/ Provocări contemporane / Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, cel căruia demonii îi știu de frică

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, cel căruia demonii îi știu de frică

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, cel căruia demonii îi știu de fricăAnul trecut, imediat după ce s-a realizat canonizarea și punerea în rândul sfinților a Cuviosului Porfirie Kafsokalivitul, s-a săvârșit Sfânta Liturghie lângă înfricoșătoarea Golgotă, în Sfânta Biserică a Învierii din Ierusalim.

Erau prezenți închinători din Grecia. În acel grup de pelerini era și o demonizată din Attika, care stătea liniștită, în rugăciune.

La cuvintele: „Ale Tale dintru ale Tale…”, pe femeie a apucat-o criza. A început să facă spume la gură, urla și la cuvintele „Mai ales pe Preasfânta Curată…”, a început să țipe și să râdă drăcește, spunând: „Ah,… uite la ei, la toți! Nu ne ajungea micuțul, Episcopul Nectarie Kefalas (după numele din lume – Anastasie Kefalas, n.trad.) din Eghina, ne-a fost adăugat acuma și acesta, Porfirie din Omonia, din Policlinica din Atena… să ne ardă și acesta acuma! Ah, vai de noi, ah…ah…!”.

Aceasta s-a întâmplat în Ierusalim, la o săptămână după ce se săvârșise canonizarea Sfântului Porfirie cel Nou.

‒ Mărturia Arhimandritului Ignatios Kazakos, stareț al Sfintei Mănăstiri a (Câmpului) Păstorilor, de lângă Ierusalim

 

Trad. din lb. greacă: Elisei Roncea

sursa: doxologia.ro

 

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, cel căruia demonii îi știu de frică

Comments are disabled