Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul – Pieria, Grecia și Sf. Grigorie Palama
Istoria mănăstirii noastre se pierde în negura secolelor.
Este un fapt constatat încă din Faptele Apostolilor că Veria şi regiunea mai largă a Imathiei a primit învăţătura apostolică de la însuşi Sfântul Apostol Pavel. După prima vizită a Apostolului Naţiunilor, au rămas în oraşul nostru Sfinţii Sila şi Timotei, care au continuat pentru un timp evanghelizarea poporului. Exactitatea relatării, dar şi părerile specialiştilor în cercetare arată că şi Sfântul Apostol Luca a trecut prin oraşul nostru, însoţind pe jos pe dascălul său, Sfântul Apostol Pavel.
Veridicitatea vizitei pauline pe pământul Imathiei a devenit parte a tradiţiei, care a transpus-o într-o frumoasă povestire populară.
În întreaga regiune a Pieriei, a rămas foarte adânc încrustat în sufletul poporului faptul că Sfântul Apostol plecând din Veria, a ajuns la un anumit punct al Muntelui Vermios, unde, însetat, s-a rugat ca pământul să izvorască apă rece şi îmbelşugată. Acel loc se numeşte Izvorul Tămăduirilor şi se găseşte lângă Veria, pe vechiul drum Veria – Kozani. Din acel loc, Pavel a trecut de cealaltă parte în Pieria şi a început să coboare spre mare. A ajuns la Methoni. De acolo s-a îmbarcat pentru Atena.
În Pieria, acolo unde se oprea pentru a se odihni, îşi înfigea toiagul în pământ. În locurile unde predicatorul naţiunilor şi-a înfipt toiagul, a rodit mai târziu cuvântul Sfintei Evanghelii şi au răsărit mănăstiri.
Una dintre aceste mănăstiri, care au răsărit din toiagul şi, bineînţeles, din predica Apostolului Pavel este şi mănăstirea noastră, a Sfântului Ioan Botezătorul, din Pieria.
Monahismul s-a organizat, la scară largă, în diferite locuri de către mari părinţi ai Bisericii noastre, însă rădăcinile mănăstirii îşi extrag seva din valurile dătătoare de viaţă ale Evangheliei. În Egipt, a fost organizat de către Sfântul Antonie cel Mare, în Capadocia de către Sfântul Vasile cel Mare, în Epir, de către Sfântul Diadoh, episcopul Foticeii şi în alte regiuni, de către alţi Sfinţi Părinţi.
După marea încercare a Bisericii din timpul luptei împotriva icoanelor, care a durat aproape două sute de ani, începe o nouă pagină în istoria monahismului ortodox. În aceeaşi perioadă începe istoria monahismului şi în regiunea noastră, pe malurile binecuvântate ale râului Aliakmonas.
Aici a devenit călugăr şi Sfântul Clement, care mai târziu a ajuns arhiepiscop al Ohridei.
Aici s-a călugărit şi Cuviosul Antonie, ocrotitorul Veriei.
Sfântul Clement a ajuns călugăr spre sfârşitul secolului IX, în timp ce Sfântul Antonie a trăit în secolul X.
Se pare, deci, că Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut o activitate bogată în cadrul programului de înnoire şi culturalizare iniţiat atât pe tărâm elen, cât şi în restul Balcanilor de către Sfântul Fotie, marele patriarh al Constantinopolului.
În secolul XIV, regiunea noastră este pustiită din nou. Astfel, când marele luminător al Bisericii, Sfântul Grigorie Palama, vine aici din Tesalonic, găseşte asceţi care trăiau în peşteri, cu multă asceză, nevoinţă şi post.
Însuşi Sfântul Grigorie s-a stabilit într-una din aceste peşteri, în timp ce în peşterile din vecinătate s-au stabilit ceilalţi ucenici ai lui. Printre ucenicii lui se numărau şi cei doi fraţi de trup ai săi mai mici, Macarie şi Teodosie. Cuviosul Teodosie a adormit întru Domnul şi a fost înmormântat aici, lăsându-ne drept scump tezaur sfintele sale moaşte.
