O turmă mare de porci
O icoană a acestei Evanghelii ar trebui să aibă trei planuri, respectiv s-ar putea deosebi în ea trei grupuri mişcătoare în jurul minunii. Întâi ar fi grupul Mântuitorului cu ucenicii Săi. Al doilea, grupul din faţa lor, format din cei doi îndrăciţi furioşi ieşind din două morminte. Al treilea, turma de porci cu păzitorii. Aproape de Mântuitorul sunt cei doi demonizaţi, turma-i mai departe. Şi păzitorii-s cu turma, evident. În această icoană se operează minunea Evangheliei Duminicii a 5-a după Rusalii. Dincolo de mare, ca şi cum Mântuitorul ar fi folosit apa ca o despărţitură între două lumi – lumea oraşului Său şi cea din ţinutul Gherghesenilor, din partea cealaltă a mării. Împărăţia luminii şi cea a întunericului, una din care Hristos vine ca s-o mântuiască pe cealaltă. Oare nu-i lumea noastră un ţinut al gadarenilor în care mişună cele mai murdare păcate? Asocierea turmei de porci la minune descrie cum nu se poate mai pregnant starea de păcat a lumii în care S-a întrupat Domnul.
Dar câtă împotrivire n-a cunoscut însăşi Întruparea Mântuitorului! Cum s-a zbătut diavolul să zădărnicească această plinire a profeţiilor despre Mesia! Cât de tulburată a fost Marea Galilelii! Se spune că diavolul, văzând că Iisus trece cu corabia spre ţinutul Gherghesenilor, a lăsat în pace pe locuitorii acelor locuri în acea noapte a trecerii peste ape a corăbiei. Li s-a părut curios acelor oameni, înfricoşaţi în fiecare noapte de prezenţa furioasă a demonizaţilor, că acum parcă se odihneau cei care hălăduiau altădată pe uliţe, încât nimeni n-avea curajul să iasă noaptea din casă. Diavolii se aruncaseră în adâncurile mării şi o învolburau drăceşte, doar-doar s-ar răsturna corabia sau va face cale întoarsă. Nereuşindu-le însă planul, s-au întors, înfuriindu-i şi mai tare pe cei doi, care mai înainte se odihniseră în morminte. Oarecum, pe mare demonii suferiseră o aspră înfrângere. Acum se aşteptau la o cumplită pedeapsă din partea Biruitorului, mai ales că viaţa celor din corabie fusese grav primejduită în toiul asaltului. De aceea, ies în întâmpinarea oştirii învingătoare, la debarcarea acesteia pe uscat, cerându-I socoteală lui Iisus, cu destul de neobrăzată neruşinare, pentru iminenta pedeapsă pe care socoteau că o vor primi de la El. Se aşteptau să le vină şi lor vremea pentru câte făcuseră cu lumea, pentru cât chinuiseră pe om, făptura aleasă a lui Dumnezeu. Şi credeau acum că Domnul nu-Şi va putea stăpâni mânia şi-i va lovi fără milă mai înainte de a le veni timpul pedepsei. Dar nu se umpluse încă paharul amărăciunilor pe care avea să-l bea Domnul. Piscul Golgotei din Ierusalim va fi locul definitivei înfrângeri a lui satan, şi nu malul Mării Galileii dinspre Gadara. Aici minunea, deşi în paginile Scripturii apare ca o istorie, poartă în sine sens spiritual privitor la modul cum pătrunde lumina Evangheliei lui Hristos în ţinuturile umbrei morţii.
Să trecem însă la al treilea plan al icoanei acestei Evanghelii, la turma cea mare de porci. Acesteia nu-i păsa de prezenţa Mântuitorului. Porcii păşteau în continuare, cu râturile adulmecând oferta pământului. Oare nu-i nepăsarea lor o icoană a gloatei care se lasă ispitită de mai-marii ei până pe buza prăpăstiei întru căutarea celor vremelnice? Şi, ca să se piardă, nu-i trebuie decât o prezenţă divină care întotdeauna împarte lumea. Unii, puţini, se vor însănătoşi, ceilalţi, mulţi, nepăsători, se vor pierde. Unii se vor mai sfinţi, alţii mai mult se vor spurca (cf. Apoc 22, 11). Sfântul Ioan Gură de Aur, când tâlcuieşte în sens spiritual această mare turmă zice: „Trebuie să se ştie însă lămurit că oamenii care trăiesc ca porcii ajung repede pe mâna demonilor. Dacă cei care suferă aceasta se poartă ca nişte oameni, pot de multe ori să-i învingă pe demoni; dacă însă ajung cu totul porci, nu numai că se îndrăcesc, dar se aruncă şi în prăpastie“[1].
Mă aflam odată într-o biserică şi dintr-o strană priveam cum credincioşii se închinau la moaştele unui Sfânt. Un domn de lângă mine asista şi el la procesiune. Deodată, o femeie începu să se manifeste demonic. De-abia putură patru bărbaţi s-o ridice pe sus şi s-o aşeze peste Sfintele Moaşte, astfel că începu a se linişti sărmana. Străinul de lângă mine îmi şopti speriat: „Ce se întâmplă?“ Îi răspund că un duh rău simte că va ieşi din femeie la atingerea de Sfintele Moaşte şi de aceea o necăjeşte. Omul mă întrebă apoi nedumerit: „Şi unde se duce, dacă iese din ea?“ La care-i răspund, după evanghelia de azi: „În cineva fără credinţă care-i pe-aproape“. Deodată-l văd că-şi ia bagajul şi dispare din biserică, cred că destul de speriat de iminenta comuniune fatală cu moartea.
Până la Venirea Domnului, duhurile rele se mişcă între oameni. Oriunde apare Hristos, ele încep să se agite, să se tulbure. Dar prezenţa Lui le îngăduie mutarea dintr-un om în altul. Dintr-un om într-o gloată. Hristos n-are nevoie de turma cea mare de porci, de gloata care nu simte nimic în prezenţa Lui, ci scurmă nestingherită în gunoaiele păcatului. Turma Lui e una mică, mereu alungată şi prigonită de stăpânii lumii acesteia prea tulburaţi de prezenţa lui Hristos în Istorie.
Pr. Petru Roncea
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, PSB 23, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p 358.
