/ Viaţa liturgică / Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Prea Sfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăția…, Doamne miluiește (de 12 ori) , Slavă…, Ți acum…, Veniți să ne închinăm…, Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea…, Dumnezeu este Domnul (de trei ori).

Troparul Sfintei Cuvioase Parascheva

Troparul, glasul al 4-lea

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mân­tuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai în­vă­țat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel ne­muritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

Slavă… Tot acesta.

Și acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu…

Apoi: Psalmul 50

Cântarea 1:

Glasul al 8-lea;

Irmos: Apa trecând-o…

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

 Aproape de scaunul Atotțiitorului stând, o, Maică, rugăciuni pentru noi adu Acestuia, ca să dea tuturor iertare de păcate.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Otrava șarpelui bând, de ușa iadului m-am apropiat cu adevărat, ci tu ceea ce te desfătezi de izvorul vieții, cu rugăciunile tale înviază-mă, preaslăvită.

Slavă…

Nestatornicia minții mele și viforele ne­cuviincioaselor mele cugetări ali­nă-le Cuvioasă și mă mântuiește prin ru­găc­iu­nile tale, ca să nu mă duc în adâncul iadului.

Și acum…

Viața mea toată în dulceți și vicleșuguri cu adevărat s-a îndeletnicit, ci tu care ai născut pe Mântuitorul, mai înainte de ieșirea mea, miluiește-mă prin rugăciunile tale.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut…

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Valuri de tot felul de boli și scârbe, cu dureri cumplite înălțându-se, afun­dă ticălosul meu suflet în peștera iadului, ci tu cu ru­gă­ciunile tale Maică întinde-mi o mână de ajutor.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Picături de lacrimi a scoate din adâncul inimii prin care să-mi spăl necuratele patimi ale sufletului și ale trupului, cu rugăciunile tale dăruiește-mi Maică, pururea pomenită.

Slavă…

Cunoscând în mine însumi mulțimea pă­ca­telor mele, fără de pâră și mai înainte de ju­de­cată, judecat și osândit sunt eu, ticălosul, ci Ție ca Mântuitorul tuturor, fie-Ți milă de mine, pentru rugăciunile Preacuvioasei Parascheva.

Și acum…

Fecioară plină de dar, ceea ce ai născut bucuria care s-a dat în dar la toată zidirea, în­tunericul întristării, pe care vrăjmașul îl aduce asupră-mi ca să mă piardă, degrabă îl risipește.

Mântuiește din nevoi…

Mântuiește din ispita vrăjmașului pe robii tăi, că Ziditorul te-a arătat, o, prea frumoasă fecioară, apărătoarea și păzitoarea turmei Sale.

Cercetează bolile noastre cu milostiv ochiul tău, căci apărarea ta o avem, Prea Cuvioasă, adevărată doctorie de mântuire.

Sedealna, glasul al 2-lea:

Făcând rugăciunea ta către Dom­nul, tămăduiește bolile noastre cele su­fle­tești și trupești, pururea pomenită și de toată primejdia ne izbă­vește, miluind pe cei ce te roagă de nevoi și de stricăciunea cea pier­ză­toare.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Am auzit, Doamne…

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

De tânguirea cea veșnică cu mijlo­ci­rea ta, o prea frumoasă fecioară, mân­­­tuiește pe robii tăi, pe cei ce au lucrat fapte vrednice de lacrimi.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milos­ti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Ceea ce din toată inima ai iubit pe Dom­nul, pe mine care pentru faptele mele cele rele sunt cu totul urgisit, prin mijlocirea ta, tu ia­răși mă împacă.

Slavă…

Fiind rănit prin cumplite săgeți înve­ni­nate ale potrivnicului, plâng ticăloasa soartă a sufletului meu, ci Tu, Hristoase, mântuiește-mă.

Și acum…

Ceea ce ai născut pe doctorul Care a tă­mă­duit rana cea mare a oamenilor, nu trece cu ve­de­rea inima mea cea care este chinuită de boli grele.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Luminează-ne pe noi…

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Fiind căzut în groapa stricăciunilor și ză­când cumplit, prin rugăciune strig către tine: O, Prea Cuvioasă Maică, nu mă lăsa să pier.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milos­ti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Prea frumoasă mireasă a lui Hristos cea neîntinată, cu rugăciunile tale, miluiește-mă pe mine cel rănit cu rănile poftelor, ștergând gre­șelile mele.

Slavă…

Nu mă lepăda, Iisuse, de la fața Ta, pen­tru mărimea îndurărilor Tale, ci în dar mă mân­tuiește, prin mijlocirea Preacuvioasei Tale Parascheva.

Și acum…

Tămăduiește, Curată, neputința sufle­tu­lui meu, cercetării tale învrednicește-mă și-mi dă­ruiește sănătate cu rugăciunile tale.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Rugăciunea mea voi înălța…

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Ticălosul meu suflet s-a făcut ca pă­-mâ­n­­tul neplouat, neavând putere a da roade bune, ci picurând roua milei Tale, de toată greutatea, Stăpâne, îl vei izbăvi pe el prin rugăciunile Preacuvioasei Tale Paras­cheva.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Întinând, o, suflete, veșmântul nunții, cum vom cuteza să intrăm împreună cu che­m­ații cei aleși în cămara cea cerească a lui Hris­tos? Cum nu vom fi urgisiți de Dum­ne­zeu? Ci, o, Preacu­­vioasă, cu rugă­ciunile tale mâ­ntuiește-ne.

