Cuvânt duhovnicesc la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir
Cine n-a fost ori n-a dorit să ajungă să vadă Sfinte Moaşte? Trupuri incoruptibile de putreziciune, care anticipează veşnicia, devin ele însele, prin atingere, punte de legătură între noi şi Sfinţii ce le-au purtat. De aceea, atingându-ne de aceste trupuri înveşnicite, simţim nu numai că-n ele se menţine ceva din dumnezeirea sufletului ce l-au purtat pe când erau unite cu el, ci chiar o prelungire în ele a stării de har în care au intrat sufletele după ce le-au părăsit. Şi această scurgere de sfinţenie este o lucrare ce se poate petrece doar la aceia care experimentează ei înşişi, într-o măsură proprie, prelungirea lucrării harului din sufletul lor în trupul lor însuşi. Când am fost la Ierusalim, am observat această tendinţă aproape involuntar acceptată de pelerinii creştini, anume de a se îngriji de evlavia trupului la intrarea, de exemplu, în Sfântul Mormânt al Domnului, ori la Betleem, în Peştera Naşterii Mântuitorului lumii. Şi ceva din sfânta înfiorare provocată de atingerea Locurilor Sfinte, ori a Sfintelor Moaşte ale Sfinţilor, n-o poate simţi decât acela care-şi prelungeşte lucrarea harului şi în trup.
Cititorule, astăzi paşii ni s-au oprit în faţa bisericii din Tesalonic, de unde se revarsă năvalnic în afară mireasmă dumnezeiască de mir, semn că înăuntru veşnicia şi-a găsit sălaş în cineva al cărui trup nu-i de tot dezlegat de suflet şi de har. Înăuntru ne aşteaptă Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, care anticipează, cu prezenţa nestricăcioasă a trupului său, învierea. Vom vedea în raclă un trup fără suflare, deşi legat într-un fel de sufletul său plin de har care-i asigură neputrezirea. Ne vom ruga lângă aceste oseminte, dar nu lor propriu-zis ne vom adresa, ci persoanei Sfântului Dimitrie. Adu-ţi aminte, dragul meu, că de-atâtea ori am stat împreună în faţa icoanei lui Hristos şi-am crezut puternic că nu icoana am cinstit-o, ci pe Cel zugrăvit pe ea.
De ce se fac uneori vindecări, ori alte fapte minunate, când credincioşii ating Sfintele Moaşte ori se roagă Sfântului lângă moaştele lui? Energiile dumnezeieşti din persoanele sfinte, şi, în cele din urmă, din Hristos – căci «Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat», cântăm la Botez, nu-i aşa? – se prelungesc în icoane ori în moaşte către noi1. Dar avem şi cuvântul Scripturii la care bine facem de luăm aminte ca să credem că cele spuse mai înainte nu sunt păreri omeneşti, ci realităţi cutremurătoare, pe care n-ai voie să le ignori ori să le subestimezi doar pentru că nu le poate accepta credinţa ta.
Să ne gândim la întâmplarea din IV Regi 13, 21: „Şi a fost că-n timp ce unii îngropau un om, iată că au dat cu ochii de tâlhari şi l-au aruncat pe om în mormântul lui Elisei; şi de’ndată ce acela s-a atins de oasele lui Elisei, a înviat şi a stat pe picioarele lui“. Un prim exemplu pentru puterea ce iradiază din trupurile Sfinţilor. Dar această putere este o continuare intensivă a aceleia ce lucrează prin Sfinţi încă din timpul vieţii lor. Să ne aducem aminte de puterea vindecătoare a chiar umbrei trupului Sfântului Apostol Petru, care, doar trecând peste bolnavi, îi vindeca (vezi Fapte 5, 15). Şi, mai mult, se produceau vindecări şi numai prin atingerea de basmalele sau şorţurile care-au fost pe trupul Sfântului Pavel (cf. Fapte 19, 12). Cu câtă evlavie, până astăzi, creştinii cucernici ating batiste ori alte lucruri de trupurile înmiresmate ale Sfinţilor, cu credinţa plină de nădejde că bolnavii lor de-acasă vor fi miluiţi când vor fi simţit aceste lucruri atinse de sfinţenie!
