Predică despre colindele Nașterii Domnului
Iubiții mei,
a colinda înseamnă a propovădui nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioară!
A colinda înseamnă a vorbi teologic, frumos, cuvios, bisericește.
De aceea, colindatul este o lucrare bisericească, pe care o începe preotul, prin mergerea cu Sfânta Icoană și prin cântarea troparului praznicului și e continuată de copii și de tineri, prin aceea că fac din colind o bucurie de sărbătoare.
Și pentru că ele, colindele, sunt o vestire teologică bucuroasă, care aduce bucurie oamenilor, noi trebuie să le aprofundăm înțelesul lor teologic.
„Vestea minunată” vizează o persoană și nu un lucru!
De aceea Cadoul nostru este o persoană…și nu un obiect.
Cadoul nostru e Fiul lui Dumnezeu întrupat din Pururea Fecioară Maria.
Astfel, faptul minunat e acela, că Cel ce s-a născut în Vitleem e „Cel făr’ de-nceput” [Cântările Sfintei Liturghii, colinde și alte cântări bisericești, ed. revăzută și adăugită, Ed. IBMBOR, București, 1999, p. 339].
Cel născut e veșnic după dumnezeirea Lui, dar acum, în timp, Se naște și ca om, fiind Dumnezeu și om.
Pentru că în ed. BOR 1988, la Mt. 2, 1 avem Betleem ca localitate a nașterii lui Hristos, de aceea, pentru unii…Vitleem pare „o formă arhaică”…un fel de „greșeală de tipar” a colindului citat.
Însă Vitleem e transliterarea exactă a ediției grecești și nu „o greșeală”. A se vedea Mt. 2, 1, GNT și NA 28.
Și nașterea Lui s-a petrecut nu oricum ci așa „cum au spus Prorocii” [Cântările…, ed. cit., p. 339].
Același colind citat [adică O, ce veste minunată!] ne spune că Mesia [Mașiah în ebraică], adică Iisus Hristos, Domnul nostru, S-a născut „într-un mic sălaș” de lângă orașul Vitleem [Ibidem].
Din Lc. 2, 4, GNT, aflăm că Domnul S-a născut în Vitleem iar din Lc. 2, 7 că Prea Curata Stăpână „a născut pe Fiul ei, Cel Întâi-născut/ Unul-născut, și L-a înfășat pe El și L-a pus pe El în iesle [fatni], fiindcă nu [mai] era lor loc în găzduire [catalimati]”. Catalima fiind camera de oaspeți sau o cameră la han…
În colindul „Nouă azi ne-a răsărit”, nașterea Fiului din Fecioară e o răsărire a Lui din Fecioară [Cântările…, ed. cit., p. 340], pentru că nașterea Lui e suprafirească. Și El, Domnul Iisus Hristos, este „Mesia Cel mult dorit” [Ibidem], pentru că El este Cel prezis la Fac. 49, 10.
Hristos S-a născut din Fecioară…Și pentru ca să ne sublinieze că e om, colindul ne spune: „și cu lapte S-a crescut…în scutece S-a-nfășat…și în brațe S-a purtat” [Idem, p. 341].
De unde copiii noștri învață, de la începutul vieții lor, că a fi copil înseamnă a fi protejat, a fi iubit, a fi crescut cu atenție. Pentru că viața omului e fragilă și el are nevoie de multă atenție, de multă iubire, pentru ca să crească și să se împlinească bisericește.
Însă întruparea Cuvântului e o smerire a Lui, pentru ca să ne mântuiască pe noi [Ibidem].
La Filip. 2, 7, Sfântul Pavel numește smerirea Lui pentru noi…deșertare de Sine și luare a chipului de rob.
Într-o cântare a praznicului, întruparea Lui e o plecare a cerurilor și o pogorâre a Lui în pântecele/ uterul Fecioarei [Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, p. 383].
În „Steaua sus răsare” se vorbește despre steaua [astir] care i-a călăuzit pe Magi spre Ierosolima și Vitleem. Și despre care vorbește Mt. 2, 1-10.
Care „stea” era un Înger al Domnului, potrivit erminiei/ comentariului Sfântului Ioan Gură de Aur…și care „a venit [și] a stat deasupra, [acolo] unde era Pruncul” [Mt. 2, 9]. Pentru că numai o ființă rațională se deplasează în acest fel…
Magii „merg după rază [după raza stelei minunate, care era un Înger n.n.]/ pe Hristos să-L vază” [Cântările…, ed. cit., p. 341]. Și Îl găsesc, după cum ne confirmă Mt. 2, 11, și I-au adus Lui daruri [dora]: aur [hrison], tămâie [livanon] și smirnă [smirnan], cf. GNT.
