/ Sfinţi şi Cuvioşi / SF. MAMANT, SAU CUM TE AJUTĂ LEUL ŞI PORUMBELUL

SF. MAMANT, SAU CUM TE AJUTĂ LEUL ŞI PORUMBELUL

SF. MAMANT, SAU CUM TE AJUTĂ LEUL ŞI PORUMBELULÎntr-o zi, se opri la casa noastră un adventist. Umbla din uşă în uşă cu cărţi şi sfaturi pentru trup şi suflet. Ştiam că aceşti oameni sunt greu de abordat. L-am lăsat însă să-şi spună povestea, mai deschizându-i câte un subiect, ca să-i cunosc metehnele. Mi-a fost milă de el. Avea familie şi se chinuiau cu toţii într-o cumplită înşelare. O ţinea una şi bună că tot ce-i în afara religiei lui este lucrare a diavolului, care face minuni, ca să abată pe oameni de la păzirea porun­cilor lui Dumnezeu.

Am început cu a­cest dialog la prezen­tarea vieţii Sfântului Mamant, ce se prăz­nuieşte în 2 septem­brie, pentru că este o legătură interesantă între părerea neschim­bată a interlocutorului meu adventist despre minunile pe care „le face diavolul“ în Biserică – mai cu seamă în a noastră, cea Ortodoxă, după cum am obser­vat din afirmaţiile sale – şi scrâşnirea din dinţi a ighemonului care socotea pe Sfânt un vrăjitor, atunci când fia­­rele sălbatice i se su­puneau, sărutân­du-i picioarele.

Se spune despre acest Sfânt că s-a născut în închisoare. „Părinţii tăi, pentru credinţă suferind prigoană şi închisoare până la moarte, toate le-au răbdat pentru dumnezeieştile porunci; şi te-au odrăslit pe tine, stricătorul mulţimii zeilor“ zice o stihiră a Cântării I a Canonului Sfântului. O creştină a luat trupurile părinţilor să le îngroape, iar pe prunc, să-l crească. Pe la cinci ani, copilul a început să zică mama. De la acest cuvânt, pruncul s-a numit Mamant. Ajuns la şcoli şi printre tineri, ca unul ce fusese educat în credinţa creştină, el sfătuia pe cei de vârsta lui să nu se închine idolilor care sunt „fără suflet şi nesimţitori“.

Desigur, vestea despre „nesupunerea“ lui a ajuns la urechile păgânului împărat Aurelian. După ce-l chemă vrând să-l oblige prin multe chinuiri să jertfească idolilor, Dumnezeu îl scăpă pe tânărul Mamant într-un munte, unde-şi făcuse prieteni fiarele sălbatice ce veneau şi ascultau cuvintele sale. Pe cele cu lapte le mulgea şi se hrănea şi el, dar îi hrănea şi pe cei săraci care au aflat unde vieţuieşte Sfântul.

Auzind de toate aceste minuni ce se petreceau cu Sfântul Mamant în muntele acela, un alt ighemon, Alexandru, socotind că cele ce se petrec sunt farmece, a trimis nişte oşteni călări să-l aducă pe Mamant la el. Ajungând la munte, soldaţii l-au întâlnit pe Sfânt coborând. Acesta i-a întrebat pe cine caută, iar ei au răspuns că sunt trimişi să-l ducă la chinuire pe Mamant ferme­cătorul. Sfântul îi invită în chilia sa pentru odihnă şi hrană, promiţându-le că le va spune ce ştie despre cel căutat. În timp ce mâncau, la uşa colibei sosiră cerboaicele şi caprele sălbatice cu lapte pentru a fi mulse. Încă sosiră şi alte fiare care înfricoşară în­tr-atâta pe aceştia, încât lăsară totul şi fugiră îngroziţi. Sfântul Mamant strigă după ei că el este cel căutat şi că-i va urma în curând.

