Martirologhionul Sf. Cosma Etolianul
Despre ultimele ceasuri şi clipe ale Sfântului (Cosma), arestarea sa, moartea mucenicească, mormântul, înmormântarea, al doilea mormânt, precum şi minunile ce au urmat
„Sfinţiţi preoţi şi ceilalţi fraţi în Hristos, vă îmbrăţişăm, noi, ucenicii Părintelui nostru Cosma ieromonahul.
Am primit scrisorile voastre şi ne-am bucurat de dragostea voastră frăţească pe care o aveţi pentru noi şi pentru învăţătorul nostru. Cereţi să aflaţi despre moartea nedreaptă a învăţătorului nostru. Ştiţi, fraţii mei, că el a umblat trei ani şi jumătate cu tronul şi a propovăduit sfârşitul veacului zi şi noapte prin părţi locuite de necredincioşi şi niciodată n-a îndrăznit cineva să-i spună nici cel mai mic cuvânt. Spre sfârşitul său ne spunea adesea că urmează să se despartă de noi. Venind într-un sat numit Kollikondasi şi săvârşindu-şi învăţătura, după obiceiul pe care îl avea, am pornit spre satul Semenon. Acolo era un hoge al lui Kurt paşa. Şi trimiţând învăţătorul pe cineva să-i ceară să ne dea îngăduinţa de a merge şi acolo, l-au aflat la locul unde ţinea berbecii. Când l-au întrebat trimişii despre aceasta, el le-a răspuns:
– Da, să vină.
Iar răspunsul că putem merge în sat ni l-au adus la râu, unde ne aflam. Hogea se afla la o jumătate de ceas distanţă de sat. Atunci învăţătorul le-a spus oamenilor:
– Eu vreau să merg la hogea să-l salut, iar voi mergeţi cu toţi înainte, în sat.
Niciodată până atunci nu mai mersese să salute pe vreun necredincios. Până la urmă am mers patru – eu, învăţătorul şi doi preoţi – la conacul lui hogea, care se afla la un ceas depărtare de drum. Am intrat înăuntrul conacului şi ne-a primit. Erau acolo şi alţi necredincioşi, în jur de cincisprezece. Hogea a întrebat în limba albaneză dacă avem firman. Un preot a răspuns că avem firman împărătesc şi încuviinţarea patriarhului şi a poporului. Atunci hogea a spus:
– Staţi afară până ce voi mânca, pentru că am ceva să vă spun.
Am ieşit afară şi peste puţin timp hogea l-a strigat pe un preot şi i-a spus:
– Am primit o scrisoare de la paşă să-l trimit acolo, pentru că vrea să-l cerceteze.
Creştinii aşteptau în Sfânta Biserică să asculte învăţătura. Atunci hogea a pus nişte oameni să ne păzească. A venit seara, dar nu am primit nici un răspuns. Atunci hogea a spus:
– Am să-l trimit la Berati.
A hotărât să-l trimită la Berati împreună cu mine, cu un preot şi cu un tălmaci turc şi au pregătit caii. Învăţătorul s-a sculat la miezul nopţii şi turcii se grăbeau să ne trimită. Însă hogea a spus:
– Nu acum, ci dimineaţă.
După cum se pare se temea. A spus „dimineaţă” ca nu cumva să facă lumea vreo răscoală şi să-l împiedice. Au pregătit caii, iar preoţii mi-au spus:
– Caii voştri au fost luaţi de necredincioşi (adică al meu şi al tălmaciului). Sunt şapte turci care vor să vină. Şi pentru că tu nu ai cal, nu veni fiindcă este departe.
Atunci i-am spus:
– Vreau să vin şi eu, chiar de aş muri pe drum.
Şi mi-a răspuns:
– Vino!
Şi pe când porneam m-a întrebat:
– Ai luat rasa mea?
Fiindcă nu o luasem, mi-a spus:
– Du-te şi ia-o!
Pe când mă întorceam necredincioşii m-au prins, mi-au luat rasa, m-au legat şi nu m-au lăsat să merg cu ceilalţi. 