În aceeaşi perioadă, a trecut pe la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul şi Cuviosul Atanasie. Aici l-a cunoscut pe Sfântul Iacov, care era ucenic al Sfântului Grigorie Sinaitul şi care a ajuns întâistătător al Mitropoliei Servia din apropiere. Atanasie a rămas aici puţin timp, împreună cu Cuviosul Grigorie Bizantiul, care îi era stareţ şi părinte duhovnicesc. Plecând amândoi din acest loc, s-au stabilit la Meteora, în Kalambaka Tesaliei, unde au construit Mănăstirea Marele Meteor, închinată Schimbării la Faţă a lui Hristos.
Tot în secolul XIV, a trecut pe aici încă un Cuvios Teodosie, şi el ucenic al Cuviosului Grigorie Sinaitul. Acesta a rămas scurt timp în Tesalonic, unde a aflat despre viaţa duhovnicească a Schitului. A venit cu corabia până la Pieria, s-a bucurat de întâlnirea cu sfinţii nevoitori de aici şi, luând iarăşi corabia, s-a întors la Tesalonic. După aceea, a plecat în părţile Bulgariei, unde a dus duhul niptic şi isihast, conform învăţăturii Cuviosului Grigorie Sinaitul, şi a înfiinţat o mănăstire la Kelifarevo, lângă Târnovo – Bulgaria.
În secolul XVI, Dionisie, stareţul Mănăstirii Filotheu din Muntele Athos, a statornicit aici rânduiala de obşte şi a zidit prima biserică. Mai târziu, pentru a evita solicitările locuitorilor Veriei de a-l avea arhiereu, s-a retras în părţile Sulpatei, aproape de actualul sat Sikia din Pieria. De acolo a plecat în Olimp, unde a înfiinţat Mănăstirea Sfânta Treime, care, actualmente, poartă numele lui. Prin urmare, Sfântul Dionisie este considerat ctitor şi astfel trebuie să fie pomenit la slujbele noastre.
Cuviosul Nicanor Tesaloniceanul, a fost prieten şi împreună-nevoitor cu Cuviosul Dionisie. Prietenia duhovnicească a celor doi sfinţi bărbaţi era atât de mare încât Nicanor a lăsat poruncă în testamentul său ca, în cazul când mănăstirea sa din Muntele Kallistrat, din cunoscuta Zavorda, nu va avea ieromonahi, să-şi aleagă stareţ de aici.
Spre sfârşitul secolului XVI, activează în regiunea Imathiei Cuviosul Teofan, provenit şi el din Sfântul Munte, de la Mănăstire Dochiariu, unde fusese constructor şi, pentru o perioadă, stareţ. Cuviosul Teofan a înfiinţat aici o mănăstire închinată Sfinţilor Îngeri, care erau hramul şi al Mănăstirii Dochiariu. În jurul anului 1595, a mai înfiinţat o mănăstire închinată Sfinţilor Arhangheli, care astăzi îi poartă numele şi se află în Muntele Vermios, lângă oraşul Nausa. Conform opiniilor cercetătorilor, datorită insistenţelor lui, mulţi oameni care proveneau din regiunea Ioannina s-au stabilit în Nausa, populând astfel oraşul, fapt ce a determinat ca, din recunoştinţă, să fie declarat ocrotitorul lui.
Dar şi Sfântul Theonas, Arhiepiscopul Tesalonicului, se consideră că a vieţuit într-o peşteră din regiunea noastră, după ce a venit din Sfântul Munte, dar înainte de a construi Mănăstirea Sfintei Anastasia, la est de Muntele Hortiatis.
În secolul XVIII, în jurul anului 1776, a vieţuit aici, la Sfântul Ioan Botezătorul, marele sfânt al grecilor aflaţi sub stăpânire turcă, Sfântul Cozma Etolianul. Având ca punct de plecare mănăstirea noastră, predica în satele din jur ale Pieriei, unde localnicii îşi amintesc până azi de trecerea lui, indicând crucea sau locul unde s-a oprit şi a predicat.
Cam în aceiaşi ani, s-a împrietenit cu părinţii şi este aproape sigur că a trecut pe aici Cuviosul Atanasie Parios, care s-a îngrijit şi a completat vechea slujbă a Sfântului Clement Mărturisitorul şi întocmai cu Apostolii, Arhiepiscopul Ohridei şi făcătorul de minuni.
Aceştia sunt cei 12 sfinţi ai noştri cunoscuţi până acum, care au avut legături cu mănăstirea noastră, trecând pe aici şi vieţuind o perioadă de timp mai mică sau mai mare sub ocrotirea aripilor începătorului monahilor, a Sfântului Ioan Botezătorul.
