductă se atinge de el vreun animal de culoare închisă acesta se face alb. Sfântul mir izvorăşte din Sfântul Dimitrie de trei ori pe an”.
Aceasta este ultima menţiune despre izvorârea mirului. Este foarte posibil ca mirul să fi încetat să mai izvorască în urma transformării bisericii în moschee, în condiţiile în care Tesalonicul fusese ocupat de turci în anul 1430.
În anul 1989, deasupra fântânii a fost aşezat un baldachin din marmură. Icoana lucrată în mozaic, care înfăţişează aruncarea sfântului în fântână, a fost realizată de maicile de la Mănăstirea Maicii Domnului Panorama – Tesalonic în anul 2007.
Baldachinul Sfântului Dimitrie
Baldachinul iniţial confecţionat din argint era situat în partea stângă a bisericii. Prima mărturie despre existenţa lui datează din sec. 6. Prima vindecare cunoscută la baldachin este cea a eparhului Iliricului, Marianos, la mijlocul sec. 5. Baldachinul a fost distrus în timpul invaziei arabilor din jurul anului 581. Ulterior, mai exact în anul 904, a fost înlocuit cu altul din marmură. Se păstrează o descriere amănunţită a acestuia datând din sec. 10. După anul 1492, turcii au profanat mormântul Sfântului şi au distrus baldachinul în discuţie. Probabil că atunci mormântul Sfântului a fost mutat în paraclisul din stânga bisericii, unde a stat în toată perioada ocupaţiei turceşti.
Conform altei opinii, primul baldachin a fost construit, odată cu biserica, de eparhul Leontie în sec. 5.
Cripta Sfântului Dimitrie
Iniţial, pe locul unde fusese depus Sfântul s-a construit un locaş de cult foarte simplu. Biserica ridicată de Leontie avea Sfânta Masă situată exact deasupra mormântului. Ulterior, mormântul a fost mutat mai în partea stângă a bisericii.
După incendiul din 1917, săpăturile au scos la iveală sub Sfânta Masă, la demisolul bisericii, o criptă în care exista un alt baldachin. În faţa lui s-a aflat un baptisteriu circular folosit pentru colectarea aghezmei şi mai apoi a mirului care era transportat aici prin conducte de plumb de la fântâna situată la nivelul superior. Cronologic, este mai vechi decât primul baldachin menţionat. A devenit loc central de pelerinaj mult mai târziu, începând cu sec. 10.
Acest baldachin punctează locul întemniţării şi martiriului Sfântului Dimitrie.
Candela nestinsă din interiorul baldachinului a devenit un obiectiv căutat de mulţi pelerini. Uleiul sfinţit reprezintă un real izvor de vindecări.
Spaţiul de la subsol are acum statut de muzeu.
Notă: Informaţiile sunt preluate din cartea „Mirul Sfântului Dimitrie din Tesalonic”,
redactată în anul 2008 în limba greacă de Pr. Dimitrios Vacaru, slujitor al bisericii Sf. Dimitrie din Tesalonic.
Pr. dr. Petru Sidoreac