Atunci turcii l-au luat pe învăţător, l-au suit pe cal, iar pe tălmaci şi pe cei ce îl urmau i-au alungat cu săbiile. După aceea şi-au alungat şi caii lor şi au mers pe jos un ceas şi jumătate până la râu. Acolo l-au dat jos de pe cal, iar el le-a spus să-l lase să se roage. Atunci ei l-au lăsat şi pe când se ruga, a binecuvântat lumea în chipul Crucii. Lângă râu se afla un copac. Turcii scoţând frâul de pe cal, l-au legat de gât, aşa cum legam noi tronul cu crucea, şi atârnându-l de copac, l-au sugrumat. Au vrut să-i lege mâinile, dar el şi le-a încrucişat singur şi nu l-au mai legat. Şi astfel şi-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos. Îndată după aceasta turcii l-au dezbrăcat de toate veşmintele, în afară de nişte izmene vechi şi l-au aruncat în râu. Apoi creştinii au cerut încuviinţare să-l scoată din râu. Au mers cu harpoane şi mreje, dar nu l-au găsit. Atunci un preot, pe nume Marcu, şi-a făcut Cruce, s-a dus cu barca şi, o, minune!, îndată a apărut trupul Sfântului stând în picioare pe apă. L-a luat şi l-a dus îndată în Sfânta Biserică din Kollikondasi. Era seară. I-au cântat slujba şi l-au înmormântat. Pe noi ne ţineau încă sub pază. După trei zile hogea a trimis să ne scoată şi atunci am aflat cum a fost găsit învăţătorul. Un călugăr trimis de la Ardoniţa a venit să ne ia de la hogea. A doua zi ne-a dus la mormânt şi l-am dezgropat să-l vedem, pentru că nu credeam că murise. Şi astfel am văzut Sfintele sale Moaşte, ne-am închinat şi le-am îngropat din nou. Apoi ne-au dus în Mănăstirea Ardoniţa, unde ne ţin în captivitate până astăzi. Nu există nici un creştin care să mijlocească pentru noi şi nici nu ne putem da seama dacă vor să ne omoare sau să ne ţină în viaţă ca ne ia robi. M-am îmbolnăvit atât de tare, încât am ajuns aproape de moarte. A trecut destulă vreme şi încă mă aflu pe patul bolii.
După ce l-au sugrumat pe învăţătorul, îndată un necredincios s-a dezgolit şi a început să umble ca un antihrist spunând că el l-a omorât. În Sfânta Biserică, în locul unde se afla crucea şi tronul, se vedea în fiecare noapte coborând o lumină cerească. Într-o Duminică, după Sfânta Liturghie, au luat crucea de acolo şi au pus-o în spatele Sfântului Altar, unde se află Moaştele. Lumina a apărut din nou. Acolo se petrec multe lucruri minunate, însă noi nu le auzim pentru că suntem închişi. Ni s-a spus că paşa se temea ca nu cumva să mergem la Tzafirighin, unde se luptă cu căpitanul Siulan haiducul. Se teme pentru că acesta este judecător drept, după cum se aude. Şi dacă ar vrea creştinii să meargă acolo, poate s ar face ceva. Dar pentru că nu există vreun creştin, care să-l doară pentru credinţa creştinilor, de aceea ne aflăm fără nici un ajutor. Însuşi vizirul Beglerbegul se află la Bitolia, iar orice creştin va voi să facă milă (şi să meargă la el) şi să ne scoată, îşi va mântui sufletul său. Însă noi, fraţii mei, nesocotim moartea. Fie ca Dumnezeu să ne învrednicească să ne omoare, mai înainte ca această temniţă să ne chinuiască mai mult. Fraţilor, cuvintele pe care întotdeauna le spunea învăţătorul, să le păziţi în inima şi în cugetul vostru. El mai spunea că: „Ochii voştri vor vedea multe şi multe neorânduieli”. Evreii au dat cincizeci de pungi ca să-l omoare şi nimeni nu l-a dus cu sila, ci a mers singur fără să-l caute cineva. Multe am vrut să vă scriu, dar sunt bolnav la pat. Şi dacă cineva voieşte să vină să ne vadă, să vină. Nu are de ce să se teamă. Să vă închinaţi la mormântul învăţătorului şi să aveţi totdeauna cuvintele lui în mintea voastră, ca să nu păcătuiţi, să vă învredniciţi de cereasca Împărăţie şi să vă bucuraţi împreună cu învăţătorul nostru şi cu toţi Sfinţii. Doresc ca scrisoarea mea să vă afle sănătoşi, să fiţi bine sufleteşte şi trupeşte, iar binecuvântarea învăţătorului să fie totdeauna cu voi!
Iertaţi-mă şi Dumnezeu să vă ierte!
Vă scriu de la Mănăstirea Adorniţa”.
Fragment din cartea SFÂNTUL COSMA ETOLIANUL. Sprijinitorul celor robiţi. Lauda etolienilor. Viaţa şi Învăţături. Autor: Constantin Triandafillu, Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu.
