/ Sfinţi şi Cuvioşi / Prezența Cuvioasei Parascheva în Grecia

Prezența Cuvioasei Parascheva în Grecia

Prezența Cuvioasei Parascheva în Grecia

 

Pr. Petru Sidoreac

 

Sfânta Cuvioasă Parascheva este cinstită, într-o măsură mai mare sau mai mică, în toate țările ortodoxe. Este îndeobște cunoscută marea evlavie a românilor față de cea care, din 1641, îi ocrotește și binecuvintează din cele două lăcașuri de cult, unde a fost adăpostită în decursul timpului: biserica Mănăstirii ”Sf. Trei Ierarhi” și, mai apoi, Catedrala Mitropolitană din Iași.

În Serbia, de asemenea, este cunoscută ca ”Sveta Petka” și are multe biserici închinate ei. În cazul Bulgariei, se poate vorbi de același fenomen, dar la scară mai redusă, așa cum este și cazul Rusiei.

Deși pare curios, în Biserica Greciei, există doar trei parohii care au hramul Cuvioasei Parascheva. Pe lângă acestea, încă vreo câteva bisericuțe răspândite în diferite locuri vin să ateste faptul că nu i s-au pierdut urmele cu totul în spațiul elen. Cultul ei a supraviețuit printre ”compatrioții” strămutați samavolnic în anii 20 ai secolului trecut, din Asia Mică pe teritoriul actual al Greciei. Aceștia provin în special din două sate din Tracia Răsăriteană, situate la aproximativ 50 de km. de fosta capitală a Imperiului Bizantin, Constantinopol, Istambulul de astăzi. Este vorba despre Epivata, localitatea unde s-a născut Cuvioasa Parascheva, și Kallikratia, satul în care a plecat la Domnul și a fost înmormântată.

Noile comunități-parohii întemeiate în Grecia modernă, Noua Epivata și Noua Kallikratia, repetă istoria: a) sunt situate aproape una de alta, b) ca și în vechime, se află în apropierea unui mare oraș, Tesalonic, numit din perioada bizantină ”sinvasilevusa”, adică ”a doua capitală”, ”împreună-capitală”, c) amble se găsesc lângă mare etc. Enoriașii de aici (am avut bucuria să cunosc pe câțiva bătrâni ce-și aminteau de momentele dureroase ale părăsirii locurilor natale) păstrează cu mare sfințenie odoare sfinte aduse din ”neuitata patrie”: icoane, obiecte liturgice etc. Cel mai mult, însă, păstrează în suflet credința că Sfânta lor protectoare nu-i uită, ci le este întotdeauna aproape.

Cea de a treia enorie cu hramul Cuvioasei Parascheva se găsește în orașul Ptolemaida, din nord-vestul Greciei. Și despre ea se pot spune lucruri asemănătoare, cu specificația că nu este situată la mare.

Întrucât a vrut Bunul Dumnezeu și Cuvioasa Parascheva să locuiesc, din anul 2006, în Noua Kallikratia, simt datoria să prezint această localitate, aducând în atenția cititorilor aspecte poate neștiute de ei.

 

Date generale

 

Noua Kallikratia este un mic orășel situat la țărmul mării în partea de nord a Greciei, în regiunea Macedonia Centrală, județul Halkidiki, la 40 km est de Tesalonic. Este prima stațiune turistică ce te întâmpină la intrarea în Halkidiki, zona care atrage an de an nenumărați turiși, printre care și mulți români. Altitudine: 20 m. de la nivelul mării. Populația este de aproximativ 10.000 locuitori, incluzând și cartierele din suburbie.

Aici există trei grădinițe, două școli generale, un gimnaziu, un liceu, un centru de sănătate recent construit etc. Ocupația localnicilor: turismul, agricultura, pescuitul.

 

Date istorice

 

Se pare că regiunea este locuită din perioada Neoliticului. Cercetările arheologice au scos la lumină o sculptură funerară, din anul 440 î.H., care reprezintă o tânără ținând în mâna stângă un porumbel. Originalul este adăpostit actualmente la Muzeul de Arheologie din Tesalonic. ”Fata Kallikratiei” a devenit simbolul orașului.

Localitatea Noua Kallikratia a fost întemeiată în anul 1922 de către grecii refugiați din Kallikratia bizantină, după cum deja s-a menționat.

Din punct de vedere bisericesc, aparține Mitropoliei Kassandriei.