După revoluţia din Nausa (1822 – n. tr.) apostatul şi sălbaticul agă Emin Lubut paşa din răzbunare a ars toate mănăstirile din Muntele Vermios, dar şi întreaga regiune locuibilă a Pieriei.
Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul nu a scăpat nici ea de urgia lui, însă sfinţii părinţi ai mănăstirii noastre au reuşit să ascundă la timp odoarele preţioase şi în special sfintele moaşte. După ce au revenit aici, au găsit pământul ars, dar, cu credinţă în Cinstitul Înaintemergător, şi cu ajutorul sfintelor moaşte, au reuşit ca, până în anul 1835, să reconstruiască clădirile incendiate, biserica cea nouă şi o bună parte din zidul împrejmuitor. Acum, însă, noile clădiri nu sunt de două etaje, ci au doar un singur nivel deasupra parterului.
Forma pe care mănăstirea o are până în zilele noastre este cea de la 1835. Doar în deceniul anilor 1960 a fost construită din ciment o parte din aripa de est, care serveşte drept stăreţie. Unele înnoiri importante s-au făcut în 1987, precum şi în perioada 1980 – 2000.
GHIDAJ ÎN MĂNĂSTIRE
Intrând prin porţile mari de tip cetate, se deschide înaintea vizitatorului o primă curte, în timp ce o scară din ciment conduce spre stăreţie, în aripa estică a mănăstirii. La dreapta, de-a lungul zidului nordic exista o aripă cu chilii care a fost distrusă de un incendiu în anul 1920. Înaintând spre vest, o altă intrare cu un basorelief din piatră, datat din 1835, care îl reprezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul, duce la cea de a doua curte, la synodicon, la arhondaric, la trapeză şi la bucătărie. Mai demult, în acest spaţiu se aflau câteva chilii de călugări, precum şi chilia ierarhului eparhiot. În jurul anului 1990, au fost înlăturate despărţiturile, s-a format un spaţiu unic transformat în sală de mese, în timp ce vechea magazie a devenit synodicon, adică spaţiu de primire oficială.
Înaintând, în partea stângă, se află spaţiul în care se găteşte mâncarea de fasole oferită pelerinilor în data de 29 august.
O peşteră de mari dimensiuni, situată în faţa noastră, cândva locuinţă pentru monahi, a fost folosită în ultimul timp drept „frigider” natural, adică spaţiu de depozitare a alimentelor.
În mijlocul acestui spaţiu, se impune catholikonul, adică biserica centrală, cu hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este o basilică lungă cu trei compartimente, cu un pridvor nou şi cu picturi realizate de pictori iscusiţi din Krania – Elasonas. Catapeteasma este lucrată într-o tehnică deosebită, cu scene sculptate reprezentând pe Avraam închinându-se Sfintei Treimi, jertfirea lui Isaac, Bunavestire, Cina cea de Taină etc. Conform povestirilor regretatului părinte Arsenie, catapeteasma a fost adusă din altă parte şi, completată cu alte bucăţi, a fost montată în biserica datând din 1835. În partea stângă a bisericii, un izvor cu apă curgătoare acoperit de o clădire transformată astăzi în clopotniţă.
Vizavi de biserică se desfăşoară o aripă cu chilii, în care era adăpostită cândva stăreţia veche, precum şi locuinţa pădurarului – în vechime turc, acum grec.
Printr-o intrare joasă, lăsând în stânga atelierul de confecţionat ulei, trecem în aripa vestică. În dreapta, chilii ale
monahilor, în timp ce în faţă se înalţă clădirea în care a fost adăpostit timp de aproximativ zece ani Seminarul Teologic, care a avut un important rol religios şi patriotic în anii grei ai Luptei Macedonene.
În colţul sud-vestic al aripei, acolo unde se şi termină mănăstirea, se află biserica veche a mănăstirii, cu picturi excepţionale. O incizie recent descoperită o datează ca fiind anterioară anului 1622, în timp ce tradiţia o consideră drept ctitorie a Cuviosului Dionisie.
La vest şi vizavi, în afara complexului arhitectonic actual al mănăstirii, în stânca poroasă se deschid multe peşteri, cea mai mare dintre ele fiind considerată cea a Sfântului Dionisie. De aici a plecat Sfântul spre Olimp, pentru a nu fi ales mitropolit al Veriei.