Slavă…

Nu primi, Stăpâne, a intra la judecată sluga Ta, căci dacă nimeni viețuind întru această lume nu se va îndrepta înaintea Ta, cum mă voi arăta eu cel ce am întrecut pe toți în păcate?

Și acum…

Stinsu-s-a viața mea, Stăpână, în dureri și anii mei toți în suspinuri; virtutea mea, Fe­cioa­ră, de multă lipsă a slăbit, căci am mâniat pe Dumnezeu, pe Care cu rugăciunile tale îm­blânzește-L spre mine.

Mântuiește din nevoi…

Mântuiește de ispita vrăjmașului pe robii tăi, căci Ziditorul te-a arătat, o, prea frumoasă fecioară, apărătoarea și păzitoarea turmei Sale.

Cercetează bolile noastre cu milostiv ochiul tău, căci apărarea ta avem, Prea Cu­vioa­să, adevă­rată doctorie de mântuire.

Condacul Sfintei Cuvioase Parascheva

Condacul, glasul al 2-lea

Cele de sus căutând…

Cu multă postire trupul subțiindu-ți, ți-ai ridicat mintea către Dumnezeu și viață netrupească în trup ai viețuit, pururea po­me­nită Parascheva, lepădând materialnica tul­bu­ra­re, pentru aceasta acum te veselești cu ce­tele îngerești.

Prochimen: Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul și neamul.

Stih: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta…

Evanghelia

Diaconul: Înțelepciune drepți…

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu, citire: (XI, 22-26)

Slavă, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Preacuvioasei Paras­cheva, Milostive…

Și acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dum­nezeu, Milostive…

Stihira, glasul al 6-lea:

Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta…

La tine, prea frumoasă fecioară Pa­ras­che­va, aduc rugăciunile mele, pe a­cestea ascultă-le și le du înaintea Ziditorului, căci toată în­drăz­neala de la mine s-a depărtat, cunoscând rău­tatea necuvi­oaselor mele fapte și a cum­pli­telor cugete și cuvinte, cu care milele Ace­stuia spre mânie le-am întărâtat și acum tre­buindu-mi tare ajutorul Lui, a-l cere nu în­drăz­nesc, ci tu Prea Cuvioasă fii mijlocitoare.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Tinerii cei ce au mers…

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Cu statornicie de gând s-a socotit de tine, Maică, aurul ca gunoiul, pentru aceasta pleacă inima mea cu rugăciunile tale la curată măr­tu­ri­sire către Dumnezeu, ca să nu cad în cum­pli­tul adânc al lăcomiei.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Cu frica Domnului îngrădește, Maică, por­­nirile trupului meu, care năzuiesc fără de cale ca să surpe ticălosul meu suflet în adân­cu­rile iadului.

Slavă…

Cine mă va izbăvi de focul gheenei și de în­tunericul neluminos, pe mine cel ce am pă­că­tuit, vrednic de toată pedeapsa, fără numai tu, apărătoarea mea, miluiește sufletul meu cel amărât, Cuvioasa lui Hristos.

Și acum…

Cu puterea ta, Fecioară, sufletul meu păcătos cel mult slăbănogit întărește-l, căci m-a lăsat virtutea mea, nemaipovățuindu-mă la căile Domnului.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Împăratul ceresc…

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Cela ce înfrumusețezi cetele cu­vio­șilor cu stră­luciri îngerești, Mân­tui­to­rul meu, primește ru­gă­ciunile acestora care se aduc Ție pentru noi.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milos­ti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Sufletul meu cel cuprins de spinii pof­te­lor umple-l, Prea Cuvioasă, de dorul Stă­pânului și-l arată pe dânsul aducător de roadă.


Binecuvântăm pe Tatăl…

De rea-credința ereticilor și de mânia vrăj­ma­șilor care ne asupresc, păzește pe robii tăi cu rugăciunile tale, Preacuvioasă Parascheva.


Și acum…

Grijile cele deșarte depărtează-le de la sufletul meu totdeauna, Fecioară, pentru ca să laud pe Fiul tău cu osârdie.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu…

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Greșit-am, Mântuitorul meu, și cu fă­ră­delegi toată petrecerea vieții am cheltuit, mărturisind, Hristoase: Fie-Ți milă de robii Tăi, cu mijlocirile Prea Cuvioasei Tale.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Pe apărătorii credinței, împărații și domnitorii noștri, pe cununa preoților și pe tot poporul, Preacuvioasă Parascheva, în pace îi păzește.

Slavă…

Cei ce ne închinăm ție cu credință, Sfântă Treime, în singură ființa Dumnezeirii, cu des­părțirea Fețelor, toți să ne mântuim.

Și acum…

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul, mân­tuiește-mă Fecioară, pe mine, care am viețuit în fapte rele și nu am afară de tine altă nădejde de mântuire.

Cuvine-se cu adevărat…, Sfinte Dumnezeule…, Prea Sfântă Treime…, Tatăl nostru…, Troparele: Miluiește-ne pe noi…, Slavă…, Doamne miluiește-ne pe noi…, Si acum…, Ușa milostivirii…, Ectenia în care se pomenesc cei ce fac Paraclisul și apolisul.

PARACLISUL SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA

 

Comments are disabled