Sf. Alexandru și Antonina sau cum scapă căprioara din laț
Era pe vremea când creştinii erau prigoniţi şi ucişi prin cumplite torturi pentru credinţa lor nestrămutată în Hristos. În satul Crodamna îşi petrecea viaţa în curăţie şi cinste o fecioară creştină numită Antonina. Ighemonul Fest prinzând-o, încerca prin cuvinte viclene s-o amăgească, propunându-i să se facă preoteasă a zeiţei Artemida. Încercarea era mare, mai ales că ighemonul i-a arătat şi reversul medaliei: în caz de refuz va avea parte de batjocorirea ei şi de moarte. Ce putere trebuia să aibă fecioara şi cine s-o întărească într-o vreme ca aceea în care creştinii începuseră cu uşurinţă să se depărteze de credinţa în Hristos de teama pedepselor. Cântarea a 3-a a Canonului din 10 iunie, data serbării, arată însă dragostea de Hristos a fecioarei: „Dorind să vezi pe Hristos, Antonina, frumoasă fecioară, ai râvnit patimii Lui celei dumnezeieşti, căci ai suferit pălmuiri asemenea ca El, dând împotrivă palmă obrajilor celor întunecoşi ai demonilor celor fără de trup, prealăudată“.
Ighemonul o băgă în temniţă, sfătuind însă pe mai marele temniţei să o înduplece prin cuvinte mieroase să se închine zeilor. Trei zile a durat calvarul tăcerii ei la îndemnurile neruşinoase ale temnicerului, după care fu din nou adusă înaintea ighemonului faţă de care îşi păstră aceeaşi demnitate creştinească. Însetat de sânge omenesc, ighemonul porunci să fie bătută fecioara lui Hristos cu vine de bou şi aruncată într-o casă de desfrânare, pentru a i se necinsti trupul ei feciorelnic.
Era în vremea aceea un tânăr de numai 23 de ani, cu numele Alexandru, ostaş al ţării aceleia, dar şi un bun ostaş a lui Hristos. Acesta a primit o înştiinţare de la îngerul Domnului cum să meargă şi s-o izbăvească pe Antonina din laţul în care era prinsă de ighemon. El merse la acesta şi-i zise: „ Ighemoane porunceşte-mi ca să intru la Antonina şi, de o voi vedea pe ea, bine va fi, iar de nu, apoi vei face cu ea ce vei dori“ (Vieţile Sfinţilor pe luna iunie, Ed. Ep. Romanului, 1997, p 153). Ighemonul i-a dat voie, crezând că dorinţa ostaşului ţine de plăcerea trupească şi-i zise: „De-ţi place ţie, fă cu dânsa ce voieşti“ (Ibidem).
Ea nu-l cunoştea. Văzându-l căzând la picioarele ei s-a temut, înfricoşându-se. Alexandru i-a şoptit cum l-a învăţat pe el Îngerul Domnului să-i păzească fecioria. Ea, primind înştiinţare printr-un glas de sus pe care l-a auzit spunându-i să-l asculte pe Alexandru, că împreună cu el va pătimi pentru Hristos, se supuse sfaturilor acestuia. Se acoperi cu haina lui şi ţinând capul aplecat, ieşi din temniţă, păzitorul crezând că-i Alexandru cel ce iese. Dar tânărul rămase în locul ei cu riscul pătimirii.
Scăpată ca o căprioară din laţ, tânăra se gândea ce ar pătimi acel ostaş în locul ei. Într-adevăr, ighemonul trimise soldaţii săi s-o necinstească mai mult pe Antonina în temniţă, apoi să o aducă pentru judecată. Când colo ei dădură cu ochii de Alexandru şi şi-au dat seama de fapta lui. L-au adus la ighemon, acuzându-l că, după ce a necinstit-o pe Antonina, i-a dat drumul, cu gând s-o ia de soţie când va ieşi afară. Dar sfântul tăcea. Mâniindu-se ighemonul şi hotărând să-l piardă pe Alexandru, Antonina primi de la Dumnezeu înştiinţare să se prezinte în faţa conducătorului pentru a da mărturie de fecioria ei. „Cu tărie ai stat împotriva vrăjmaşului celui ce cu gând potrivnic poruncea ca să fii bătută, preacinstită“, zice altă stihiră a aceleiaşi Cântări. Mărturisind amândoi pricina pentru care au făcut fapta aceasta, şi, nevrând să se închine zeilor, li s-au tăiat degetele mâinilor şi ale picioarelor şi au fost loviţi fără milă cu săbii de lemn. Apoi au fost unşi cu smoală şi aruncaţi într-o groapă cu lemne aprinse unde şi-au dat obştescul sfârşit, peste oasele lor aruncându-se pământ, ca nu cumva creştinii să afle ceva din trupurile lor.
Ighemonul însă, plecând acasă, şapte zile n-a mâncat nici n-a băut nimic, cumplit muncindu-se de un duh rău ce-l cuprinsese şi, după o grea muncire diavolească, îşi lepădă cu amar necuratul lui suflet (Vieţile Sfinţilor, Idem, p 156).
Frumoase mărturii pentru tineretul de azi ispitit peste puteri de atracţia poftelor. „Doimea pătimirilor, dumnezeiescul Alexandru împreună cu Antonina, fiind îmbogăţiţi de strălucirea Treimii, bărbăteşte s-au nevoit răbdând nevoi de multe feluri pentru Hristos…“, zice o stihiră de la Doamne, strigat-am. Să ne păstrăm cărarea tinereţii curate, după modelul Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina, prăznuiţi deci în 10 iunie, data martiriului lor. Pentru ale lor rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, dă sufletelor noastre pace şi mare milă! Amin.
Pr. Petru Roncea
