Tată, știu că mă iubești. De ce nu-mi arăți asta puțin mai mult?
Tăticule,
Dimineața, când mă trezesc pentru a merge la școală, nu reușesc să te văd. La școală îi văd pe alți tați. Nu îți ascund faptul că sunt puțin invidios pe colegii mei. Desigur că o am pe mama alături mereu, dar tu, tată, ești altceva. Ești eroul meu invizibil.
La amiază mereu lipsești. Stau cu mama, mâncăm, ne certăm… știi… de la salată. Sau poate nu știi!?
Zi grea astăzi. Ah! Matematica! Unde ești, tată, să mă ajuți puțin? Doar pe angajații tăi îi ajuți. Poate ar fi mai bine să devin și eu angajatul tău, ca să-mi dai și mie o oarecare importanță și să mă ajuți?
Sper totuși că îți ții promisiunea despre meciul de fotbal…
Și acum ce voi face? Voi deschide materialul auxiliar. Din nou ne-a dat o mulțime de exerciții. Am și antrenament. Scriu, scriu… Înainte de a le termina, sună la ușă profesoara de engleză. Am și o temă la Geografie. Nu reușesc. O voi scrie mâine în pauză de la Kostas. Acesta vine mereu pregătit cu toate temele. După o oră de engleză, cine îl va mai auzi pe antrenor!… Am întârziat deja. Fug speriat și îi văd vizavi pe Thanos împreună cu tatăl său, cu bicicletele, vorbind și râzând.
Tu, tată, din nou nu reușești să ajungi nici la fotbal. Știu că vei veni abia diseară. Dar te vei așeza pe canapea și te vei uita la știri, în fața televizorului.
De ce, tată? Nu eu am ales să apar în viața ta. Tu m-ai chemat la viață. Mă iubești… O știu. Poți, însă, să-ți arăți această iubire față de mine puțin mai mult? Ce zici, tată?…
(Scrisoare către un tată, bazată pe mărturii ale copiilor)
sursa: doxologia.ro
