/ Provocări contemporane / Găteala: mâzgăleli pe chipul lui Dumnezeu

Găteala: mâzgăleli pe chipul lui Dumnezeu

Găteala: mâzgăleli pe chipul lui DumnezeuCe lume pierdută există astăzi! Și femeile își pun în păr niște cleiuri și cum mai miroase! Te apucă alergia. Când văd o femeie modernă, cu frumuseți lumești și parfumuri, mă scârbesc lăuntric. Mi-au spus: „Cutare a mers în Germania să învețe estetica“. „Dar ce este estetica?“ – am întrebat. „Estetica face pe cele bătrâne tinere“ – mi-a spus. Atunci mi-am adus aminte: am văzut cândva o bătrână ce avea o linie orizontală pe frunte. Între după aceea pe un cunoscut al ei: „Ce are, sărmana?“ „A, nimic, îmi spune, a făcut operație ca să i se întindă pielea și să-i dispară ridurile“. Și eu am crezut că s-a lovit și s-a operat… Unde ajunge lumea astăzi!

– Astăzi, Părinte, găteala n-o consideră un păcat.

– Da, asta am înțeles. Am văzut un suflet care, deși mai înainte era ca un înger, nu l-am mai cunoscut după aceea, așa cum era vopsit. „Dumnezeu pe toate le-a făcut foarte bine, i-am spus, dar la tine a făcut o greșeală foarte mare!“ „De ce, Părinte?“ mă întreabă. „Iată, sub ochii tăi n-a pus cerneală. Greșeala asta a făcut-o! În timp ce pe ceilalți oameni i-a făcut frumoși, la tine a făcut o greșeală! Bre, nenorocito, nu înțelegi? În felul acesta te urâțești! Ca și cum ai avea o icoană bizantină și tragi cu penelul într-o parte și alta și o murdărești, o strici. Punem vopsele la chipul lui Dumnezeu? Sau ca și cum un pictor ar fi făcut o icoană bună și merge unul ce nu cunoaște pictura, ia penelul și face niște mâzgăleli, stricând icoana pictorului. La fel faci și tu. Este ca și cum ai spune lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu le-ai făcut bine; eu însă o să le îndrept!“.

 

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești (vol.1), trad. din lb. greacă: Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București. 

Găteala: mâzgăleli pe chipul lui Dumnezeu

Comments are disabled