SFÂNTUL IERARH NICOLAE – BĂRBATUL DORIRILOR
Când ne aflăm în faţa icoanei Sfântului Nicolae rugăciunea nu poate să înceapă altfel decât cu troparul Sfântului: „Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia, cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre“. Fiecare cuvânt din tropar poartă în sine aduceri-aminte din viaţa plină de minuni a mitropolitului Mirelor Lichiei.
Naşterea i-a fost ca a marilor trimişi biblici: singurul la părinţii săi, Teofan şi Nona, şi făcător de minuni chiar de la naştere. Nu s-a deprins întâi a suge, ci a posti. Când se apropia de pieptul maicii sale, sugea lapte numai din sânul cel drept, iar miercurea şi vinerea numai o dată sugea lapte şi anume seara, făcând pe părinţii săi să se întrebe ce va fi pruncul lor mai târziu (vezi Condacul al 6-lea al Acatistului Sfântului).
Născut în perioada persecuţiilor, spre sfârşitul secolului III, după vremea şcolii, a ales să locuiască mai des în Casa Domnului, „arzând cu duhul şi slujind Domnului cu frică, încât nu se vedea la dânsul nici un fel de nărav tineresc, ci numai obiceiurile omului bătrân pentru care tuturor s-a făcut minunat şi slăvit. Căci precum omul cel bătrân dacă are obiceiul celor tineri este luat în râs de toţi, tot aşa şi tânărul, dacă are năravul bărbatului celui bătrân, se cinsteşte de toţi cu mirare; pentru că sunt nepotrivite tinereţile pentru bătrâneţe, dar cinstite şi frumoase sunt bătrâneţile în tinereţe“ – cum zice Metafrast (Vieţile Sfinţilor pe Decembrie, Ed. Ep. Romanului şi Huşilor, 1993, pg 122).
Din copilărie i-a rămas şi renumele de „tânărul bătrân“ (Ibidem, pg 123). Un episcop, unchi de-al fericitului, cu acelaşi nume, l-a luat pe lângă el şi l-a hirotonit preot. În cuvântul pe care l-a rostit episcopul, după hirotonia întru preot a tânărului Nicolae, glăsuia duhul profetic: „Iată, fraţilor, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se către cei întristaţi ca o milostivă mângâiere. O, fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paşte bine sufletele celor rătăciţi şi la păşunea bunei-credinţe îi va aduce pe dânşii; apoi se va arăta şi ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi“ (Ibidem). După mai multe nevoinţe ascetice şi încercări de a rămâne singur cu Dumnezeu, s-a arătat în toate că este chemat în slujba înaltă a episcopatului, prin hotărâre dumnezeiască. Însăşi alegerea i-a fost minunată. Şi iată cum:
Murind arhiepiscopul cetăţii Mira, s-au adunat episcopii ţării să aleagă un bărbat vrednic pentru acel scaun. S-au hotărât să se roage ca Dumnezeu să le descopere pe bărbatul doririlor lor. În timp ce se rugau cu stăruinţă şi cu post, unui episcop bătrân i s-a arătat, în timpul rugăciunii, un bărbat luminat care i-a poruncit să meargă de cu noapte la biserică şi, stând lângă uşile bisericii, să ia seama cine va intra mai înainte de toţi în biserică. Acela trebuie pus arhiepiscop şi numele lui este Nicolae – i s-a mai spus. Bătrânul episcop a spus celorlalţi vedenia sa, şi continuându-se rugăciunile, acesta a stat, după poruncă, la uşile bisericii. „Cum te cheamă, fiule?“ – l-a întrebat episcopul pe întâiul intrat. După o clipă de tăcere, veni răspunsul: „Nicolae mă cheamă pe mine, stăpâne, robul sfinţiei tale“. Atunci, bucurându-se bătrânul, ca şi când ar fi aflat o comoară ascunsă, l-a dus cu cinste la episcopi, aşezându-l pe scaunul Mirelor Lichiei.
De acum, faptele credinţei sale nu mai erau ascunse de ochii oamenilor. Sărmanilor le era tată, săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiţi şi tuturor mare făcător de bine.
Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae aminteşte una din faptele minunate din perioada preoţiei. Este vorba despre vestita izbăvire a celor trei fete de la desfrânare (Condacul şi Icosul al 4-lea) ce caracterizează perioada preoţiei bogatului dăruitor ale cărui fapte nu se fac în ochii oamenilor.
Arhieria lui este încercată însă curând de focul persecuţiilor. În temniţă stând cu alţi creştini, aştepta moartea ce li se vestea. Dar, venind marele împărat Constantin pe tronul Romei, Sfântul Nicolae a fost reaşezat în scaunul Mirelor şi curând a fost chemat să participe la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325. Pe atunci mişuna în Biserică diavolul întrupat, Arie. Acatistul este dominat de amintirea acestei ciume care a devastat Biserica în secolul IV. În 3 condace şi în 6 icoase este amintită biruinţa asupra lui Arie. Despre Sfântul Nicolae se spune că, aprinzându-se de râvnă dumnezeiască pentru apărarea dreptei credinţe, l-a ruşinat pe Arie nu numai cu cuvântul, ci şi cu fapta, lovindu-l pe acesta peste faţă. Multe alte minuni, în timpul vieţii şi după moarte, se cunosc, unele pe care le aminteşte Acatistul Sfântului, altele sinaxarul din Minei, în Proloagele, ori în Vieţile Sfinţilor.
Slava Laudelor fericeşte pe „mirele celor trei fete“ şi ne îndeamnă la cinstirea după cuviinţă a Sfântului: „Să trâmbiţăm cu trâmbiţă de cântări, să săltăm sărbătoreşte şi să dănţuim, bucurându-ne de prăznuirea cea din fiecare an a purtătorului de Dumnezeu părinte. Împăraţii şi conducătorii să alerge împreună şi să laude pe cel ce, prin arătarea cea înfricoşătoare în vis, a plecat pe împăratul să libereze pe cei trei voievozi, ce erau închişi fără de vină. Păstorii şi învăţătorii, adunându-ne, să lăudăm pe păstorul cel întocmai râvnitor Bunului Păstor; cei din boli să lăudăm pe doctorul, cei din primejdii pe izbăvitorul, păcătoşii pe ocrotitorul, săracii vistieria, cei din supărări pe mângâietorul, călătorii pe cel împreună-călător, cei ce sunt pe mare pe cârmuitorul şi toţi, pe marele ierarh lăudându-l, pe cel ce pretutindeni întâmpină cu căldură, zicând aşa: Preasfinte Nicolae, întâmpină-ne şi ne scoate din nevoia aceasta de acum, şi izbăveşte turma ta, cu rugăciunile tale“.
Sfinte Nicolae, izbăveşte şi azi Biserica lui Hristos de toţi urmaşii lui Arie care se preumblă nestingheriţi prin holda Stăpânului nostru Dumnezeu! Amin.
Pr. Petru RONCEA
