Întâlnirea demonilor
Cu mulți ani în urmă trăia un duhovnic virtuos la Chilia Pleșuvului (o sihăstrie veche aflată lângă Colciu). Într-o noapte cu lună a auzit niște voci. A așteptat să vadă dacă vin oameni, dar nu s-a arătat niciunul. A înaintat către locul de unde se auzeau vocile și a ajuns la o cișmea. Acolo a văzut demoni adunați și discutând. Duhovnicul avea virtute și de aceea i-a întrebat ce discută. Unul dintre demoni a răspuns: „Ne străduim să punem căpăstru egumenilor, ca apoi să ne urmeze și călugării”.
Peșteră ascetică lângă Karyes
Diaconul Dionisie Firfiris, protopsaltul Sfântului Munte povestea că atunci când era tânăr monah, mergea cu stareții săi și făcea dumnezeiasca Liturghie într-o peșteră mare. Erau și oseminte acolo, probabil moaște ale înaintașilor care se nevoiseră în acea peșteră.
În viața Sfântului Nifon Dionisiatul, Patriarhul Constantinopolului, scrie: „Mergând Cuviosul prin Schitul Karyesului găsea mulți bărbați virtuoși și se bucura sufletul său. Apoi a mers în peștera ce se numea Creta și în care viețuiau asceți minunați. Se minuna de asprimea cu care se nevoiau, de nemăsurata lor răbdare. Și astfel a rămas lângă aceștia învățând și primind învățătură, întreținându-se din copierea cărților”.
Tradiția orală a părinților athoniți mai vechi vorbește de o peșteră în regiunea Karyesului, fără să fie sigură că este aceeași.
Un mirean care lucrează în Sfântul Munte, trecând pe acolo, a descoperit-o. Se află undeva lângă cărarea care pleacă de la Karyes spre Mănăstirea Iviron (după Chilia Panaguda).
Bătrânul Meletie Sicheotul povestea că mergând pe cărarea ce duce la Iviron, erau niște argați care făceau var. Aveau acolo cuptor de var și tăind lemne pentru a aprinde cuptorul, au găsit o peșteră. Au văzut semne palpabile că cineva locuia acolo. Avea un urcior cu apă și alte lucrușoare netrebnice, dar pe monahul care locuia acolo nu l-au văzut. Se vede că i-a auzit și s-a ascuns. Argații locuiau în Chilia lui Malaki și au arătat peștera bătrânului Meletie.
Și bătrânul Govdelas cunoaște această peșteră. Povestea despre ea ucenicul său, părintele Agatanghel, și spunea că se află aproape de cuptor.
Starețul Paisie auzise de la părinții mai vechi despre acea peșteră; știa cam pe unde se află și voia să meargă odată să o găsească.
În peștera aceasta a locuit timp de 20 de ani bătrânul Foca, care era aprovizionat cu posmag de ieromonahul Maxim Iviritul, duhovnicul, care îl supraveghea și-l spovedea.
Maica Domnului arată lucrul de mână unui monah
– Părinții athoniți mai vechi povestesc că odată la Schitul Nou era un monah evlavios și nevoitor. Dar neștiind să facă lucru de mână, trăia din milostenie. Odată i s-a arătat Maica Domnului și i-a spus:
– De ce trăiești din milostenie și nu lucrezi?
Iar monahul a răspuns înfricoșat:
– Ce să fac, de vreme ce nu știu nimic?
– Să faci linguri.
Și i-a arătat cum se lucrează. I-a dat și o valijoară cu scule care se aflau la Noul Schit.
Această întâmplare arată că monahul trebuie să lucreze, ca să-și câștige cele de trebuință; să nu mănânce pâine în zadar și să nu trăiască din milostenii, ci să dea milostenii.
Monahul care a scos agheasmă
La Coliba Nașterii Maicii Domnului, ce se află în regiunea Kapsalei și aparține de Mănăstirea Pantocrator, se nevoiau mai demult patru părinți. Deși viața lor monahală mergea bine, trei dintre ei s-au înțeles ca să plece, să schimbe Chilia, pe motiv că nu avea apă. Se străduiau să-l convingă și pe al patrulea, acela însă nu accepta nicidecum să-și părăsească metania sa. Îi îndemna pe părinți să facă rugăciune cu toții, ca să iconomisească Dumnezeu puțină apă de care aveau nevoie. El însuși se ruga cu lacrimi să ajute Dumnezeu și Maica Domnului, astfel încât părinții să nu părăsească chilia. Atunci Dumnezeu văzând durerea și credința fratelui, a ascultat rugăciunea lui. A văzut-o pe Maica Domnului care i-a arătat unde să sape. Au săpat și au găsit apa care există până astăzi; cunoscuta agheasmă a Chiliei Nașterii Maicii Domnului.
Monahii erau de obârșie română. În cele din urmă cei trei au plecat, în vreme ce numele acestui minunat monah a rămas necunoscut până astăzi.
Osteneală și rugăciune de monah
Odată un tânăr monah a întâlnit pe cărare un stareț care ședea jos, odihnindu-se. Pe umăr avea un rucsac greu, iar în mână un metanier. Chipul său era luminos. Ochii săi plini de lacrimi și deși era ud de sudoare și istovit, chipul său era schimbat, plin de veselie și de dulceață. Apropiindu-se tânărul monah, l-a salutat spunându-i „binecuvântați”, iar starețul i-a răspuns „Domnul”. Tânărul a pus metanie, cerându-i binecuvântarea. A îndrăznit să-l întrebe „Părinte cine sunteți? Unde locuiți?”. Și-a spus numele său, „Gherontie”, și unde locuiește. Monahul s-a mirat și mai mult, deoarece deși îi era foarte cunoscut, nu a putut în acea fericită stare de extaz să-l recunoască.
De-a lungul ostenelilor sale (bătrân de peste 75 ani ridica o greutate de 40 kilograme) mângâierile Maicii Domnului veseleau sufletul lui.
Fragment din cartea în curs de apariţie “Din tradiţia ascetică și isihastă athonită“. Traducere din lb. greacă: Ierom. Ştefan Nuțescu
