Sfânta Împărtăşanie – pregătirea pentru veşnicie
Sufletul care pleacă din această lume are nevoie de provizii care să‑l însoţească în lunga lui călătorie şi totodată să constituie biletul de intrare în Rai. Aceste provizii sunt reprezentate de Sfânta Împărtăşanie. Ea ne introduce în Împărăţia lui Dumnezeu, deoarece este «darul nemuririi şi arvuna vieţii veşnice». Preacuratul Sânge al Domnului «este mântuirea sufletelor noastre… Acest Sânge s‑a vărsat şi ne‑a deschis cerul»[1]. De fiecare dată când credinciosul se apropie de Cina cea de Taină a Domnului se împărtăşeşte «spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci». Şi astfel poate rosti şi el cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: «Datorită acestui Trup nădăjduiesc că mă voi desfăta în Ceruri de bunătăţile veşnice, de viaţa cea fără de moarte, de moştenirea îngerilor, de unirea cu Hristos»[2]. Sfântul Ioan, tâlcuind Cuvântul Domnului: «cel ce Mă mănâncă pe Mine, va trăi prin Mine»[3], spune: «Ceea ce a spus Hristos înseamnă că acela care mănâncă Trupul Său, când va muri nu se va pierde, nici va fi osândit»[4]. Acelaşi lucru îl scrie Sfântul Simeon Noul Teolog:
«Trupul Stăpânului meu
fiind îndumnezeit şi plin de viaţă
pe toţi cei care-L mănâncă
părtaşi îi face ai vieţii şi nemuritori…
de pe pământ la Ceruri
îi ridică de-a dreptul»[5].
Sfântul Ioan Gură de Aur ne încredinţează că «pe cei care pleacă din această lume împărtăşiţi cu conştiinţa curată cu Preacuratele Taine, îi însoţesc sfinţii îngeri şi îi duc de pe pământ la cer, datorită Sfintei Împărtăşanii cu care s‑au împărtăşit»[6]. Cu o altă ocazie, tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne descoperă că «dacă vom pleca din această viaţă împărtăşiţi cu Sfântul Trup şi Sânge ale lui Hristos, ne vom înfăţişa cu multă îndrăzneală înaintea porţilor cereşti, înconjuraţi din toate părţile de arme de aur»[7].
Sfinţii au adeverit cuvintele lor cu exemplul vieţii lor. Sfântul Ioan Gură de Aur şi‑a sfârşit muceniceasca sa călătorie împărtăşindu‑se cu Preacuratele Taine şi rostind iubitele sale cuvinte: Slavă lui Dumnezeu pentru toate! De asemenea, la adormirea Sfântului Nicodim Aghioritul ne minunăm de marele ajutor al tainei Sfintei Împărtăşanii, aşa cum o trăieşte un Sfânt în ultimele sale clipe. Să vedem descrierea pe care o face un martor ocular:
«În aceste zile am făcut (Sfântului) toate cele necesare pentru plecarea sa, adică mărturisirea generală, Sfântul Maslu şi împărtăşirea zilnică cu Preacuratele Taine. În treisprezece zile (ale lunii iulie) starea sănătăţii i s‑a agravat şi se mâhnea. Neputând spune Rugăciunea cu mintea aşa cum obişnuia, o spunea cu voce tare. Şi spunea fraţilor: „Iertaţi‑mă, părinţilor! Mi s‑a obosit mintea peste măsură şi nu poate ţine Rugăciunea şi de aceea o spun cu glas tare. Viaţa mea se sfârşeşte, iar Dumnezeu cel Sfânt să vă răsplătească osteneala dragostei voastre pe care o faceţi pentru mine păcătosul. Şi, vă rog, aduceţi‑mi Sfintele Moaşte ale Sfinţilor mei, Macarie al Corintului şi Partenie, părintele nostru duhovnicesc”. Şi îmbrăţişându‑le le săruta cu lacrimi şi spunea: „Sfinţilor Părinţi, de ce m‑aţi lăsat orfan? Voi aţi ajuns acolo şi vă odihniţi datorită virtuţilor pe care le‑aţi dobândit pe pământ şi vă desfătaţi de slava Domnului nostru, iar eu sufăr din pricina păcatelor mele. De aceea, vă rog, Părinţilor, rugaţi pe Domnul nostru să mă miluiască şi pe mine şi să mă învrednicească să ajung şi eu acolo unde sunteţi voi”. Cu aceste cuvinte rugătoare a petrecut toată ziua. Noaptea însă starea lui s‑a agravat şi mai mult. Părinţii au rămas în continuare lângă el priveghind şi rugându‑se pentru ieşirea sa. Apropiindu‑se adeseori de el îl întrebau: „Învăţătorule, cum te simţi?” Şi vorbeau puţin cu el. În ceasul al şaselea al nopţii (miezul nopţii), după ce părinţii l‑au întrebat cum se simte, acela a răspuns: „Mor, mor, mor. Dar, vă rog, împărtăşiţi‑mă!” Şi aşa fiind împodobit, s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine. Trecând puţină vreme, când s‑au apropiat, l‑au găsit cu mâinile încrucişate pe piept şi picioarele întinse. Şi l‑au întrebat: „Învăţătorule, ce faci? Te‑ai liniştit?” Iar acela le‑a răspuns: „L‑am luat pe Hristos înlăuntrul meu. Cum să nu mă liniştesc?”…
Şi răsărind soarele cel simţit pe pământ, a apus soarele cel înţelegător al Bisericii lui Hristos»[8].
Sfinţii sunt modelele noastre nu numai prin viaţa lor, dar şi prin moartea lor. Fiecare cuvânt al lor are multe să ne înveţe. Sfântul Nicodim, împărtăşindu‑se, a simţit încă din această viaţă unirea sa cu Hristos. Iar această unire este o pregustare a Împărăţiei cereşti. Hristos cu Care ne împărtăşim este însăşi Împărăţia Cerurilor:
«Tu, Hristoase, eşti Împărăţia Cerurilor,
Tu eşti pământul celor blânzi,
Tu eşti verdeaţa Raiului,
Tu eşti Cămara de nuntă cea dumnezeiască»[9].
Sufletul care pleacă pregătit, îl roagă pe Hristos pentru o unire mai simţită şi mai limpede cu El în cealaltă viaţă:
«O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase,
o, înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi puterea;
dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine mai adevărat
în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale»[10].
[1] Sfântul Chiril al Alexandriei, La Cina cea de Taină şi la Spălare, PG 77, 1028B.
[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Ioan 46, 3, PG 59, 261 şi La Epistola I către Corinteni 24, 4, PG 61, 203.
[3] Ioan 6, 57.
[4] Omilii la Ioan 47, 1, PG 59, 263.
[5] Imnul 51, 118-130, SC 196, 194.
[6] Despre Preoţie 6, 4, PG 48, 681.
[7] Omilii la Epistola I către Corinteni 24, 6, PG 61, 205.
[8] Ieromonahul Eftimie, Biografia originală a Sfântului Nicodim Aghioritul, Atena, 1983, p. 30.
[9] Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 1, 132-133, SC 156, 168.
[10] Utrenia Duminicii Paştilor.
Fragment din cartea Ieromonahului Grigorie, Fiţi gata! – o abordare a tainei morţii. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos. Editura Evanghelismos, Bucureşti 2007.