Vezi, cititorule, câte taine ascunde Scriptura în slovele ei, taine pe care lumea de atâtea ori le subestimează, până la profanare? Te-am luat cu mine în Tesalonic, ca să ne bucurăm împreună cu cetatea aceasta binecuvântată, cum glăsuieşte o stihiră a Litiei Sfântului Dimitrie: „Veseleşte-te întru Domnul, cetatea Tesalonic, bucură-te şi dănţuieşte, cu credinţă luminată îmbrăcându-te; având în sânul tău ca o vistierie pe Dimitrie întru tot măritul luptător şi mărturisitorul adevărului. Desfătează-te, văzând tămăduirile minunilor, şi vezi pe cel ce surpă îndrăznirile barbarilor şi strigă cu mulţumită Mântuitorului: Doamne, slavă Ţie“. Intrăm înăuntru şi atingem veşnicia. Ce cutremurătoare-i această clipă! Dar ce zic clipă, că-n biserică stând, în cer ni se pare a fi. Inundaţi de strălucire la cântarea Lumină lină, paremiile Vecerniei ne cuceresc cu puterea dumnezeirii: „Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii s-ar cutremura!… Şi acum, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul, şi Tu, olarul, toţi lucrul mâinilor Tale suntem!“ (din paremia I: Isaia 63, 15-19; 64, 1-4; 7-8).
Dar oamenii au lepădat credinţa şi şi-au schimbat slava cu una ce nu-i poate ajuta. De aceea, Dumnezeu porunceşte: „Miraţi-vă de aceasta, ceruri; cutremuraţi-vă, îngroziţi-vă, zice Domnul!“ (din paremia a II-a, Ier 2, 2-12). Însă „sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu… şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd“ (din paremia a III-a: Înţelepciunea lui Solomon 3, 1-9).
Am reţinut din citirile vechi-testamentale ale slujbei de seară cuvinte aspre, pentru că întreaga slujbă a Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, însuliţatul lui Hristos, căci cu suliţa în coastă a fost ucis, ca şi Stăpânul său, toată slujba este împletire de laudă Sfântului cu pomenire de cutremur. Troparul Sfântului Dimitrie: „Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea…“ este urmat de cel al cutremurului: „Cel Ce cauţi spre pământ şi-l faci pe el de se cutremură, izbăveşte-ne pe noi de groaza cea înfricoşătoare a cutremurului, Hristoase, Dumnezeul nostru…“ Canonul Sfântului, la Utrenie, este împletit cu canonul cutremurului. S-a întâmplat ceva în timp, lucru care a înclinat hotărârea lui Dumnezeu să pedepsească pământul prin cutremur, în chiar ziua cinstirii, sau poate a necinstirii Sfântului Dimitrie, în timpul împărăţiei lui Leon Isaurul: „Să fugim, fraţilor, de păcatele cele ce nasc moarte amară şi cutremure prea grele şi răni nesuferite; şi pe Dumnezeu, cu chipuri de pocăinţă, să-L înduplecăm“ (Cântarea a 3-a).
O, păcatele, cititorule, păcatele noastre fac pe Dumnezeu să ne pedepsească cu greul cutremur. De ce tocmai în ziua rânduită cinstirii Sfântului Dimitrie, pe 26 octombrie, a zguduit din temelii pământul cu răni nesuferite şi grozav cutremur? Poate că oamenii din acea vreme, în loc să-i iubească pe Sfinţi, au început să-i ignore, sau chiar să-i urască, după cum ne aminteşte evanghelia Utreniei, de la Matei 10, 16-22. Că pe ei necinstindu‑i, spatele ni-l întoarcem de la Însuşi Dumnezeu Cel preamărit în Sfinţi, cum spune dumnezeiescul Pavel, în Apostolul cutremurului de la Evrei 12, 11-13; 25-27: „Vedeţi să nu-I întoarceţi spatele Celui Ce grăieşte; că dacă n-au scăpat de pedeapsă aceia, care I-au întors spatele Celui Ce prin cuvinte le aducea cerul pe pământ, cu atât mai mult noi, de ne vom îndepărta de Cel Ce ne grăieşte chiar din ceruri; al Cărui glas a cutremurat atunci pământul, iar acum a făgăduit, zicând: Încă o dată zdruncina-voi nu numai pământul, ci şi cerul“ (25-26).
Şi acum, cititorule, dacă ne‑am închinat cinstitelor Moaşte izvorâtoare de mir ale ostaşului lui Hristos, Dimitrie, să-i auzim glasul, ecou peste veacuri al Mucenicului: „Unde Te afli, Mirele meu? Unde Ţi-ai înfipt cortul întru amiază-zi? Cel încununat cu slavă grăia către Hristos: Spre mireasma mirurilor Tale alerg, mir luând“ (stihiră a Cântării a 4-a). Şi pentru că s-a lăsat stors în teascurile muceniciei, izvor de mir s-a făcut din marele izvor Iisus Hristos.
1. vezi pe larg la Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 234;
Pr. Petru Roncea
sursa: potirulviisoarei.ro
