Un chip de ierarh sfânt: Mitropolitul Antonie de Sisani și Siatista, Grecia († 2005) – 3
Un ascet în lume*
Încă de la începutul păstoririi sale, vedea cum mănăstirile istorice din mitropolie sunt părăsite, fără călugări şi în paragină. Credea însă în valoarea şi misiunea monahismului, de aceea şi-a luat răspunderea de a le repara şi de a le umple de monahi.
L-a adus la Mănăstirea Maicii Domnului – Mikrokastro pe duhovnicul Ştefan Rino (astăzi stareţ la mănăstirea de călugări Schimbarea la Faţă din Driovuno). Pentru a începe lucrările de reparaţie, i-a dat de la Mitropolie suma de 37.000.000 drahme (moneda naţională a ţării). A stabilit ca o dată pe lună să se facă Priveghere, iar de se întâmpla să fie şi vreo sărbătoare mare, făcea şi o a doua Priveghere. Mitropolitul spovedea în tot timpul Privegherii, până la Laudele Utreniei, după care se îmbrăca şi participa la Sf. Liturghie. Încetul cu încetul, mănăstirea a devenit o oază duhovnicească, nu numai pentru mitropolia de Siatista, dar şi pentru întreaga zonă a Macedoniei de Vest.
În timpul postului Sf. Paşti, chema diferiţi duhovnici şi stareţi din Sf. Munte Athos, pentru a sluji şi a ţine diferite cuvântări duhovniceşti.
Pe urmă, a transformat mănăstirea de la Mikrokastro în mănăstire de maici şi s-a îngrijit pentru aducerea de monahii. De atunci şi până în zilele noastre, această mănăstire este un adevărat stup duhovnicesc.
Părintele Ştefan a vrut să refacă Mănăstirea Schimbarea la Faţă de la Driovuno. Mitropolitul l-a încurajat şi l-a ajutat cu banii necesari pentru începerea reparaţiilor. Asemeni mănăstirii de maici de la Mikrokastro, şi această mănăstire de călugări de la Driovuno a înflorit şi are o activitate duhovnicească deosebită pentru mulţimile de credincioşi.
În total, Înaltpreasfinţitul s-a îngrijit şi a renovat opt mănăstiri din mitropolia sa. Se bucura de ele, le ajuta şi le vizita mereu. Nu a găsit nici o mănăstire care să fie locuită, fie de maici, fie de călugări, şi nici un ieromonah nu era în mitropolie. De obicei, preotul de pe lângă mănăstiri mergea şi slujea în ele. Astăzi sunt peste 20 de ieromonahi şi unii dintre ei sunt şi duhovnici, spovedind multe suflete.
Amintea mereu de importanţa şi valoarea monahismului, susţinând faptul că mitropoliţii trebuie să ajute mănăstirile. «Eu nu vreau să ridic centre de conferinţe, sau alte săli de genul acesta. Dacă trebuie să discutăm vreo temă, vom merge la arhondaricul mănăstirii. Toate acestea, sunt cheltuieli de prisos. Banii pe care mi-i dăruiesc, îi dau la mănăstiri pentru nevoile lor şi pentru a repara clădirile. Acest lucru îl consider ca o obligaţie de-a mea».
Duhul cel iubitor de monahism al Înaltpreasfinţitului Antonie se observă şi din multele sale călătorii în Sf. Munte Athos. De mulţi ani se spovedea la părintele stareţ Gavriil al Mănăstirii Dionisiu. Avea legături duhovniceşti cu multe mănăstiri şi chilii. Părinţii din Sf. Munte, văzând smerenia, asceza şi felul lui călugăresc de a fi, îl simţeau apropiat lor şi îl chemau deseori la hramuri şi la diferite hirotonii. Nu a fost doar un simplu episcop iubitor de monahism, ci el însuşi a fost monah desăvârşit. Într-adevăr era un episcop ascetic.
