ÎN MORMÂNT CU TRUPUL, ÎN IAD CU SUFLETUL…
În ziua cea Mare de Vineri, când pomenim răstignirea Domnului, cei mai mulţi creştini ţin post negru cum se cuvine la amintirea acestui eveniment unic al Istoriei, când Cuvântul cel veşnic viu suferă moarte ca să nimicească prin ea puterea morţii. Prohodirea ce ce face în Marea zi de Vineri, pe seară, Mântuitorului Iisus Hristos, este răspunsul cel mai evlavios şi smerit al Umanităţii datoare iubirii lui Dumnezeu. Iisus Hristos, fratele nostru cel mai mare, Fiul lui Dumnezeu după fire din veci, prin jertfa şi prin moartea Sa ne-a făcut pe noi fii ai lui Dumnezeu după har, făcându-Se El mai întâi fratele nostru cel din ceruri Care Se roagă pentru noi şi pentru iertarea păcatelor noastre. Pe pământ, în fiecare Sfântă Liturghie Îşi varsă sângele pe Sfântul Altar pentru iertarea păcatelor noastre şi reaşezarea noastră iar şi iar în demnitatea de fii ai lui Dumnezeu pe care diavolul luptă să ne-o fure clipă de clipă.
În Marea zi de Vineri prohodim pe Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de moarte. Dar pentru că a luat păcatul lumii asupra Sa, a trebuit să treacă prin moarte. Cu trupul era în mormânt, iar cu sufletul în iad, cum rosteşte preotul înconjurând şi cădind Sfânta Masă care este Mormântul Domnului: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul şi pe scaun cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase Dumnezeule, Cel ce eşti nepătruns.“ De aceea în Sâmbăta cea Mare, când trupul Său se odihneşte în mormânt, săvârşim Dumnezeiasca Liturghie care tainic se petrece în cele mai adânci ale pământului, în iad. Ducem astfel bucuria răscumpărării şi iertării păcatelor prin Hristos şi celor care sunt legaţi în întuneric şi care aşteaptă izbăvirea din întuneric. În fiecare sâmbătă din Postul Mare i-am pomenit pe toţi cei dragi ai noştri, dar mai ales în această Sâmbătă a sâmbetelor desăvârşim bucuria prezenţei Domnului în chiar miezul aşteptării răscumpărării celor repauzaţi în nădejdea Învierii lui Hristos.
Mirele Bisericii a fost însoţit în această Săptămână a Patimilor Sale, pregătindu-L pentru a ne oferi iubirea Sa jertfelnică prin moartea pe Cruce. Îl însoţim şi acum în locuinţa morţilor, de aceea Sfânta Liturghie din Marea zi de Sâmbătă am spus că o împlinim în iad, că acolo-I sufletul lui Hristos, Jertfa Lui se întinde totdeauna atât în cele mai presus de ceruri cât şi-n adâncurile celor nemângâiaţi, tuturor oferindu-le bucurie şi tresăltare.
Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Sâmbetei celei Mari aduce nenumărate paremii şi unice imne care numai într-un astfel de mediu liturgic se pot rosti. Deja veşmintele îndoliate folosite până acum în toată slujirea liturgică a Săptămânii Patimilor se schimbă, în timpul intonării acestor imne şi paremii, astfel încât intrarea în Sfânta Liturghie, mai înainte de citirea Apostolului, se face triumfător cu veşminte de înviere, adevărată revelaţie în adâncul iadului a prezenţei lui Hristos Care de acolo Se ridică în lumina orbitoare ce trece prin Mormântul pecetluit şi, luându-şi Trupul cel preamărit, străluce-n lume înviat din morţi. Apoi, toată continuarea Sfintei Liturghii va fi dată de slava învierii lui Hristos, de lumina Lui care împrăştie întunericul din iad şi învie la viaţă veşnică pe toţi cei care au adormit în nădejdea învierii şi a venirii lui Mesia.
După înconjurarea bisericii cu Sfântul Aer, adevărată procesiune funebră cu cruce, prapori, lumânări aprinse, la revenirea în biserică, trecând pe sub Sfântul Aer, am făcut mărturisire sau am făgăduit lui Hristos că dorim să murim şi noi împreună cu El. Că vrem şi noi, după Postul acesta în care ne-am nevoit cu nevoinţă sfântă, cu rugăciuni îndelungi, cu fapte bune, cu milostenii, să facem această făgăduinţă sfântă, acest legământ cu El, că vom muri şi noi împreună cu El. Intrând în biserică am intrat ca în mormântul lui Hristos, El a fost aşezat pe Sfânta Masă care este icoana Sfântului Mormânt din Ierusalim, dar întreaga biserică este un mormânt în care noi ne odihnim în seara aceasta cu Hristos. Oare în moartea lui Hristos din seara aceasta am murit toţi?
În noaptea tainică a Învierii, când totul este întuneric în biserică şi noi suntem aici, în acest întuneric al mormântului în care ne-am cufundat în Hristos, lumina orbitoare a strălucirii slavei Sale ţâşnind de pe Masa Sfântului Altar va străluci în inimile tuturor, toţi cei din biserică vom primi lumină din lumina Lui, vom învia şi vom inunda de splendoarea luminii Lui divine întreaga biserică şi mormântul din ea va deveni cer, iadul va deveni Rai prin această Înviere a lui Iisus Hristos. Şi vom merge acasă bucuria şi vestea bună a Învierii celor dragi cărora le vom spune triumfător că Hristos a Înviat.
Înainte de miezul nopţii de Paşti, Canonul Sâmbetei celei Mari va fi pentru Maica Domnului, va fi pentru Biserica întreagă închipuită de ea cuvânt de mângâiere că Fiul ei curând va învia. Dumnezeu să binecuvânteze osteneala oricui a însoţit pe Fiul Său Iisus Hristos la moartea şi prohodirea Lui. Şi Învierea Lui să fie învierea tuturor.
Pr. Petru Roncea
sursa: potirulviisoarei.ro