Luând cu sine un leu, Sfântul intră în cetate. „Fiara sălbatică ce călătorea împreună cu tine, ca un ajutor de la Dumnezeu orânduit, se supunea ţie, celui ce pentru dumnezeiasca dragoste ai supus patimile cele necuvântătoare şi te-ai arătat frumos, cu preaînţeleaptă socoteală, biruind dobitocia vrăjmaşului“, zice o stihiră a Cântării a 4-a. Nici asta n-a înduplecat pe ighemon să nu-l socotească vrăjitor. Tremura de frică la vederea puterii Dumnezeului lui Mamant, dar nu ceda din sălbăticia încredinţării lui. Adventistul meu întrecea însă pe ighemonul de demult. Cel de astăzi punea fără teamă chiar lucrările şi minunile Dumnezeului lui pe seama diavolului, fără să se teamă măcar de judecata lui Hristos.SF. MAMANT, SAU CUM TE AJUTĂ LEUL ŞI PORUMBELUL

În fine, nemaiştiind cum să-l convingă, ighemonul îl azvârli în închisoare, ca să aibă timp să născocească noi chinuri pentru înduplecarea Sfântului.

Aici mai erau patruzeci de osândiţi la moarte. Ce dor mai sfânt în astfel de clipe ar putea arde sufletul care se apropie de limanul vieţii veşnice decât să se poată cumineca cu Hristos! „Fiind în temniţă, ţi s-a trimis prin chip de porumbel hrană ce­rească, păti­mito­rule fericite, ca unuia ce prin multa chinuire ai trecut hotarele stri­căciunii“, ne anunţă o stihiră a Cântării a 5-a a Sfântului. Se spune că această hrană adusă în cioc de un porumbel era „ca mărgăritarul de lumi­noasă şi mai dulce decât mierea“ (cf. Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed. Ep. Romanului, 1999, p. 51). Sfântul Mamant o împărţi tuturor celor patruzeci care erau cu dânsul, toţi întărin­du-se, ca odinioară cei cinci mii de bărbaţi în pustie. Cât putea încăpea în ciocul unui porumbel? Şi totuşi, fiecare fărâmă de Împărtăşanie îl aduce pe Hristos întreg şi deplin celor care-L primesc cu credinţă. În miezul nopţii, la rugăciunea Sfântului, porţile temniţei s-au deschis şi cei patruzeci au ieşit afară.

Dimineaţă, pentru Sfântul Mamant au urmat noi chinuri: „Împunse fiindu-ţi coastele, laudă de mulţumită cântai Ziditorului tău, prea fericite…“ (stihiră a Cântării a 5-a); „De râvna cea către Dumnezeu înfierbântându-te, prea sfinţite, nicidecum nu te-ai înspăimântat de focul care ardea…“ (stihiră a Cântării a 6-a); „Ca şi Daniel, gurile fiarelor le-ai astupat, fericite, cu chemarea numelui Stăpânului…“ (stihiră a Cântării a 8-a). Dar toate biruinţele Sfântului erau vrăji în ochii nefericitului ighemon.

Pe când era însă în arenă, şi gloatele flămânde după miros de sânge cald se înghesuiau lângă ţarc să-i audă oasele trosnind sub dinţii ursoaicei sau ai pardosului, deodată un leu intră în arenă şi, ca odinioară asina lui Valaam, grăi către Sfânt: „Tu eşti păstorul meu care m-ai păscut în munte!“ (cf. Vieţile Sfinţilor, op. cit., p. 52). Apoi se năpusti asupra norodului şi sfâşie mare mulţime, până când Sfântul îl îmblânzi, poruncindu-i să plece înapoi în pustie.

Dar şi asta era o vrăjitorie în ochii ighemonului. Abia scăpase cu câţiva apropiaţi de dinţii fiarei şi tot mai avea curaj să ceară moartea Sfântului. După ce au aruncat cu pietre asupra lui, un slujitor idolesc a înfipt o oişte în pântecele acestuia, grăbindu-i astfel sfârşitul. „Jertfitu-ţi-ai sufletul pentru Mântuitorul, prea lăudate… mărite ostaşule, luminătorule al lumii şi podoaba Bisericii“ (stihiră a Cântării a 9-a).

Dacă adventistul meu ar citi viaţa acestui Sfânt, l-ar considera şi el, cu siguranţă, un vrăjitor. Parcă-l văd deja cum se trudeşte să acopere cu „credinţa“ lui credinţa acestui mărit ostaş al lui Hristos.

Doamne, nu lăsa pe nici un necredincios să piară în dinţii leului Sfântului Mamant!

 

Preot Petru RONCEA

SF. MAMANT, SAU CUM TE AJUTĂ LEUL ŞI PORUMBELUL

Comments are disabled