/ Cuviosul Paisie Aghioritul / Simpozion internațional dedicat Cuviosului Paisie Aghioritul

Simpozion internațional dedicat Cuviosului Paisie Aghioritul

Mănăstirea Neamț, 13-15 noiembrie 2014

 

Simpozion 350

În data de 13 noiembrie 2014, la Mănăstirea Neamț, au început lucrările Simpozionului internațional ”Întâlnirea cu Părintele duhovnicesc: Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994)”.

Organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în colaborare cu Facultatea de Teologie ”Dumitru Stăniloae” din Iași, manifestarea are scopul de a promova personalitatea și învățătura marelui ascet aghiorit, despre care Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, recent canonizat, spunea că reprezintă un dar de la Dumnezeu oferit omenirii o dată la 400 de ani.

Simpozionul a fost inaugurat de către IPS Mitropolit Teofan, care a ținut să accentueze strădania  Sfintei Mitropolii de a prezenta modele duhovnicești de mare calibru atât monahilor, cât și mirenilor din eparhia sa.

 

Lucrările s-au desfășurat conform programului de mai jos, începând cu orele 9.30 dimineața: 20141113_113558

 

Joi, 13 noiembrie:

 

-Cuvântul de deschidere al IPS Mitropolit Teofan.

-”Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994). Transmisionistul Armatei și al lui Dumnezeu”  (Partea I. Selecție din DVD-ul cu același nume, editat și oferit pe gratis tuturor participanților de către Centrul pentru Unitatea, Studierea și Promovarea Valorilor Noastre ”Enomeni Romiosini” din Grecia și site-ul Comuniune Ortodoxă.ro)

-S-au citit mesajele trimise de către Mănăstirile athonite Stavronikita, Filoteu și Kutlumuș. Au fost, de asemenea, menționate personalitățile bisericești din Grecia care, invitate fiind, nu au putut participa, dar au transmis urări atât organizatorilor, cât și participanților la simpozion (IPS Mitropolit Athanasios de Lemesou, Cipru, IPS Mitropolit Nikodimos al Kasandriei, Grecia, P. Cuv. Filofteea, stareța Mănăstirii Suroti din Grecia, P. Cuv. Paisios, duhovnicul Mănăstirii Suroti și Sf. Ilarion – Arideea, P. Cuv. Arsenios și Isaias, de la Chilia Panaguda –  Sf. Munte Athos, P. Cuv. Eftimios de la Coliba Învierea Domnului, Kapsala – Sf. Munte Athos și P. Cuv. Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacu – Sf. Munte Athos.

 

20141113_114333În continuare, Prof. Gheorghios Mantzaridis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic a susținut un referat cu titlul ”Părintele Paisie – om universal”, în care, tăvălugului reprezentat de globalizarea actuală i-a contrapus exemplul marelui ascet, evidențiind adevărata valoare a omului în raport cu lumea și cu natura înconjurătoare.

 

Au urmat:

 

-Prof. Anestis Keselopoulos de la aceeași facultate din Tesalonic. Tema: ”Operator al frecvențelor lui Dumnezeu. O abordare a vieții Părintelui Paisie”.

-Pr. Prof. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie din București: ”Părintele duhovnicesc. Considerații eclesiologice”

-Athanasios Rakovalis, scriitor: ”Harismele duhovnicești ale Părintelui Paisie, așa cum le-am cunoscut”.

-Arhim. Theoklitos Bolkas, starețul Mănăstirii Sf. Arsenie, Vatopedi, Halkidiki, Grecia: ”Părintele Paisie – învățător al mărinimiei practice”.20141113_184023

-Arhim. Ioan Harpa: ”Virtuțile monahului în opera Cuviosului Paisie Aghioritul”

 

Vineri, 14 noiembrie:

 

-Ierom. Athanasios Simonopetritul: ”Amintiri din relația mea cu Fericitul Gheronta Paisie”.

-Pr. drd. Petru Sidoreac: ”Cuviosul Paisie sau calea de la fotografie la icoană”.

-Pr. Prof. Ioan Teșu de la Facultatea de Teologie din Iași: ”Chipul Părintelui duhovnicesc în scrierile Cuviosului Paisie Aghioritul”.

-Arhim. Kasianos el Inati, starețul Mănăstirii Maicii Domnului Cald-Mijlocitoarea, Liban: ”Iradierea luminii strălucitoare a părintelui Paisie în Orientul Mijlociu”.

