Mănăstirea Suroti din Grecia și-a deschis larg porțile miilor de pelerini veniți în seara zilei de 11 iulie 2014 să…
        Cuviosul Paisie Aghioritul din Grecia (1924-1994) este recunoscut pe plan internaţional drept una dintre cele mai marcante…
Pe 12 iulie 2014 se împlinesc 20 de ani de când Cuviosul Paisie Aghioritul se roagă pentru noi din lăcașurile…
  Odată a venit în Sfântul Munte şi umbla pe la mănăstiri un tânăr în vârstă de şaisprezece-şaptesprezece ani, pe…
 Pr. drd. Petru Sidoreac Data de 2 iulie reprezintă pentru Mănăstirea Putna unul dintre cele mai importante popasuri duhovniceşti de…
Acesta s‑a născut în 1899 în satul Iali Ţifliki din Asia Mică. După mutarea grecilor din Asia Mică, a venit…
Noul-Milostiv
09/05/2014
Cel care este cinstit ca Sfânt de către locuitorii din Pont, Părintele Ioan Triandafilidis[1], s‑a născut la 10 februarie 1836…
  Sf. Nectarie al Pentapolei. Învăţături (3). Scopul vieţii noastre este să devenim desăvârşiţi şi sfinţi, fii ai lui Dumnezeu…
    Mărturia Î.P.S. Ierotei,  Mitropolitul Nafpactului şi Sfântului Vlasie    Sfântul Maxim Mărturisitorul avea să scrie că Sfântul Duh…
    Mărturia d-nei Ε.Μ.-L., Tesalonic, Grecia   «În luna august 2012 sufeream de presiune nervoasă. Cu toate acestea, am…