Mereu avea duhovnic şi se spovedea des. După hirotonia lui în episcop, duhovnic îi era Mitropolitul de Neapoleos şi Stavropoleos kir Dionisios. Cu toate că era mai mic de ani, Înaltpreasfinţitul Antonie îi cerea sfatul şi îi făcea ascultare călugărească.
Avea obiceiul să doarmă devreme şi se trezea noaptea pentru a se ruga. Când era tânăr preot se trezea la orele 3 dimineaţa, citea canonul şi apoi săvârșea Sf. Liturghie, până în jurul orelor 6. Se ruga foarte mult şi făcea şi multe metanii. Îi îndemna şi pe preoţi: «Să faceţi metanii, să faceţi metanii. De ce staţi şi nu vă rugaţi?». Cuviosul Paisie spunea despre Înaltpreasfinţitul Antonie că, de la multele metanii făcute, umărul drept i s-a dezlocat şi i s-a lăsat puţin. Însă el, ca şi cum nu ar fi făcut nimic deosebit, îi spunea Cuviosului Paisie: «Poporul este bun, noi nu suntem cum ar trebui să fim».
Era un mare postitor. Nu mai gustase carne de mai bine de 55 de ani. Ulei de măsline, chiar şi atunci când era dezlegare, nu a folosit niciodată, ci numai ulei de floarea soarelui. Tot postul Sf. Paşti îl petrecea cu pâine şi suc de portocale. Gătea el însuși, o singură dată pentru toată săptămâna. Apoi, săptămâna viitoare, gătea altceva. Nu considera ruşinos faptul de a avea în biroul lui de la mitropolie vasul în care curăţa linte. De obicei vara petrecea toată ziua numai cu un harbuz. Jumătate era pentru la amiază şi cealaltă jumătate pentru seară. Îl strivea şi bea zeama. Aceasta era mâncarea lui. Sau făcea salată de roşii, fără să adauge ceapă şi fără ulei. Mânca câte un pesmet sau nucă cu miere de albine, sau storcea o portocală şi bea sucul. Prefera fructele, salatele şi legumele. Nu se îngrija de mâncare şi nici nu alerga la mesele festive la care era chemat.
Mâncarea şi băutura lui erau în general să împlinească voia lui Dumnezeu. Nici măcar în sărbătorile mari nu se îngrijea de masă. Cândva, în zilele Sf. Paşti, l-a vizitat Părintele Ştefan şi l-a găsit mâncând făină amestecată cu must. I-a spus: «Astăzi, Înaltpreasfinţite, Paştele, şi mâncaţi aşa simplu?». I-a răspuns: «Aveam şi puţin lapte, însă m-am gândit să nu-mi facă rău, după atâta post». Altă dată, de Crăciun, mânca smochine cu pâine. Atunci când îl chemau fiii duhovniceşti la masă, le spunea: «Un peşte micuţ, ieftin, nu scump, şi nişte salată să aveţi». Mânca mereu foarte puţin, ca o pasăre. Iarna înfrunta frigul şi mergea numai cu rasa. În dormitorul lui temperatura pe timp de iarnă nu depăşea 12 grade.
Încă de la început, de când a ajuns în Siatista locuia singur la mitropolie. Era «pustia» lui. Singur se îngrijea şi servea pe cei ce veneau să-l vadă. Nu avea nici bucătăreasă, nici femeie de serviciu, nici alţi funcţionari. O dată pe lună slujea în paraclisul din mitropolie, şi unele femei ce veneau la slujbă, curăţau apoi paraclisul şi scara.
După-amiezile, de obicei mergea la mănăstirea de la Driovuno. Se simţea călugăr şi locul lui era mănăstirea.
* În fotografie, Mitropolitul Antonie alături de cunoscutul Părinte Gavriil, din apropierea Chiliei Panaguda, Sf. Munte Athos.
Fragment din cartea Ασκητές μέσα στον κόσμο (Asceți în lume) vol. II, scrisă de Ieromonahul Eftimios, Sf. Munte Athos. Traducere din limba greacă – Pr. Ioan Cocea
Un chip de ierarh sfânt: Mitropolitul Antonie de Sisani și Siatista, Grecia († 2005) – 3