Aici se termină şi periplul nostru în interiorul mănăstirii.
În partea de răsărit, vizavi de poarta cea mare, se înalţă un havuz cu apă curgătoare, în timp ce o cărare duce la nivelul superior unde este situat cimitirul şi izvoarele de apă ale mănăstirii destinate irigaţiilor. În partea vestică a acestui loc, încă se mai păstrează câteva urme ale spaţiilor în care se organizau tabere de copii ce funcţionau aici în timpul mitropolitului Pavlos al Veriei. Peisajul este înfrumuseţat de o minunată cascadă.
În partea vestică din afara mănăstirii, nu departe de cascadă, se află peştera binecuvântată în care s-a nevoit timp de cinci sau chiar zece ani Sfântul Grigorie Palama, precum şi alte peşteri în care s-au nevoit, probabil, ucenicii lui.
Mai jos, peştera Sfântului Theona şi destule altele.
Din nefericire, indiferenţa şi lipsa evlaviei a dus la inundarea peşterii Cuviosului Antonie în apele râului Aliakmonas.
În grădinile destinate legumelor, se află un izvor vechi, utilizat la irigarea acestora.
Din terasa construită recent în faţa bisericii, peisajul este magnific. Vizavi, se văd vârful Tzamala şi luminile autostrăzii Nea Egnatia, iar mai jos, lacul natural creat de râul Aliakmonas, care provoacă privitorului admiraţie şi extaz în faţa măreţiei şi atotînţelepciunii Creatorului.
SFINŢI PRĂZNUIŢI
Mănăstirea cinsteşte şi serbează Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august. În această zi, tot protopopiatul, având în frunte pe venerabilul nostru pimenarh, serbează împreună cu noi sfârşitul martiric al Sfântului Ioan. Mănăstirea oferă o agapă oficială şi fiecare pelerin primeşte tradiţionala mâncare de fasole cu măsline. De fapt, mănăstirea noastră face Priveghere la fiecare sărbătoare a Botezătorului şi prietenului şi rudei Domnului, a celui mai mare bărbat născut din femeie.
Următorul hram este Sărbătoarea Tuturor Cuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţilor noştri care întru asceză şi nevoinţă au strălucit în această mănăstire şi în acest schit. Până acum, slujba amintea de opt sfinţi, dar credem că a venit vremea să fie completată până la numărul de 12, adică cu cei 12 sfinţi cunoscuţi, dar şi cu cei anonimi, necunoscuţi oamenilor, dar cunoscuţi Domnului şi Dumnezeului nostru cel Atotştiutor. Pomenirea lor se face în cea de-a doua Duminică a lui Matei (Duminica a doua după Pogorârea Duhului Sfânt – n. tr.).
* Cuvioasa adormire întru Domnul a Sfântului Clement a avut loc la 27 iulie 916. Ziua prăznuirii lui, însă, diferă. Este serbat la 29 iulie, la 22 noiembrie şi la alte date. La mănăstirea noastră, s-a îndătinat să fie pomenit în sâmbăta de după sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică.
* Cuviosul Antonie a adormit la 1 ianuarie şi este pomenit la 17 ianuarie.
* Pomenirea Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, se face aici cu mai mare strălucire în a doua Duminică a Postului Mare, dar şi la 14 noiembrie, împreună cu întreaga lui sfântă familie şi, fireşte, cu Cuviosul Teodosie.
* Cuviosul Atanasie Meteoritul – la 20 aprilie.
* Cuviosul Teodosie din Târnovo este pomenit în special la 12 februarie.
* Cuviosul Dionisie, ctitorul nostru, este serbat la 23 ianuarie.
* Cuviosul Nicanor din Muntele Kallistrat – la 7 august.
* Cuviosul Teofan – la 18 august.
* Sfântul Teonas – la 4 aprilie.
* Sfântul Cozma Etolianul – la 24 august.
* Cuviosul Atanasie Parios – la 24 iunie.
Fragment din cartea „Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul Pieria. GHID DE PELERINAJ sau CARTEA PELERINULUI” scrisă de Arhimandritul Porfirios (stareţul aşezământului), apărută la Editura APOTOMI, Veria, 2009.
Traducere din limba greacă & fotografii: Pr. Petru Sidoreac