 

Viața spirituală

 

Centrul vieții spirituale de aici este biserica ”Sf. Cuvioasă Parascheva”, situată în centrul orașului. Este a treia biserică ridicată în același loc, din momentul întemeierii localității, prin strădania excepționalului ei preot paroh, Arhimandritul Isaia Marantidis, actualmente pensionar.  Sfințirea noii biserici a avut loc în anul 2009, de către I.P.S. Mitropolit Nikodimos, în prezența unui cler și a unei adunări impresionante. Din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a participat un grup de clerici de la Catedrala Mitropolitană din Iași și cadre didactice de la Facultatea de Teologie din același oraș.

Conștiința apartenenței la aceeași patrie, face pe kalikratieni să nutrească o dragoste deosebită față de Cuvioasa Parascheva, manifestată prin citirea săptămânală a Acatistului și a Paraclisului ei, prin înființarea unor organisme care îi poartă numele, prin editarea Vieții și a unei slujbe particularizate ș.a.

Un element important în devenirea acestei comunități a fost și continuă să fie legătura intrinsecă, palpabilă cu protectoarea lor. Din mărturia Părintelui Isaia, reiese că, din anul 1975, acesta a organizat peste zece pelerinaje la Iași, dând astfel posibilitatea enoriașilor săi să îmbrățișeze efectiv pe cea care acum peste 1000 de ani a fost îngropată de strămoșii lor, ca o necunoscută, pentru ca, mai apoi, să le binecuvinteze viața, prin moaștele sale o bună bucată de timp, înainte de a începe peregrinajul în Bulgaria, Serbia, Constantinopol și, în cele din urmă, Iași.

O altă legătură de suflet între Kallikratia și Moldova noastră a fost creată printr-o altă inițiativă a Părintelui Isaia: găzduirea gratuită a 120 de copii români, în grupe de câte 30, timp de două săptămâni, în mai multe veri, începând cu anul 2001. Ca cel care am fost direct implicat, am sesizat importanța evenimentului atât pentru elevii și elevele Seminariilor Teologice sau ai altor școli din Iași, Neamț, Agapia, Botoșani etc., cât și pentru gazde, care au avut ocazia să admire evlavia, buna creștere și celelalte virtuți ale tinerilor noștri.

 

Hramul din 14 octombrie

 

Săptămâna premergătoare hramului este dedicată Cuvioasei. Cea mai mare prezență, însă, așa cum este și firesc, se simte în seara zilei de 13 octombrie, la procesiunea care are loc pe străzile orașului și la Vecernia oficiată de obicei de ierarhul locului, așa cum se va întâmpla și anul acesta.

Sfânta Liturghie se oficiază într-a atmosferă de mare sărbătoare. Școlile sunt închise, pentru a marca momentul și a se da posibilitate tuturor să participe la Sfânta Liturghie.

Străzile, recent golite de turiștii înapoiați la locurile lor de baștină, devin din nou neîncăpătoare. Orașul capătă o strălucire, care se va mai repeta întrucâtva doar la Crăciun și, mai apoi, la Paști.

Mulți dintre cei cu care discut de ani de zile și-au exprimat dorința de a le fi dăruit un fragment din moaștele Cuvioasei Parascheva. La auzul celor relatate de mine, cum că așa ceva nu se poate realiza din motive obiective, se resemnează și apoi recunosc cu un oftat: ”Este adevărat, românii sunt mai evlavioși”, ”A știut Cuvioasa ce face alegând România” și alte asemenea…

Criza financiară, care a spulberat multe vise în Grecia, a făcut ca, ori de câte ori a fost fixat un nou pelerinaj la Iași, el să fie amânat. Mai găsești câteodată pe câte unul, care îți zice: ”Și, totuși, dacă vei organiza tu ceva, sau auzi de vreun pelerinaj la Iași, să mă anunți!”.

Până la noi acțiuni comune, parohienii Kallikratiei se hrănesc din marea bucurie gustată în 2010: prezența aici, pentru scurt timp, a raclei Sfintei Parascheva. În drum spre Atena și la întoarcerea spre Iași, aceasta a poposit în Kallikratia. Valuri imense de oameni, tineri și bătrâni, aflând de nici nu știi unde, intrau în locașul de închinare îmbrăcați în haine de sărbătoare, pentru a lua binecuvântare, prin intermediul raclei, de la ocrotitoarea lor.

Veșmântul de la moaștele Sfintei Parascheva din Iași, pe care, cu binecuvântarea P.F. Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei, l-am oferit bisericii de aici în anul 2001, va rămâne și pentru generațiile viitoare un semn de dragoste, unitate întru cinstirea Sfinților și speranță în veșnica sălășluire cu ei în Împărăția cea cerească. Aceeași menire o are și icoana Sfintei Parascheva oferită de I.P.S. Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei cu ocazia sfințirii frumoasei ei biserici din această parohie.

Sfântă Cuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!

 Prezența Cuvioasei Parascheva în Grecia

 

 

Comments are disabled