 

Simpozionul a mai cuprins, spre final, un cuvânt al IPS Mitropolit Teofan, care a mulțumit invitaților veniți din Grecia, Liban și România pentru a da mărturie despre Cuviosul Paisie Aghioritul, pe care ei l-au cunoscut într-un fel sau altul. Înaltul Ierarh a adresat mulțumiri și organizatorilor, Mănăstirii Neamț, în calitate de gazdă, în frunte cu starețul acestei, Arhim. Benedict, precum și tuturor celor care au fost de față la lucrări.

Programul s20141113_182442impozionului s-a încheiat cu a doua parte a materialului video concentrat: ”Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994). Transmisionistul Armatei și al lui Dumnezeu”.

Cele cinci sesiuni de lucru ale simpozionului au fost prezidate de următorii: Pr. Prof. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie din Iași, Prof. Gheorghios Mantzaridis (Tesalonic), Pr. Prof. Constantin Coman (București), Pr. Prof. Ioan-Cristinel Teșu (Iași) și Prof. Anestis Keselopoulos (Tesalonic).

În timpul celor două zile, pe lângă referatele amintite, au fost oferite publicului și alte materiale: înregistrări audio cu vocea Cuviosului Paisie (cuvinte de folos și psalmodii), texte abordând diferite subiecte duhovnicești, precum și  o prezentare Power Point care s-a dorit a fi o explicare a fenomenului religios numit evlavia populară, ca prim stadiu în procesul de canonizare a unui sfânt.

De asemenea, au fost oferite tuturor celor prezenți materiale suplimentare, care au avut scopul de a-l face mai prezent pe Cuviosul Paisie Aghioritul în rândul participanților la simpozion. Astfel, au fost distribuite iconițe reprezentânDVD Paisios Romanian 1d pe marele ascet comemorat (operă a dlui Athanasios Rakovalis), precum și câte un DVD intitulat: ”Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994). Transmisionistul Armatei și al lui Dumnezeu”. De remarcat că acest DVD reprezintă varianta românească a DVD-ului omonim editat de Centrul pentru Unitatea, Studierea și Promovarea Valorilor Noastre ”Enomeni Romiosini” din Grecia. Materialul românesc, editat într-o mie de exemplare de centrul amintit, în colaborare cu Comuniune Ortodoxă.ro, a constituit o ofrandă a fraților ortodocși greci către publicul român.  

Semnificativ este și faptul că printre auditori s-au numărat, pe segmente diferite de timp, cei aproximativ 100 de stareți și starețe din Arhiepiscopia Iașilor, adunați pentru întâlnirea anuală, monahi și maici de la diferite mănăstiri, preoți profesori de la Seminarul Teologic Neamț, însoțiți de mulți elevi seminariști, preoți din zonă sau veniți de la distanțe mai mari etc.

Pentru toți, ceea ce s-a petrecut la Mănăstirea Neamț în aceste zile a constituit un moment de înălțare sufletească, de comuniune întru valorile Ortodoxiei reprezentate de sfinți, și de reflectare la propriul urcuș întru ale duhovniciei.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât manifestarea a coincis cu trei mari momente liturgice din viața Bisericii (13 noiembrie – sărbătoarea Sf. Ioan Gură de Aur, 14 noiembrie – sărbătoarea Sf. Grigorie Palama și 15 noiembrie – sărbătoarea Sf. Paisie Velicicovschi, ale cărui sfinte moaște au fost relativ recent expuse spre închinare în biserica Mănăstirii Neamț).

Așa cum a arătat IPS Mitr20141114_113537opolit Teofan, inițiativa  Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de a aborda prin asemenea simpozioane personalități bisericești marcante din România și din străinătate (celelalte două din anii anteriori avându-i în centrul atenției pe Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria și pe Părintele Paisie Olaru de la Sihla) va continua și în anii următori.

Consider că folosul duhovnicesc al tuturor celor implicați în acest demers comemorativ – 20 de ani de la adormirea Cuviosului Paisie Aghioritul – este unul real, cu implicații în evoluția ulterioară a urcușului spre Rai, în esență, țelul suprem al fiecărui creștin adevărat.

 

no images were found

 

Pr. drd. Petru Sidoreac

 

Simpozion internațional dedicat Cuviosului Paisie Aghioritul

Comments are disabled