/ Sfinţi şi Cuvioşi / Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – zile de pomenire

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – zile de pomenire

 

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este indubitabil unul dintre cei mai cunoscuți sfinți de pe teritoriul României.

Zilele sale de pomenire sunt:

2 iunie, în amintirea salvării minunate a cetății Sucevei de amenințarea cazacilor zaporojeni în anul 1622. Evenimentul a fost consemnat șapte ani mai târziu de către Mitropolitul Petru Movilă al Kievului. Acesta relatează despre planul sultanului Osman de a se lupta cu polonezii la Hotin și despre faptul că aliații ultimilor, cazacii, deplasându-se spre cetatea respectivă, s-au abătut din drum, intenționând să prade Suceava. Drept măsură de siguranță, femeile și copiii localnicilor au fost adăpostiți în cetate, în timp ce Mitropolitul Anastasie Crimca și cu preoții au vrut să ducă și moaștele Sfântului Ioan în același loc. În mod paradoxal, sfintele moaște nu au putut fi ridicate de jos. Astfel, cu toții și-au dat seama că salvarea le va veni de la sfântul lor ocrotitor, care nu a întârziat să acționeze: apele râului din apropiere s-au umflat deodată atât de mult, încât cazacii nu au putut pătrunde în zona locuită și au plecat în grabă înspăimântați. Ziua de 2 iunie este considerată și ziua martiriului Sfântului Ioan. Este ziua de pomenire stabilită în mod oficial de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

24 iunie, ca semn de aducere aminte a mutării sfintelor moaște din biserica Mirăuți în actuala Catedrală arhiepiscopală, în anul 1589. Această zi este considerată drept hramul principal al Mănăstirii Sfântului Ioan.

Joi, după Duminica Cincizecimii. Acest lucru este relatat de Mitropolitul Varlaam în Cazania sa  din 1643, în Sinaxarul pe luna iunie de la Mănăstirea Neamț, precum și în cronica lui Grigore Ureche, cum ne este redată de monahul Mihail în 1676. De asemenea, în revista Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pe lunile septembrie – octombrie 1958, se amintește pomenirea Sfântului în această zi de joi. În plus se aduce la cunoștință că într-unul dintre paraclisele Mănăstirii Neamț, închinat Sfântului Ioan cel Nou, se citește Acatistul acestuia în fiecare zi de joi, ocazie cu care sunt scoase la închinare și moaștele Sfântului, care sunt păstrate într-o raclă ce datează din anul 1837.

În spațiul grecesc, apare o a patra zi de sărbătorire a Sfântului Ioan cel Nou. Este vorba despre ziua de 12 iunie, considerată de întocmitorii de sinaxare drept ziua martiriului acestuia. Se observă o confuzie în literatura aghiografică de aici în ce privește ziua, dar și anul muceniciei. Unii iau în considerare data de 2 iunie 1330, alții 12 iunie 1492 sau chiar 1642.

De această problematică se ocupă în mod special Arhimandritul Grichentie Natu, viețuitor al Mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou din orașul Sucevei, în lucrarea sa de masterat susținută în anul 2008 la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia, lucrare intitulată ”Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Trapezunda”, din care ne-am inspirat la întocmirea textului de față. 

 

 

Pr. Petru Sidoreac

 

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – zile de pomenire

Comments are disabled