/ Viaţa duhovnicească / Rolul cântării în primejdii

Rolul cântării în primejdii

Rolul cântării în primejdii

 

Puţin mai sus de portul Schitului Sfânta Ana începe un drum îngust, cu mai multe trepte, ce duce până la Sfânta Ana Mică. Mai jos de Coliba în care a locuit renumi­tul duhovnic Sava, călătorul găseşte atârnată într‑un copac o icoană mică a Maicii Domnului, care a fost aşezată de un călugăr evlavios după ce a fost izbăvit în chip minunat de căderea în prăpastie. Mai demult, un monah mergea şi aprin­dea în fiecare zi candela care ardea într‑un felinar în­chis.

Într‑o zi trecea pe acolo monahul Meletie de la Chilia Danileilor, care venea de la Katunakia încărcat cu diferite alimente. Îl însoţea monahul Teodosie de la Sfânta Ana Mică. Pe tot timpul drumului părintele Meletie rostea „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…”, căci este cunoscut tuturor cât de mult o iubesc monahii din Sfântul Munte pe Maica Domnului.

La un moment dat a simţit cum o putere nevăzută îl îm­brânceşte spre prăpastie. Monahul şi‑a pierdut echilibrul şi a simţit cum de pe cărarea îngustă cade în prăpastie, de la o înălţime de patru metri, cu greutatea pe care o ducea în spate. În cădere s‑a agăţat de tulpina unui copac. Nu a sufe­rit nici cea mai mică zgârietură. Vrednic de amintit este faptul că în timpul căderii sale în prăpastie, părintele Meletie nu a încetat să rostească cântarea îngerească „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…”.

Deoarece a fost păzit nevătămat prin mijlocirea Preasfin­tei Născătoare de Dumnezeu, părintele Meletie a făcut o icoană a Maicii Domnului cu o candelă într‑un feli­nar înaintea ei şi a aşezat‑o unde a avut loc accidentul. Asta a făcut‑o pentru a mărturisi tuturor celor ce trec pe acolo atât puternicia şi slava lui Dumnezeu şi a Preacuratei Sale Maici, dar şi pentru ca Maica Domnului să‑i păzească pe călătorii ce străbat această cărare greu accesibilă.

 

 

Fragment din cartea  „Patericul Maicii Domnului” a Arhim. Teofilact Marinakis. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti – 2008.

 

 

 

 Rolul cântării în primejdii

 

Comments are disabled