Văzându-L pe Domnul, magii au devenit Evangheliști ai Lui, pentru că „au luat fiecare/ bucurie mare” [Cântările…, ed. cit., p. 341] și L-au vestit pe El pe unde au mers.
Fapt pentru care, colindătorii, ne doresc și nouă, să trăim bucuria magilor când L-au cunoscut pe Domnul, „de la tinerețe și pân’ la bătrânețe” [Ibidem].
Pentru că viața ortodoxă, în adâncul ei, așa este: o bucurie mistică, tainică, duhovnicească, pentru că e bucuria veșnică a Dumnezeului treimic.
Căci Domnul nu ne dă o bucurie telurică, trecătoare, un cadou perisabil…ci ni Se dă pe Sine, pentru veșnicie, pentru o reală și profundă relație îndumnezeitoare cu Sine.
Magii sunt cei trei crai de la răsărit.
Ei au fost călăuziți de stea la Ierusalim…și când au ajuns în Ierusalim, steaua li s-a ascuns…și au început să întrebe unde S-a născut Hristos [Idem, p. 342-343]. Lucru pe care ni-l certifică Mt. 2, 1-8.
Însă, dacă în Mt. 2, 6 ni se spune că au aflat orașul…adică Vitleemul, unde S-a născut Mesia, din profeția Sfântului Miheias, din Mt. 2, 9 aflăm că steaua i-a condus la Domnul.
De unde înțelegem că nu e de ajuns să știm Scripturile pe de rost pentru ca să trăim ortodox, ci avem nevoie continuu de luminarea lui Dumnezeu, ca să înțelegem ce vrea Dumnezeu de la noi.
Adică, în viața ortodoxă, citirea teologică se combină cu experiența duhovnicească și cu luminarea lui Dumnezeu. Când toate sunt împreună, atunci suntem conduși de Dumnezeu pe calea Lui, pentru că simțim din plin că suntem împreună cu El.
Colindătorii vin noaptea…pentru ca să ni-L aducă pe Dumnezeu [Cântările…, ed. cit., p. 343]. Pentru că ei vor să ne găsească treji, să ne găsească în rugăciune…în așteptare cuvioasă.
Iar „zorile dalbe”, diminețile curate, sunt diminețile cu nopți în care am fost în rugăciune, în cugetare teologică.
Pentru că asta cere Dumnezeu de la noi: curăție frumoasă.
Lc. 2, 8-18 amintește despre păstorii, care erau pe câmp cu oile lor și Îngerul Domnului le-a vestit că li s-a născut lor Mântuitor [Sotir].
În colindul „Trei păstori” se face aluzie la acești păstori despre care vorbește Sfântul Luca. Iar „cununa” adusă lui Hristos înseamnă toată viața noastră frumoasă, care s-a născut din credința în El și cu ajutorul Lui.
Pentru că nu e de ajuns doar să crezi în Hristos…ci trebuie să arăți cât de prezent și de frumos este El întru tine. Ce te îndeamnă să faci…și ce faci tu împreună cu Domnul tău.
Mesia are „chip luminos”, pentru că e plin de slava Lui. Și dacă simțim slava Lui în noi, aceasta ne face să fim doxologici, să fim plini de bucurie.
„Cerul arde luminos” unde Dumnezeu Se revelează oamenilor. Și „toate stelele saltă”, se bucură, pentru că se minunează întreaga creație de iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.
Pentru că nașterea Lui din Fecioară este un act de absolută iubire și delicatețe față de om, din care învățăm că toți oamenii sunt iubirea lui Dumnezeu cea mare.
Acesta e motivul pentru care, atunci când e praznic, creștinul e rugat să fie bun cu semenii săi pe cât e de voios.
Dar nu cu „bunătate” publicitară, nu cu „bunătate” atent înrămată…ci cu bunătate din toată inima, directă, fără prea multe introduceri…
Așadar, iubiții mei, când colindăm să fim ortodocși!
Adică să vestim cu multă seriozitate teologia acestui mare praznic al Bisericii, pentru ca Domnul să fie lăudat și cinstit cum se cuvine.
Căci a Lui e slava, cinstea și închinăciunea, împreună și a Tatălui și a Duhului Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
sursa: teologiepentruazi.ro
